Acum ceva timp mama m-a rugat să-i fac Facebook. Am crezut că-i simplu. Îi fac cont, îi arăt ce și cum, iar apoi gata. S-a zis cu treaba mea în toată chestia asta. Am presupus însă prost. Chiar foarte prost.
Pentru început a prins ideea. Mă trezeam cu ea că-mi spunea cum face aia și cum face ailaltă. Și eram chiar foarte fericită. Asta până când a început să uite tot ce i-am explicat și a venit la mine și a început să mă întrebe: „Cum îi scriu lu cutărică?”, „Cum dau share?”, „Cum pun poze pe profilul meu?”, De ce îmi trimit alții atâtea chestii?” – adică de ce îi apar pe timeline postările altora, „Cum fac aia?”, „Cum fac ailaltă?”, „Ce trebuie să fac aici, dacă am notificarea asta?”.
Iar eu, trebuie să fiu exact cum a fost ea cu mine când eram mică. Să o iau frumos, să îi explic ce și cum, să-i arăt, să o pun să facă o dată singură ceea ce tocmai am învățat-o, iar apoi să aștept să vină zilele următoare ca să mă întrebe din nou. Iar eu trebuie să mă așez iarăși confortabil și să-i explic de la capăt. Exact cum faci și cu un copil mic: chiar dacă te întreabă de enșpe mii de ori același lucru, tu trebui să te apuci să-i explici din nou. Asta până va crește mare și va înțelege singur singurel ce și cum. În cazul mamei trebuie să crească mare într-ale tehnologiei și să prindă singură mersul ei.
Desigur, prima și prima dată, când i-am făcut Facebook, i-am spus așa: „dacă vrei să-mi scrii ceva, nu o faci pe profil (și i l-am arătat), nici la poze, o faci pe chat (și i-am arătat cum), iar dacă nu-ți reușește, mă suni pur și simplu. Și, ca un copil tare cuminte, a priceput din prima. Iar apoi am învățat-o cum să ignore cererile la jocuri și cum să nu-mi trimită mie cereri în caz că-și descoperă o nouă pasiune pentru ele. Și pe asta a priceput-o din prima. Acum mai am doar să o conving să-l dea uitării pe Tony Poptămaș (sau cum îl cheamă).
Abia aștept momentul acela. Momentul în care mama o să învețe tot ce încerc eu acum să-i explic. Și mă voi mândri cu ea. Bine, deja o fac. A început să scrie mai repede pe telefon. Și să găsească imediat aplicațiile. Și să navigheze cât de cât pe Facebook,să-și caute chestii pe Google și alte d-astea. Evoluează repede.
13 comments
De ce ai inceput sa scrii asa prost?
„Cum îi scriu lu cutărică?”
„s-au cum îl cheamă”
Prima chestie, n-am apostrof. Nu merge. Nu vrea și pace. Iar dacă te referi la „cutărică”, ei bine este un cuvânt din limba română. A doua, se pare că la ora 00 fără 15 mă bate grav tastatura. Mulțumit?
Citește și alte articole și ai să observi că nu scriu chiar așa prost. Sunt scăpări. Pe care mi le asum, că poate doar așa învăț să fiu mai atentă pe viitor (indiferent de oră).
În plus, ia de pune mâna pe niște diacritice (nu mușcă).
Legat de apostrof, dacă folosești tastatura în română, nici în modul Legacy, nici în cel Standard într-adevăr nu există apostrof. Poți încerca totuși diverse șmecherii:
– dacă folosești Ro – Legacy, poți să folosești combinația de taste AltGr (alt-ul din dreapta) + tasta 7 sau 9. Nu sunt chiar apostrofi, dar sunt destul de aproape.
– dacă foloselști Ro – Standard, încearcă ALtGr + tasta pe care e apostroful.
– dacă ai tastatură mare, cu numerele puse și separat în dreapta, ține apăsat Alt (cel normal, din stânga), apoi scrie 39 cu acele numere, apoi dă drumul tastei Alt… asta merge indiferent de limbă, teoretic.
– ceva mai enervant, dar funcțional: Alt + Shift îți schimbă limba înapoi în engleză, pui apostroful în mod normal și apoi tot cu Alt + Shift revii la română.
Vezi dacă merge vreuna din variante sau dacă merg mai multe, vezi care e mai bună pentru tine 🙂
De asemenea, mai e o scăpare în articol: „ Acum m-ai am doar să o conving”.
Mersi frumos pentru șmecherii :). Apreciez. Eu nu cunoșteam scurtăturile astea, sinceră să fiu.
Am facut si eu greseala asta, si m-am trezit intr-o zi cand am ajuns acasa si mi s-a activat wifi-ul ca am 19 notificari,….mama incepuse sa imi dea like la tot ce gasea pe profilul meu :)) Si acum cand vede ca am iesit pe undeva ma suna a doua zi si imi spune ca a vazut si ma intreaba cum a fost :)) nu prea le-a prins nici ea inca, dar stie sa dea like si share:))
Ahaha, zdwub, așa face și mama. Dă like la tot ce prinde și apoi mă sună și îmi spune că a văzut cutare lucru. Sunt tare simpatici părinții când învață lucruri noi :D.
Aaa, deci mari rau, „s-au” nu e greseala?
Dragă Anghel Gabriel, nu am spus NICIODATĂ cu „s-au”, în contextul respectiv, nu era o greșeală. Am spus că A FOST O GREȘEALĂ DE TASTATURĂ, pentru numele lui Dumnezeu. La fel cum tu ai scris în comentariul ăsta „mari rău” și nu „mai rău” – sau ce ai vrut tu să scrii, eu am greșit la ora 00 fără 15 cu o liniuță și un apostrof. Na poftim tragedie. Dar crede-mă, eu am avut o scăpare, pe când tu omori intenționat limba română scriind fără diacritice. Cuvântul „greseala” spre exemplu, NU EXISTĂ ÎN DEX-UL LIMBII ROMÂNE. Există doar „greșeală”.
Știi tu cum stă treaba aia cu: uită-te-n ograda ta, înainte să o vezi pe a altuia?
P.S.: Ca să repet, că îmi e frică ca nu cumva să nu înțelegi iar: mi-am asumat greșelile respective. Totuși, vreau să fiu corectată de oameni care nu fac nici măcar o greșeală atunci când mă corectează pe mine. Adică de oameni care scriu perfect din punct de vedere gramatical, folosesc diacritice și nu au nici ei scăpări de tastatură („mari rău”). Mulțumesc anticipat! 🙂
La mine a fost swype-ul 🙂 Imi place ca te iei de diacritice. Spor.
la fiecare a fost câte ceva. Greșelile sunt omenești, asta nu denotă în schimb articole proaste. Și da, mă iau de diacritice atâta timp cât mă corectezi fără ca tu să scrii corect 100%. Și asta este o greșeală, fie ea mică sau mare.
Foarte faină partea cu…”să îl dea uitării Tony Poptămaș”.
Multă răbdare și spor la muncă. O zi frumoasă. 🙂
Daaa!!!!!!!!! Sper să-l dea uitării!
Răbdare am, nu-i problemă. Am din plin :)).
[…] găsit aici un studiu despre acest subiect, poate vă interesează. A mai scris și Daniela pe această […]