Cum a fost să lucrez într-un call center timp de o zi

Acum câteva zile vă anunțam în articolul de aici că, pe 22 mai, într-o vineri, am să merg să lucrez într-un call center pentru o zi. Zis și făcut. Așa că, azi, după cum v-am promis atunci, revin cu un articol despre cum a fost să lucrez într-un call center timp de o zi. Cu bune și cu rele, desigur.

Să lucrezi într-un call center, precum CGS, poate fi:

1. Foarte fun și relaxant.

Sau

2. Stresant, dacă ai apeluri din partea unora ca Bogdan Dărădan.

Însă, înainte de partea fun de care ai parte, să-ncepem cu începutul. Adică cu training-ul care ți se face dacă vrei să te angajezi într-un call center.

Dacă vrei să te angajezi într-un call center e important să știi că nu ai nevoie de niciun fel de experiență. O să ai parte la ei de un training (un program de formare), în funcție de departament și de ceea ce va trebui să faci de aici încolo.

Și, pentru că am lucrat și noi timp de o zi acolo, am avut parte, desigur, de un training ca la carte. Adică ne-a învățat Mira câte ceva despre outsourcing și call centere și cum să le vorbim serios și plăcut oamenilor care ne sună, cum să începem convorbirea atunci când este inițiat apelul și cum să suportăm oamenii stresanți căci, cel mai greu lucru de pe pământul ăsta este să lucrezi cu oamenii și să reușești să-i mai și mulțumești. Să le ajungi la suflet, nu doar să le rezolvi problemele.

Și uite așa am repetat eu următoarele texte politicoase, la fiecare apel:

1. „Bună ziua! Bine ați venit la CGS România! Numele meu este Daniela Bojincă. Cu ce vă pot fi de folos?”

2. „Cu altceva vă mai pot fi de folos?”

3. „Vă mulțumesc frumos pentru apel și vă doresc să aveți parte de o zi minunată în continuare!

Desigur, asta pe lângă răspunsurile la întrebările despre CGS, cum se pot angaja acolo, ce înseamnă un call center, de ce Dumnezo ne-au chemat pe noi acolo și, într-un final, ce-i ăla outsourcing și cu ce se mănâncă el.

A doua parte a trainingului (doar nu credeai că asta-i tot, nu? Oamenii ăia chiar ne-au luat drept angajații lor în ziua aia – treaba a fost cât se poate de serioasă, exceptând faptul că noi ne-am și distrat), am făcut-o efectiv la locul de muncă. Am învățat practic cum se lucrează cu programul ăla care preia instant apelurile, ce înseamnă culorile (când se face verde, portocaliu, roșu bla bla bla), cum nu putem să le închidem în nas (deși lu Dărădan i-aș fi închis, dar am rezistat EROIC!!!), de unde să-i punem pe mut, ori pe hold, în caz că avem nevoie să ne informăm pentru a le răspunde la întrebări și alte din astea de bază.

Și apoi a început partea fun. Partea aia în care am răspuns la apeluri. Eu, personal, am avut apeluri cât se poate de serioase. Toți m-au întrebat despre outsourcing, despre call center, CGS, angajări și alte din astea. Majoritatea mi-au spus că au sunat pentru premiu, iar unul singur a zis că cei 50 de euro vrea să-i doneze lu Chinezu să bea o bere cu Matache :)) – dar nu a câștigat (probabil nu a fost să fie să dea berea aia).

Apropo, dacă vrei să afli cine sunt cei 5 câștigători ai celor 50 de euro de căciulă, o poți face aici.

Iar dacă noi, la telefon, nu te-am lămurit care-i treaba cu outsourcingul, sau pur și simplu vrei să afli mai multe, să știi că s-a pregătit un ebook foarte bine structurat și detaliat despre outsourcing și despre CGS, aici.

Am avut și un apel stresant, după cum deja v-am spus și mai sus. De la Bogdan Dărădan. Apel care a durat 22 de minute și în care am vorbit despre outsourcing, CGS și blogging. Tipul, dragul de el, a vrut să-mi testeze calmul. Și, din când în când mă întreba: „Mai reziști? Cât îți mai ia până să-mi închizi?”, în timp ce eu mă rugam la toți sfinții să-i pice rețeaua fix în momentul ăla. Nu i-a picat. Și nici nu i-am închis. Iar la final mi-a dat nota 8 (băi, băiatule, 10 meritam pentru cât te-am suportat eu acolo la telefon!!!, 10, m-auzi?).

Ce mi se pare foarte tare într-un call center, e faptul că după un apel de genul poți să-ți iei o pauză bine meritată. În plus, între fiecare apel ai o mică pauză, până-ți intră altul. Și te poți detașa liniștit de convorbirea anterioară, îți poți trage suflarea și te poți oarecum relaxa. Adică nu-i o muncă solicitantă continuă, dacă mă-nțelegi ce vreau să spun.

Și ca ză vedeți ce eroină zace-n mine, eu nu mi-am laut nicio pauză. Am vrut să profit la maximum de experiența asta de o zi și de fiecare apel în parte, din totalul de 234 (mi se pare un număr foarte mare pentru două ore, raportat la 10 bloggeri).