Daniela's Blog – Pagina 33 – Je suis Bojincă!

Cum am evoluat în 2015

by Daniela Bojincă decembrie 31, 2015

written by Daniela Bojincă

La sfârșit de an îți dai seama de ce e bine să ai un blog. Ca să însemnezi pe el gândurile și evoluția ta de zi cu zi, de lună cu lună și an de an. Pe un blog găsești mereu la sfârșit de an aproape tot ceea ce ai făcut. Și, uitându-te așa în urmă, îți vezi evoluția. Ceea ce e foarte tare.

Drept urmare m-am gândit să însemnez, la sfârșit de an, într-un articol, cum am evoluat pe 2015, privind de la coadă la cap. Să vedem:

Pe Blog

Am început să scriu constant. La un moment dat, în 2014, o lăsasem mai moale cu blogul. În 2015, însă, mi-am setat să scriu aproape în fiecare zi și, parțial, am reușit. Cel puțin la început. Uneori am scris în fiecare zi, alteori la câteva zile distanță când ori nu aveam timp, ori nu aveam deloc inspirație. Totuși, spre deosebire de 2014, am fost mai constantă și am scris 225 de articole – o medie de 19 articole pe lună, în timp ce în 2014 am avut o medie de 8-9 articole pe lună – bine, în patru luni de când am luat acest domeniu în 2014 (septembrie-decembrie). În privința asta aș putea să fiu mai exactă la sfârșitul lui 2016.

Pe Facebook

Anul 2015 pe Facebook a fost unul cât se poate de fain. Am evoluat. Am văzut asta, comparativ cu 2014. Dacă în 2014 like-urile, share-urile și reach-ul erau destul de slăbuțe, ei bine în 2015 au crescut enorm de mult. Oamenii au început să interacționeze cu ceea ce am scris, să dea like, să comenteze, să redistribuie și să mă susțină căci, până la urmă, asta e cel mai important: să fii susținut de comunitatea pe care o creezi. iar eu am început, ușor, ușor să creez o comunitate în jurul articolelor pe care le postez și lucrurilor pe care le mai pun pe Facebook.

Pagina blogului meu, pe lângă faptul că a crescut în numărul oamenilor care mă urmăresc, are acum și un nou nume. Am trecut de la Pishky la DanielaBojinca.ro. M-am maturizat, ca să zic așa.

Pe Google+

Anul 2015 a fost unul cât se poate de fain și pe Google+. Am evoluat și aici. Spre deosebire de 2014, mi-au dat mult mai mulți oameni follow și am strâns și acolo o comunitate de oameni care îmi comentează și îmi distribuie articolele. Din punctul ăsta de vedere aș putea spune că pe Google+ am parte de o interactivitate mai mare în jurul articolelor mele, iar pe Facebook am o vizibilitate mult mai mare și mai mulți oameni care ajung pe blogul meu. Ambele sunt, în opinia mea, benefice.

Apoi, mi-am făcut pagină și pe Google+, alături de profil. Pagina e pentru YouTube și profilul pentru blog. E complicat. Am vrut să am una singură dar când am făcut contul de YouTube mi s-a creat și pagina asta. E ok și așa, zic. Ideea e că am început și acolo să strâng o comunitate, iar asta mă bucură tare mult.

Pe Instagram

Cu Instagram am început în 2014 și mi-a plăcut. Atâtea poze faine din lumea întreagă într-un singur loc. Am început timid, cu câțiva followeri și aveam de gând ca în 2015 să trec de 1000. Însă DIGI m-a sabotat când am ajuns la București și m-a lăsat fără router, deși mi-l tot primit din septembrie 2015 și pe care tot nu mi-l dau pe motiv că: „Ne pare rău, n-am primit încă routere” – frate, din septembrie 2015 ei n-au mai primit routere!? Drept urmare nu pot posta poze că n-am suficienți GB de date pe telefon. Am mai recuperat însă în vacanță, acasă. Și aici, se pare, am strâns o comunitate de oameni care-mi apreciază cadrele, așa cum sunt ele: simple. Totuși, cred eu că am evoluat, când am avut wireless și am putut urca poze. :))

Pe YouTube

În 2015 pe YouTube m-am apucat de Vlog. Și ăsta cred că-i unul dintre cele mai faine chestii de care m-am apucat în 2015 și sper să continui și în viitor. Deocamdată, la început, cu câteva sute de vizualizări, eu mă mândresc. Sper ca retrospectiva de la sfârșit de 2016 să fie una tare faină privind YouTube-ul și vlogurile mele de acolo.

