E sâmbătă seara. E weekend. Deși lucrez de acasă de mai bine de două săptămâni, abia am așteptat weekendul. Să scap de stat cu ochii în laptop și să mă relaxez toată ziua. În pat, pe canapea, în curte și pe unde mai apuc. Să mă bucur de timp liber pentru mine.
Așa că astăzi m-am trezit târziu. Pe la vreo 10. Am luat micul dejun și am mai tras un pui de somn până pe la ora 14.
Am mâncat repede de prânz și am vrut să mă bucur de o plimbare pe malul Dâmboviței până la Carrefour Orhideea din Grozăvești. Să îmbin utilul cu plăcutul chiar și pentru câteva minute în weekend.
Până acum consideram mersul la cumpărături o corvoadă. Preferam să mă eschivez mereu și să găsesc alte alternative astfel încât eu să ajung cât mai repede acasă și să stau cât mai mult închisă în casă.
E fix ca vorba aia. Nu apreciezi ceva până când nu-l pierzi. Așa și eu cu ieșitul la „plimbări” prin București. Mereu m-a obosit Bucureștiul. Distanțele lui mari și mai mereu aglomerte. Dar azi m-am bucurat de 10 minute de mers pe lângă Dâmbovița, până la Carrefour. M-am bucurat fix de ce nu-mi plăcea înainte.
M-am bucurat și de pustietatea lui. Și m-am bucurat când am conștientizat că, parcă, respir un aer diferit. Mai curat. Mai plăcut. Știi senzația aia când ieși dintr-un oraș foarte aglomerat și mergi într-o zonă de țară, nu neapărat la munte și se schimbă instant calitatea aerului? Așa am simțit eu azi. Și m-am bucurat.
Carrefour Orhideea era aproape pustiu și el. De oameni. În rest, foarte bine aprovizionat.
La intrare erau două recipiente cu dezinfectant. Două. Cu două afișe mari deasupra lor și unul în mijloc. L-au folosit cei din fața mea. L-am folosit și eu. E bine pentru toată lumea.
La ieșire însă, am bservat trei persoane care au intrat. Un cuplu și un alt domn. Păstrau distanță între ei. Însă toți trei au ignorat aparatele alea cu dezinfectant. Au trecut pe lângă ele ca și când nici măcar nu ar fi fost acolo.
Paote că s-au dezinfectat înainte pe mâini. Poate că nu. Cert e că nu o să ne facem bine prea curând cu atitudinea asta. Păcat. E spre binele nostru.
Am ieșit și m-am bucurat din nou de soarele după-amiezii. De rățuștele de pe Dâmbovița, de trilurile păsărelilor și de mirosul de primăvară. Fără zgomote de mașini. Fără miros de carburant. Doar miros de natură primăvăratică. Au fost minunate cele 30 de minute de deplasare. O adevărată relaxare de weekend.
M-am cocoțat pe canapeaua cu flori din sufragerie, mi-am pornit laptopul și mi-am pus un playlitst de la Cigarettes și m-am bucurat de cartea scrisă de Raluca Feher, Să nu râzi :((. E foarte faină. Foarte, foarte faină. Crecă numa bună pentru perioada asta. O găsești aici.
Apoi m-am apucat să scriu articolul ăsta și să mă bucur de ziua de sâmbătă din amintiri.
Ah, uite și playlistul de la Cigarettes.
Sper că-ți place.
