Home Filme Get out – un film horror care chiar mi-a plăcut

Get out – un film horror care chiar mi-a plăcut

by Daniela Bojincă
get out

Am să încep să îți spun faptul că mie nu îmi plac filmele horror. Deloc. Absolut deloc. Și nu pentru că nu ar fi ele bune, ci pentru că nu sunt eu făcută pentru ele. Mă sperii foarte ușor. Mult prea ușor. Adică, să ne înțelegem, eu m-am speriat și la un desen animat unde s-a aruncat cu un bulgăre de zăpadă. Adică, despre ce vorbim noi aici, nu?

Dar nici nu spun nu atunci când vine vorba să văd un film horror. Pe deoparte pentru că vreau cumva să-mi înving frica, că-i doar un film și pe de altă parte pentru că cei din jurul meu văd și un film de comedie și unul horror în același timp. Da, te-ai prins. Filmul de comedie mă are pe mine ca personaj principal. 

Filmul Get Out este mai mult decât un simplu horror care vine cu o poveste oarecum SF și te sperie. Asta pentur că povestea din Get Out ar putea să fie oricând o poveste adevărată, că doar psihopați care se dau drept oameni normali sunt destui.

get out

Povestea filmului Get Out

Chris (Daniel Kaluuya) este personajul principal din povestea asta și, împreună cu iubita sa, Rose (Allison Williams) pentru că ajunseseră în punctul ăla din relație în care acesta trebuia să-i cunoască familia, pleacă undeva la țară, la reședința acestora, pentru un weekend aparent minunat alături de posibilii lui viitori socri.

Chris este întâmpinat cu multă curtoazie și aparent bucurie de către familia acesteia și, indiferent de faptul că e o relație între un alb și un negru nu par neapărat deranjați de treaba asta și încearcă să-l facă să se simtă cât mai confortabil. Doar că, pentru Chris, nimic nu-i confortabil când începe să pună cap la cap niște lucruri și ajunge să-și pună niște întrebări și să-și dea seama că familia minunată nu-i chiar atât de minunată pe cât pare și ascund niște atrocități greu de imaginat. 

Ce mi-a plăcut la filmul Get Out

Povestea mi s-a părut foarte bine conturată. De la cap la coadă. Te ține în suspans și, până la sfârșit, ești indus în eroare cu un anume aspect. E, practic, una dintre loviturile alea de grație pe care ți le dă filmul.

Get Out este un film care se joacă cu mintea ta. Dar se joacă într-un mod cât se poate de interesant și de captivant. Am putea spune că, deși horror, l-am putea încadra și ca film psihologic, căci sunt acolo niște momente de psihologie pură în care se joacă cu mintea personajelor. Și mi-a plăcut că se joacă cu mintea ta până la sfârșit. Până în ultima clipă când apare ecranul ăla negru și se sfârșește filmul. Și asta-l face să fie de-a dreptul genial.

Apoi mi-a plăcut faptul că nu m-am speriat chiar foarte tare. Și în momentele în care prietenul meu și cu Emil erau de-a dreptul oripilați de ceea ce se întâmpla, eu ziceam ceva de genul: „WOOOOW, CE TARE!”, fiind de-a dreptul fascinată. Asta pentru că mie chiar mi-a plăcut foarte tare cum a fost gândit tot scenariul și punctul culminant al acestuia. 

Ultimul lucru pe care vreau să îl spun despre ce mi-a plăcut că mereu îți ridica niște semne de întrebare. Adică, actorii erau minunați în interpretare. Stătai acolo și te întrebai ce naiba nu e ok în povestea asta, că familia pare super drăguță, dar servitorii ăia par total săriți de pe fix. Și stăteam, alături de Chris, să încerc să dezleg misterul ăla care era între familia lui Rose și servitori. Dar vine la sfârșit, la pachet cu toate celelalte lovituri de grație ale acestui film.

Du-te și tu la film

E un film care ar putea să te sperie sau care ar putea să te antreneze, așa cum a făcut cu mine, în psihologia poveștii și a personajelor. E unul dintre puținele filme horror care nu e doar despre: „Aoleeeu, m-am speriat, cineva să mă scoată din sală că eu nu mai pot!”. Nu. E despre ceva mult mai intens. Și tocmai asta l-a făcut să fie plăcut de către gusturile mele care nu prea digeră ele filmele horror.

Filmul Get Out apare în cinematografe din 7 aprilie 2017 și este distribuit de RO Image.

Sursă YouTube (user Universal Pictures)

You may also like

6 comments

Narcisa - Maria aprilie 4, 2017 - 18:58

Pare mai mult thriller decat horror. 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky aprilie 9, 2017 - 19:13

După ce vezi filmul, o să fie și horror :))

Reply
News aprilie 23, 2017 - 12:48

De mult timp nu mai aparuse un film horror asa de bun. Mersi pentru recomandare. Ar trebui sa ia lectii cei care produc astfel de filme deoarece majoritatea nici nu mai sunt horror ci doar scarboase.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky aprilie 23, 2017 - 16:55

Mă bucur tare mult că ți-a plăcut recomandarea mea. Și eu cred că este un film mult peste alte filme horror care, într-adevăr, sunt mai mult scârboase decât horror, din păcate :(.

Reply
Get Out aprilie 25, 2017 - 12:42

Horror prea putin, nu mi-a placut filmul. Dar +10 pentru recomandarea ta

Reply
Daniela Bojincă - Pishky aprilie 25, 2017 - 13:45

Mersi frumos. Mie mi s-a părut altceva față de filmele horror obișnuite care mă dezgustă în marea majoritate a cazurilor și de aia mi-a plăcut așa mult.

Reply

Leave a Comment