Pe Twitter

Am Twitter din 2012, dar nu l-am prea folosit. Era așa, o chestie care să fie acolo. Nici poză de profil nu am avut până în 2015. Acum mă pot lăuda că l-am aranjat și i-am dat și lui șansa la viață, cât de cât. iar numărul de followeri a început să crească și acolo. E ok. Să vedem în 2016 cumo să fie.

În Offline

În Offline cred că am evoluat cel mai frumos. Am cunoscut oameni. Am participat la o serie de evenimente faine în blogging precum Social Media Summit, Webstock, Campania CGS și am fost chiar și la Food Bloggers cu numele și prin reprezentanți (mi-au trimis oamenii ăia atâtea poze, în timp ce eu zăceam la pat, încât pot spune că am fost și eu cu ei). Cel mai mult îmi place să merg la evenimentele ăstea pentru că am parte de mulți oameni noi și faini în viața mea.

Apoi, am început să merg la filme, despre care scriu într-o categorie specială, aici. Asta mă ajută să mă relaxez și să-mi formez un ochi cât se poate de critic. Sunt la început, cei drept. Încă nu mă pricep eu atât de bine să scriu despre filme, dar sunt sigură că voi evolua. Oricum, până la urmă, spun strict părerea mea personală și cum s-a văzut filmul prin ochii mei.

Pe lângă filme, am mai mers și la câteva piese de teatru. Spre deosebire de 2014 sunt mult mai multe! Puteți citi despre ele în categoria chestiilor culturale. Îmi place cum se joacă teatrul în București. E diferit față de orașele mici din provincie. E altceva. Încă sunt impresionată de ce am găsit aici. Și îmi place.

Am început să merg și la Escape Rooms și, cu ocazia asta, am descoperit cât de utili sunt oamenii nu foarte înalți în viața celorlalți. Sunt buni la căutat chestii. Și la descifrat puzzle-uri. mai multe, însă, dacă doriți, puteți citi în secțiunea dedicată și acestei activități.

Am călătorit. Am vizitat Cehia și Austria pentru a doua oară și am reușit să văd tot ce nu văzusem prima dată (ca obiective turistice, zic). Am cunoscut oameni faini și m-am speriat de cât pot să bea niște tipe de 15-16 ani. Despre lucrurile frumoase din excursiile astea puteți citi aici și aici.

Am pedalat mai mult decât în 2014 și am câștigat un premiu frumos pentru asta.

Prin intermediul blogului am mers la două festivaluri faine de muzică, Untold și Summer Well, cât și la concertul celor de la Iris. Despre toate astea puteți afla mai multe aici. A fost o experiență tare faină. Mi-a plăcut mult de tot.

Cam astea ar fi cele mai importante chestii pe care le-am făcut în Offline și Online. Pe mine m-au ajutat să mă dezvolt și uite așa am evoluat. Față de 2014, eu observ schimbarea în ceea ce mă privește. Sunt schimbată și ca om. Nu știu dacă neapărat în bine sau în rău, dar sunt schimbată. Sunt schimbată în atitudine, în modul cum gândesc și cum acționez în diverse situații.

Vă urez un an nou cât mai fain și plin de bucurii și împliniri! Să fie așa cum vi-l doriți voi!

decembrie 31, 2015 5 comments

Personal

Eu iarna am petrecut-o afară când eram mică

by Daniela Bojincă decembrie 30, 2015

written by Daniela Bojincă

Observ un fenomen ciudat în zilele noastre. Îl observ în online și în offline, comparativ. Când a dat prima ninsoare, toată lumea se bucura în online, din casă, din spatele geamului, de fulgii ăia frumoși care se așterneau pe pământ. În offline, în frig, toată lumea înjura de mama focului și făceau incantații de invocat primăvara/vara (bine, asta cu icantațiile e o exagerare). Copiii, azi, se bucură de iarnă mai mult din poze, decât de zăpada de afară. Eu, în schimb, când eram mică, m-am bucurat de iarnă din cărucioare pentru copii.

