Daniela Bojincă/ mai 29, 2018/ Personal/ 0 comments

Da. M-am apucat de grădinărit. Într-o garsonieră fără balcon. Ci pe pervaz, în bucătărie. Și nici măcar n-am făcut-o din propria mea voință, ci cumva mai mult împinsă de la spate.

Și când mă gândesc că, atunci când eram acasă, la ai mei, pe unde pe la generală și chiar și pe la liceu, mă certam cu maică-mea an de an că mi se părea o prostie să bagi atâția bani într-o grădină, că na, chiar dacă păstrezi semințe de la un an la altul, ai diverse costuri de întreținere a grădinii. Și mereu îi spuneam că iese mult mai ieftin dacă se duce în piață și dă 2 lei pe un kilogram de roșii. Sau pe un kilogram de castaveți. Și ce mai punea ea în grădină. Adică de toate. Într-un an a pus inclusiv cătină. Și smochin. Și diverși pomi.  Și nu-mi plăcea deloc când mă chema să o ajut la diverse activități de grădinărit.

Apoi, după ce am ajuns în București și mi-am cumpărat de prin supermarketuri și chiar și din piață diverse legume și fructe și am văzut că n-au niciun gust, așa tare am început să apreciez grădina maică-mii, de acasă, de nu-ți spun. Ador fiecare chestie pe care mi-o trimite de acasă și o savurez cu cea mai mare poftă.

Dar să povestesc cum am ajuns eu la grădinărit.

În weekend am luat un aparat e vidat de la Lidl, de vreo 140 de lei. Și pentru fiecare 50 de lei cheltuiți, am primit câte o plăntuță într-un ghiveci, cu instrucțiuni de plantare și de îngrijire până la maturitate.

gradinarit mica mea gradina lidls oregano si fragute daniela bojinca blog

Așa că mi-am zis să-ncerc să văd dacă pot să am grijă de ele, dacă tot am început să mă descurc cât de cât cu florile în ghiveci. Așa că am plantat frăguțel și oregano, iar acum aștept să iasă la suprafață. Deocamdată, de vreo 4 zile, n-am uitat să le ud deloc. Deci sunt pe drumul cel bun, cred.

Semințele vin prinse pe o hârtie, pe care o pui cu totul, așa cum e, peste 3 sferturi de pământ în ghiveci. Pastila de pământ pe care o primești, trebuie să o uzi mai întâi cu 50 de ml de apă, ca să se umfle. Iar apoi trebuie să-l amesteci puțin ca să se omogenizeze și să fie tot pământul îmbibat cu apă. Și după ce ți-ai plantat semințele, conform instrucțiunilor, n-ai decât să le uzi zilnic, cât să nu fie pământul uscat și sfărâmicios și să aștepți să iasă la suprafață.

gradinarit mica mea gradina lidl pamant plante daniela bojinca blog

gradinarit mica mea gradina lidl oregano daniela bojinca blog

Deocamdată sunt în stadiul de așteptare cu Mica mea grădină de la Lidl. Și abia aștept să treacă zilele să văd dacă am făcut sau nu o treabă bună, ca să le pot muta în ghivece ceva mai mari. Între timp, probabil o să mai cumpăr ceva de pe la  Lidl, ca să-mi măresc colecția. Am înțeles că au vreo 16 tipuri de semințe.

mica mea gradina lidl gradinarit condimente daniela bojinca blog

Facebook Comments

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.