E Crăciunul. A doua seară de Crăciun. Da, aparent, Crăciunul are trei zile (ahem ahem – celor care credeau că după 25 nu mai avem sărbătoarea de Crăciun: ~Din seria #incult – malaezieni~)
M-am gândit ca, în a doua seară de Crăciun, să vă recomand un film. Un film atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. La avanpremiera lui ne-am simțit bine cu toții: de cel mai mic, la cel mai mare. Am râs, ne-am emoționat și am trăit alături de Snoopy și Charlie Brown aventurile lor.
Cred că e un film bun de văzut în familie într-o zi din asta de sărbătoare. Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts este, din punctul meu de vedere, unul dintre filmele alea care aduc familia împreună, în fața unui ecran. Aduce unitatea și sentimentul ăla de a fi împreună, în familie.
Filmul Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts îi aduce în prim plan pe, tadadadaaaaam, Snoopy și Charlie Brown, desigur. Snoopy pornește într-o călătorie în văzduh ca să-și ducă la capăt răzbunarea, iar Charlie Brown se bucură de propria lui aventură cu îndrăgostitul (știu, știu, spoiler – dar nu m-am putut abține).
Ce mi-a plăcut enorm de mult la avanpremiera filmului Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts a fost că am primit cadou un maimuțoi Snoopy. Pe mine asta m-a încântat maxim. Ahh, și am avut multe dulciuri! cum să nu iubești animația asta? Cum?
Apoi, animația în sine, povestea, te face să îndrăgești filmul Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts. E drăguță. E ceea ce trebuie să fie. Snoopy e atât de drăgălaș și de adorabil, încât n-ai cum să nu te îndrăgostești de el. Iar Charlie Brown, prin stângăcia lui, e de-a dreptul savuros. În plus, filmul îmbină perfect momentele comice cu alea de corason și reușește să facă o trecere interesantă de la o stare la alta.
Ca de obicei, după cum deja v-ați obișnuit, trebuie să spun ceva și despre dublaj, când vine vorba despre animațiile dublate în limba română. De data asta, n-am ce să reproșez. Dublajul a fost bine sincronizat și nu m-a deranjat, cum se întâmplă de foarte multe ori și spun că aș prefera să fi fost lăsat în limba inițială (sincronizarea nu tocmai cea mai cea și nici replicile cele mai bune). Însă filmul Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts mi s-a părut că a avut un dublaj bun. Desigur, pentru copii, care sunt ținta principală, nu e sesizabil asta. Pentru ei contează mai mult acțiunea și faptul că înțeleg cu exactitate ce se întâmplă acolo.
Filmul este distribuit de Odeon Cineplex și a intrat în cinematografe din data de 25/12/2015. Sper să vă placă și vouă la fel de mult cât mi-a plăcut și mie.
Sursă YouTube (user Fox Family Entertainment)
1 comment
[…] două motive: Am fost la avanpremiera la Bucureşti, primind invitaţie de la o dragă prietenă, Daniela Bojinca şi pentru că este un film de animaţie pentru întreaga familie, de care se poate bucura fiecare […]