Țin minte că, atunci când nu mă lăsa mama să dorm în cărucior, în terasa din fața casei, în timp ce ningea, ieșea cu mine la plimbare (despre cum dormeam eu în cărucior v-am mai povestit și aici). Ieșea ba să cumpere lapte, ba să cumpere altceva, ba efectiv să ieșim seara la plimbare. Desigur, țin minte asta din povestirile ei că eu, atunci, eram mult prea mică ca să-mi amintesc ceva. Mare parte a amintirilor noastre e furnizată de către părinții noștri, prin povestirile lor. Și mare parte a amintirilor mele la fel, că doar nu oi fi eu vreo excepție de la regulă.

Poate ăsta este și motivul pentru care, acum, îmi place afară iarna. M-a obișnuit maică-mea încă de când eram mică și mă plimba cu căruciorul pe afară, în frig, să mă ningă și să mă bată vântul. Și uite așa îmi place mie iarna și zăpada. Și acum, când ninge, stau cu orele în zăpadă. Ador să practic orice sport care are legătură cu zăpada și așa mai departe. E vina ei, ce pot să spun.

Se pare, însă, că mai sunt și alții care fac asta acum. Spre exemplu, am un unchi care are un nepoțel pe care, când vine aici, fie iarnă, fie vară, îl plimbă în cărucior. Și îmi povestea că așa făcea și când era fata lui mică. O punea în cărucior și o plimba prin oraș ca să o adoarmă și când ajungeau acasă dormea fata de nu avea treabă.

Desigur, pe vremea aia existau cărucioare pentru copii simpliste, iar noi ne plictiseam repede în cărucior, așa că adormeam. Acum, nepoțelul e fascinat de cărucior și se joacă cu minunățiile de deasupra capului, ori cu desenele din interior, căci sunt cărucioare cu tot felul de modele și de design-uri, precum cele de la Noriel.

Uneori mi-aș dori să fiu copil acum. Ei au atâtea lucruri pe care noi nu le-am avut. Apoi, îmi dau seama că așa e cu trecerea de la o generație la alta. Cei care vin o să aibă mereu ce n-au avut predecesorii lor. Așa e lumea: evoluează. În plus, mă bucur că am prins o perioadă în care am trăit mai mult în offline decât în online.

decembrie 30, 2015 0 comment

YouTube

Cum m-am apucat de vlog pe YouTube?

by Daniela Bojincă decembrie 30, 2015

written by Daniela Bojincă

Nu știu dacă știți deja, dacă ați observat prin online, dar m-am apucat de YouTube. N-am pornit în forță, recunosc, ci așa, foarte timid. Mie, încă, nici măcar nu-mi vine să cred că am făcut asta. Nu știu de ce, dar am avut mereu o frică să mă filmez și să mă pun pe Internet. Când scrii e cu totul altceva. Nu te vede nimeni și nu te judecă nimeni cum te maimuțărești în fața unei camere.

Am mai postat clipuri pe YouTube, tot timid, cu review-uri la diverse aplicații sau jocuri. Nu multe. Vreo câteva. Dar nu mi se vedea fața și nici cum mă strâmb în fața camerei. Știți voi, când îi văd pe ceilalți mi se pare că-s normali. Când mă uit la mine, parcă mă strâmb de numa numa. Sau cel puțin mie mi se pare asta.

Acum, spre exemplu, nu știu ce aș mai putea filma și nici cum să filmez astfel încât să nu par vreo nebună care apare și ea pe net. Să fiu luată ca atare… dammit, forget about it. :))

Revenind la lucruri serioase, da, încă îmi e frică să mă pun pe YouTube, chiar dacă, practic, am făcut asta deja. Mă gândesc că ce naiba or gândi ceilalți? Ce mai vrea și asta? Cu ce vine ea nou? Pentru că, ce-i drept, nu vin cu nimic nou. Filmez niște chestii și atât. Din viața mea de zi cu zi. Adică o singură chestie până acum.

Primul vlog pe YouTube a pornit la îndemnul indirect de la Emil și Malaezu. Știți voi, bloggerii ăia doi… ah, nu știți. E ok. În seara dinaintea pițărăilor, când le-am spus unde mă duc eu a doua zi, tipii ăștia doi habar nu aveau ce sunt ăia pițărăi. Pentru că da, acolo la ei între betoane, bucureștenii ăștia n-au auzit de așa ceva. Drept urmare, mi-a venit ideea de a filma ce se întâmplă în pițărăi. De când mă trezesc, cum ajung acolo, cum le explic ce-s pițărăii și ce naiba facem acolo.

