Fiecare lucru de pe lumea asta are o poveste. Tu. Eu. Copacii și frunzele de pe stradă. Casele. Chiar și un atom are propria lui poveste, împreună cu protonii și cu electronii lui.
Iar mie îmi place să culeg povești. De mică mi-au plăcut poveștile în cele mai mici detalii ale lor. Îmi plăcea, ca oricărui copil, să aflu cât mai multe lucruri. Să pun întrebări. Să descopăr. Din fericire pentru mine, obiceiul ăsta nu s-a desprins de mine și nici eu de el așa că, zi de zi, continui să aflu cât mai multe povești pe care uneori le împărtășesc, iar alteori aleg să le păstrez doar pentru mine.
Culeg povești când stau de vorbă cu bunica. Cu mama. Cu tata. Culeg povești când merg pe stradă și, de cele mai multe ori, când pedalez. Îmi place să descopăr locuri când pedalez și să le aflu povestea. Sigur se găsește ceva interesant de spus despre fiecare loc în parte. E un detaliu, acolo, în povestea lui, care îl face să fie interesant și să-ți rămână întipărit în memorie ca un loc frumos, sau un loc în care s-au întâmplat lucruri, s-a schimbat istoria, ori poate chiar viața.
Săptămâna trecută, între 1-7 iunie, la inițiativa celor de la Blogal Initiative, în urma inițiative celor de la bike2work de a merge cu bicicleta la muncă (un fel de impuls nervos – orice impuls/acțiune este consecința unui impuls anterior), s-a desfășurat Săptămâna Bloggerului Biciclist. Și cum nu toți bloggerii au și un birou, granițele traseelor au trecut dincolo de casă-serviciu-retur.
Drept urmare a luat ființă echipa DĂ-I pedală pentru mediu și povești, în componența căreia se află subsemnata, Andreea Lazăr și Irina Bartolomeu. De unde și numele echipei și proiectului (D, A, I) ale cărui baze le-am pus (de la un impuls, pleacă un alt impuls, apoi altul și tot așa).
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=939590189440615&id=936042546462046
Ne-am apucat să pedalăm, fiecare pe bicicleta ei și în orașul ei, promovând protejarea mediului și descoperirea poveștilor din fiecare loc prin care trecem de multe ori absenți. Și cum nu puteam să ne transformăm blogurile în bloguri cu și despre biciclete, ne-am gândit să punem bazele proiectului nostru pe o pagină de Facebook și în paralel pe blog.
Am pedalat zi de zi și, pe lângă poveștile pe care le aflam și imaginile pe care le postam din locurile prin care treceam, am încercat să aduc oamenilor, care au început cu drag să ne urmărească activitatea, povești despre biciclete și curiozități din istoria lor.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=938298546236446&id=936042546462046
Cea mai tare poveste pe care am aflat-o, că na, mă încadrez la sexul feminin, este asta:
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=940657806000520&id=936042546462046
Însă, pe lângă poveștile pe care am reușit să le împărtășesc celorlalți, alături de colegele mele de echipă, desigur, ce a ajuns să-mi placă cel mai mult a fost mica comunitate pe care am reușit să o strângem în jurul nostru și oamenii care ni s-au alăturat fie să pedaleze alături de noi, fie luându-ne interviuri (inculpatul este Bogdan Dărădan) și participând la concursul pe care l-am organizat.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=940526869346947&id=936042546462046
Pentru mine Săptămâna Bloggerului Biciclist a fost o adevărată bucurie nu doar pentru că am împărtășit cu ceilalți povești din locurile prin care am trecut, ci mai mult pentru că celorlalți le-a plăcut. M-a uns pe suflet când mi-a spus o susținătoare că-i place la nebunie munca pe care o facem și lecțiile mele de istorie din locurile pe care le-am pozat. Comentariul ăla mi-a făcut toată săptămâna, dacă mă înțelegeți ce vreau să vă spun.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=941058339293800&id=936042546462046
A fost o experiență de-a dreptul minunată. M-I-N-U-N-A-T-Ă! MINUNATĂ!
