Mini birou pentru mini me

Daniela Bojincă/ iunie 11, 2020/ Personal/ 0 comments

Majoritatea oamenilor care mă cunosc față în față știu că nu sunt cel mai înalt om. Nici cel mai scund, ceea ce e bine. Dar știți vorba aia din bătrâni, esențele tari se țin în sticluțe mici. De aici și mini me.

Trecând peste asta. Pentru că lucrez în continuare de acasă, ceea ce mă bucură foarte tare, am zis să-mi cumpăr un birou suficient de mare (are 60 cm lungime și 40 cm lățime) cât să încapă un laptop, o cană cu apă, un telefon, un eventual mouse (deși nu folosesc) și ceva dulce . Și care să fie portabil și reglabil. Să pot să-l mut ușor în sufragerie, în dormitor sau altundeva în casă. Depinde unde am chef să stau. Mă săturasem de masa din sufragerie care e mult prea mare și nu pot să o mut unde am eu chef, când am eu chef. Și am găsit un mini birou perfect pentru mine, aici. Pe care ți-l recomand. Este și redus la jumătate de preț.

După cum am mai zis, eu ador să lucrez de acasă. Am timp de multe alte lucruri. Nu mai am timpi morți și nu mă frusrează faptul că sunt legată de un birou și nu pot să stau, de exemplu, să muncesc din pat, așa cum fac dimineața. Nu mai pierd timp din viață pe drum. Și chiar sunt mult mai productivă și cu și mai mult chef de muncă.

Spun că este perfect pentru că este suficient de portabil și de reglabil încât să pot să-l folosesc chiar și stând în pat, pe canapea sau pe scaun. Poți să-l reglezi după înălțime (minim 62 cm și maxim 96 cm). Poți să-l înclini. Poți să-ți lași partea pentru mouse, cană, telefon și ce mai vrei tu să-ți pui acolo, mai jos decât partea unde ai laptopul. Poți să-l folosești și ca birou de studiu. Blatul e din lemn, iar cadrul este din oțel.

Vine dezasamblat, desigur, însă împreună cu o cheie, o șurubelniță și un imbus în cutie, ca să poți să-l asamblezi și să nu ceri prin vecini în caz că nu ai.

dezasamblat

Asamblat arată cam ca în pozele de mai jos. M-am jucat puțin cu poziționările blatului și cu dimensiunile și sunt tare încântată de el. Deși e criză, mă bucur de achiziție :)).

Inițial eram între a comanda biroul acesta despre care tocmai am povestit, sau biroul acesta. Al doilea nu este reglabil decât în înălțime (și mult mai puțin decât ce am luat eu – doar până la minim 72 cm și maxim 86 cm înălțime, cu vreo 20 de cm diferență față de celălalt). Însă are suport pentru cărți în partea de jos. Ceea ce, acum că mi-a venit mini biroul meu, nu mi se pare o afacere prea bună, pentru că fix acolo îmi țin picioarele.

Cel pe care l-am ales îmi place tare mult și pentru că partea de blat pentru laptop este separată de cea pentru mouse și pot să le poziționez după bunul meu plac. Una mai inclinată, alta mai puțin. Una mai jos, alta mai sus, sau să le aduc la aceeași înălțime în funcție de ce chef am. Singurul defect pe care i-l găsesc e că nu are două picioare ca să aibă o stabilitate mai mare și pe exterior. În rest n-am nimic de reproșat.

mini birou pentru mini me daniela bojinca

Sunt cam ca un copil mic care tocmai a primit un cadou de Crăciun. Pe care și l-a făcut singur, ce-i drept, dar asta e irelevant. Bucuria e la fel de mare.

Facebook Comments
Share this Post

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*