Pentru primul meu vlog ever, eu cred că m-am descurcat destul de bine. Mi-a ieșit ceva și, se pare, i-am făcut să înțeleagă. Sunt mândră de mine că am putut contribui pe data de 24 decembrie la cultivarea intelectuală a bloggerilor ăstora 2.

Am să vă las și vouă mai jos link-ul, cu rugămintea de a-mi recomanda și alte chestii în jurul căruia aș putea face un vlog. Să-mi dați idei. Ce teme credeți că mi s-ar potrivit și așa mai departe. Chiar aș vrea să mă apuc serios de treabă. Doar că n-am idei. Sau am prea multe și nu știu cu ce să încep prima dată.

Apropo, puteți da un Subscribe aici, că nu mă supăr.

Sursă YouTube (user Daniela Bojincă)

P.S.: Băieții ăștia îmi tot dau, aproape zilnic, idei pentru o serie #incult. Oare ar fi fain să fac așa ceva? :))

decembrie 30, 2015 12 comments

Personal

Am o pasiune pentru lego

by Daniela Bojincă decembrie 29, 2015

written by Daniela Bojincă

Când eram mică, la vreo câțiva anișori, cred că printre primele mele sărbători de Crăciun, am primit în dar de la ai mei o găleată în formă de urs (sau mă rog, orice ar fi fost aia – dar cred că găleată se numește), plină cu piese de lego (am zis de la ai mei? Mă scuzați! Era de la Moș Crăciun!). Și acum o mai am, undeva, pe dulap. Am evoluat. Acum mă joc cu alte tipuri de lego, mai complexe, când am timp. Adică mai deloc.

Ovalul roșu e important. Ursul meu cu piese de lego. Și da, eu îs aia, dormind și tunsă băiețește (aparent, tatei îi plăcea la nebunie să-mi facă poze în orice ipostază – numai în alea normale nu). Povestea acestei poze este una simplă: după ce m-a pus mama să-mi strâng piesele de lego și să le pun frumos la locul lor, am obosit – prea multă muncă pentru un singur omuleț.

Apoi, cu ocazia unei alte sărbători, pentru că deja învățasem să fac toate ilustrațiile din cărticica cu care venise însoțit ursul meu cu piese lego, ai mei mi-au luat un alt joc lego, într-o găleată cu ceas. Și acum, când o mai dau jos la curățenie de pe dulap, sunt fascinată de ceasul ăla și mă joc cu el (fixez ora – exact ca ăia mici).

Acest lego era mult mai complex decât cel precedent, venea însoțit și cu piese pentru trenulețe și brăduți, nu doar clădiri, iar schemele din ilustrații erau mult mai complicate și complexe. Am stat mult până să le fac, dar și încântarea mea a fost pe măsură când am izbutit să realizez toate combinațiile posibile și imposibile și ba chiar să inventez eu altele, sau să le adaptez, în funcție de genialitatea mea de moment.

După m-au dat la școală și, de 14 ani și jumătate, asta îmi mănâncă tot timpul!

Totuși, acum vreun an și jumătate de zile, am primit în dar o cutie cu piese Lego Creator (3 in 1) din care, conform schițelor, puteam face un elicopter, un avion și un tanc (sau ceva de genul). Mă gândeam că o să fie tare complicate de făcut și că o să-mi ia o groază de timp, așa cum mi se întâmpla în copilărie. Nu am mai găsit poza cu elicopterul pe care îl păstrasem în formă finală (și pe care mama nu știe pe unde l-a pus), așa că vă arăt poza celor de la Noriel, că e identic.

Și, ce să vezi, n-a fost deloc complicat! Într-o zi le-am făcut pe toate trei. Și îmi mergeau mâinile, mamă-mamă! Atunci mi-am dat seama că pasiunea mea pentru jocurile lego nu a dispărut, ci timpul. Îmi plăcea la nebunie să fac asta, să deslușesc ce piesă vine unde, căci schițele alea îți arată sumar cam ce ar trebui tu să faci, nu-ți dau mură-n gură totul. Trebuie să-ți antrenezi mintea și să te prinzi singur cum se creează. Până la urmă, sunt un fel de puzzle.