Și nu vă speriați prea tare cu a fost. Dacă ne-ați dat deja like paginii, o să continuăm să vă plimbăm pe bicicletă, virtual, și să vă spunem poveștile locurilor. O să continuăm să vă anunțăm de proiecte cu și despre biciclit și să vă mai spunem câte o curiozitate din istorie ciclismului și a evoluției bicicletei. Pe scurt, nu scăpați de noi trei.
Pentru că toată treaba asta a pornit prin Blogal Initiative, în urma inițiativei celor de la bike2work, am zis să le testăm aplicația lor pentru bicicliști, I`velo, care înregistrează traseul, locurile favorite, obstacole și dificultățile din trafic, și să vă povestim și vouă despre ea. Desigur, abia a apărut și mai are câteva lcururi de îmbunătățit, cum ar fi un „buton” de pauză și eliminarea anumităr bug-uri. Însă, aplicația asta, pe bune de nu-i tare utilă ca să împărtășești traseele tale cu alții și să-i atenționezi de eventuale obstacole.
Iar ca să vă conving am făcut un filmuleț (selectați 1080p pentru o calitate superioară).
Despre proiectul nostru au mai scris și colegele mele, Andreea și Irina. Așa că dacă eu nu v-am convins că merită să pedalați pentru poveștile din jur și pentru mediu, poate o vor face ele.
13 comments
[…] am folosit aplicația I’Velo. Un review video al aplicației puteți vedea la Daniela pe blog sau pe pagina de facebook a […]
Foarte frumos! Îţi doresc mult, mult succes! Astea sunt sunt iniţiative pe care mi le-aş dori cât mai dese!
Păi, cred eu, nu trebuie neapărat să așteptăm să ia alții inițiativa. Ar trebui ca, în comunitatea asta mare de bloggeri, fiecare să aibă câte o inițiativă din asta. Sau inițiative în urma altor inițiative, precum s-a întâmplat în cazul de față :D.
Frumoasa initiativa! Asteptam noi povesti inedite!!
Mă bucur că îți place, Loredana! Pentru mine reprezintă o mare încurajare să știu că celorlalți le place ceea ce facem.
Te așteptăm pe pagina de Facebook. Cu siguranță o să găsești mereu câte ceva interesant :).
[…] e (mai) frumoasă pe bicicletă. Am pedalat pentru mediu și povești (Irina Bartolomeu), Culeg povești pe bicicletă (Daniela […]
[…] Culeg povești pe bicicletă […]
[…] http://danielabojinca.ro/da-i-pedala-mediu-povesti/ http://irina.bartolomeu.ro/da-i-pedala-pentru-mediu-si-povesti/ https://chestiuniserioase.wordpress.com/2015/05/30/pedalam-pentru-mediu-si-povesti/ https://chestiuniserioase.wordpress.com/2015/06/14/in-saptamana-bloggerului-biciclist-am-pedalat-pentru-mediu-si-povesti/ http://irina.bartolomeu.ro/viata-e-mai-frumoasa-pe-bicicleta-am-pedalat-pentru-mediu-si-povesti/ http://danielabojinca.ro/culeg-povesti-pe-bicicleta/ […]
Felicitrai! Foarte frumos articolul… te invidiez ca vezi atatea locuri si auzi atatea povesti 🙂
Mulțumesc frumos :)!
Din păcate, în ultimul timp nu am mai prea avut timp pentru plimbările pe bicicletă :(.
[…] Timp de o săptămână (săptămâna bloggerului biciclist, 1-7 iunie), eu, Andreea Lazăr și Daniela Bojincă ne-am plimbat cu bicicleta și am descoperit o serie de locuri cu […]
Mi se pare minunata ideea ta de a merge pe biciclete si a culege asemenea povesti. Succes!
Da, a fost frumos 🙂