Film: Mamă, ce zi! – Mother`s Day

by Daniela Bojincă
Mother`s Day

Ceasul meu din colțul din dreapta jos al ecranului îmi arată ora 0.31, în momentul în care eu m-am apucat să scriu acest articol. Practic, mai am doar 6 ore și 29 de minute până să mă trezesc, iar eu încă nu m-am pus în pat. Bine, m-am pus, acum jumătate de oră. Am stat 10 minute și m-am ridicat să scriu acest articol, în timp ce devorez ultimul iepuraș de ciocolată pe care-l mai am prin casă.

Mother`s Day

Mamă, ce zi! sau Mother`s Day (încă am o problemă cu tradusul ăsta și nu înțeleg de ce nu se numește Ziua mamei și în limba română), se vrea a fi o comedie savuroasă a lunii mai, dat fiind faptul că, după noua lege și în România se sărbătorește această zi în prima duminică a lunii mai (adică a coincis cu Paștele și Ziua Muncii – cine mai e ca noi cu 3 sărbători în aceeași?).

Filmul Mother`s Day spune povestea mamelor din întreaga lume, prin prisma câtorva personaje, într-un mod cât se poate de comic. Filmul aduce în prim plan greutățile prin care trece o mamă și cum se simte atunci când nu e lângă copilul ei, sau când îi e rău, sau când îl știe în pericol ori în pragul unei suferințe de care ar vrea să-l cunoască. Frământările mamelor sunt la ordinea zilei în încercarea de a le oferi copiilor ceea ce cred ele că e mai bine pentru ei, indiferent că aceștia le văd ca pe niște greșeli ori sufocări.

Îi regăsim în rolurile principale pe Jennifer Aniston, Jason Sudeikis, Kate Hudson şi Julia Roberts. Patru părinți care se luptă cu greutățile din jur pentru copiii lor și care încearcă să treacă peste orice de dragul acestora. Situațiile în care sunt puși reprezintă comicul filmului. Dar, dacă ai fi în locul lor chiar tu, oare ți s-ar mai părea comice sau le-ai considera ca pe cele mai mari greutăți ale vieții tale?

Eu am râs la filmul Mother`s Day. Nu mi-a plăcut cap coadă. Nu m-a cucerit fiecare scenă în parte, dar au fost multe care m-au prins și m-au făcut să râd în hohote. Iar dacă te face să râzi, înseamnă că și-a îndeplinit rolul de comedie. Și că e fain.

Dacă vreți și voi să vedeți filmul Mother`s Day, el intră în cinematografe din data de 13 mai, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Sursă Youtube (user Movieclips Trailers)

You may also like

4 comments

Silviu Pal mai 11, 2016 - 11:02

Devoratoare de iepurasi te numesti :P

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 12, 2016 - 11:23

Da :)). Să știi :))

Reply
Emil Calinescu mai 11, 2016 - 11:47

Nu stiu daca scopul era sa te faca sa razi. Mie mi s-a parut ca desi e o comedie tampa, s-a luat prea mult in serios. Rezultatul e aproape de kitsch.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 12, 2016 - 11:23

Cât de insensibil poți să fii, Emil? :)))

Reply

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More