Și, că tot e vacanța asta și perioada sărbătorilor, în amintirea vremurilor ce-au trecut (doamne, parcă aș vorbi de acum mai bine de 100 de ani), am să mă apuc să mă joc cu vechile mele jocuri lego. Să reintru în atmosfera aia a copilăriei, că-i tare plăcut! Pam Pam!

decembrie 29, 2015 4 comments

Personal

Evoluăm

by Daniela Bojincă decembrie 28, 2015

written by Daniela Bojincă

Eu observ evoluția comparând ce văd acum, cu ce vedeam când eram mică. Acum, există Prințesa Sofia Întâi, precum cea de la Noriel, ca favorită printre păpuși. Pe vremea mea, în Cretacic, erau vrăjitoarele W.I.T.C.H ca favorite printre păpuși.

Acum sunt rochii ca ale Prințesei Sofia Întâi, oglinzi, evantaie, căsuțe de păpuși și pandantive pentru fete. Sau vestitele ghiozdane, poșetuțe și biciclete cu modele. Pe vremea mea, în Cretacic după cum de altfel am menționat și mai sus, erau aceleași lucruri, dar cu personaje diferite. În funcție de curentul vremii de atunci. Țin minte că eram înnebunită atunci după orice chestie care apărea cu personajul meu preferat. La fel cum sunt acum fetițele după lucrurile care apar cu Prințesa Sofia Întâi. E o întreagă nebunie. Iar eu le înțeleg, pentru că am trecut și eu prin asta și știu ce înseamnă să vrei să ai tot ce are legătură cu un anume personaj.

Da. Evoluăm de la o generație la alta. Evoluăm fără să ne dăm seama. Evoluăm, până la urmă, independent de voința naostră proprie căci, de cele mai multe ori, evoluția asta este cu multe semne de întrebare: bună sau rea. Evoluăm prin natura noastră. Genele noastre sunt evolutive și trec prin mai multe stadii, până la moarte. Evoluăm și, odată cu noi, evoluează și lumea din jurul nostru. Stă scris, acolo, undeva, să se întâmple asta. Nu e ceva ce depinde de noi pentru că nu putem ține evoluția în loc. Ea pur și simplu merge mai departe.

Iar evoluția ne prinde bine și e caracteristică fiecărei generații în parte care participă la procesul ăta evolutiv. Evoluția e ceea ce ne diferențiază de la o generație la alta. Evoluția ne schimbă și ne pune la picioare noi perspective și noi modalități de a aborda întâmplările din jurul nostru. Eboluția însăși e diferită de la o generație la alta. Noi evoluăm într-un fel, iar predecesorii noștri au evoluat într-un cu totul alt fel. Și sunt sigură că urmașii noștri vor evolua diferit de ambele generații la un loc.

Nu contează că vorbim de gadgeturi, jucării sau limba pe care o vorbim. Evoluția e pe toate planurile. Iar eu cred că ceea ce ar trebui să facem cu toți este să o îmbrățisăm și să o acceptăm așa cum este. Ceea ce avem acum nu este neapărat mai bun sau mai rău decât ceea ce am avut noi, sau părinții noștri. Jucării faine le-am considera și noi, dacă am avea vârsta lor. La fel cum propriile noastre jucării erau fascinante în ochii noștri și neinteresante în ochii părinților. Mereu ne vom gândi ce jucării faine erau pe vremea noastră. Generația părinților noștri face asta. Noi face asta și sunt sigură că și generația viitoare va face același lucru.

P.S.: Am început să mă uit la desenul cu Prințesa Sofia Întâi și e tare fain. Mi-au plăcut episoadele pe care le-am văzut. Multe dintre desenele din ziua de azi nu-mi mai dau starea aia pe care o aveam în copilărie. Îmi par așa, lipsite de substanță. Pe când Sofia Întâi mi-a plăcut tocmai pentru că are substanță și mă face să mă simt copil. Mă uit cu drag la desen.

decembrie 28, 2015 2 comments

Filme

Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts

by Daniela Bojincă decembrie 26, 2015

written by Daniela Bojincă

E Crăciunul. A doua seară de Crăciun. Da, aparent, Crăciunul are trei zile (ahem ahem – celor care credeau că după 25 nu mai avem sărbătoarea de Crăciun: ~Din seria #incult – malaezieni~)

M-am gândit ca, în a doua seară de Crăciun, să vă recomand un film. Un film atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. La avanpremiera lui ne-am simțit bine cu toții: de cel mai mic, la cel mai mare. Am râs, ne-am emoționat și am trăit alături de Snoopy și Charlie Brown aventurile lor.

Cred că e un film bun de văzut în familie într-o zi din asta de sărbătoare. Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts este, din punctul meu de vedere, unul dintre filmele alea care aduc familia împreună, în fața unui ecran. Aduce unitatea și sentimentul ăla de a fi împreună, în familie.

Filmul Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts îi aduce în prim plan pe, tadadadaaaaam, Snoopy și Charlie Brown, desigur. Snoopy pornește într-o călătorie în văzduh ca să-și ducă la capăt răzbunarea, iar Charlie Brown se bucură de propria lui aventură cu îndrăgostitul (știu, știu, spoiler – dar nu m-am putut abține).

Ce mi-a plăcut enorm de mult la avanpremiera filmului Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts a fost că am primit cadou un maimuțoi Snoopy. Pe mine asta m-a încântat maxim. Ahh, și am avut multe dulciuri! cum să nu iubești animația asta? Cum?

Apoi, animația în sine, povestea, te face să îndrăgești filmul Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts. E drăguță. E ceea ce trebuie să fie. Snoopy e atât de drăgălaș și de adorabil, încât n-ai cum să nu te îndrăgostești de el. Iar Charlie Brown, prin stângăcia lui, e de-a dreptul savuros. În plus, filmul îmbină perfect momentele comice cu alea de corason și reușește să facă o trecere interesantă de la o stare la alta.

Ca de obicei, după cum deja v-ați obișnuit, trebuie să spun ceva și despre dublaj, când vine vorba despre animațiile dublate în limba română. De data asta, n-am ce să reproșez. Dublajul a fost bine sincronizat și nu m-a deranjat, cum se întâmplă de foarte multe ori și spun că aș prefera să fi fost lăsat în limba inițială (sincronizarea nu tocmai cea mai cea și nici replicile cele mai bune). Însă filmul Snoopy & Charlie Brown: Filmul Peanuts mi s-a părut că a avut un dublaj bun. Desigur, pentru copii, care sunt ținta principală, nu e sesizabil asta. Pentru ei contează mai mult acțiunea și faptul că înțeleg cu exactitate ce se întâmplă acolo.

Filmul este distribuit de Odeon Cineplex și a intrat în cinematografe din data de 25/12/2015. Sper să vă placă și vouă la fel de mult cât mi-a plăcut și mie.

Sursă YouTube (user Fox Family Entertainment)

decembrie 26, 2015 1 comment

Personal

Ce să iei unui copil de Moș Crăciun?

by Daniela Bojincă decembrie 25, 2015

written by Daniela Bojincă

Vine Crăciunul. Vine cu pași repezi și, ca orice om de pe planeta asta care sărbătorește Crăciunul (în afară de musulmani și de evrei, cred), trebuie să iau și eu cadouri de Crăciun unor copii ai apropiaților. Eventual, niște jucării de Crăciun. Am găsit la Noriel, nu-i bai asta. Baiul e că sunt PREA multe și nu am eu habar ce să aleg. Vorba lui tata: ce bine era când erai tu mică că erau mai puțin și nu trebuia să ne chinuim prea mult să alegem pentru că nu aveam o gamă atât de diversificată.

Eu sunt balanță și, balanță fiind, nu reușesc să mă echilibrez singură. Eu doar îi echilibrez pe alții. Când vine vorba de mine, sau de anumite decizii care mă implică în mod direct (cum ar fi alegerea unor jucării de Crăciun), sunt o indecisă cu acte în regulă! Prefer să fac orice altceva, numai să iau o decizie nu. Orice altceva. Chiar și o compunere în rusă, fără să știu rusa. O învăț, numai să nu fiu nevoită să iau decizii (hei, tocmai am luat una: o să învăț rusa – sunt pe drumul cel bun).

Ok, fiind serioasă acum vă spun sincer: chiar nu sunt cea mai bună în luatul deciziilor și prefer să o facă alții în locul meu, atunci când eu nu știu cu exactitate ce vreau. Când știu că vreau un anumit lucru, este o cu totul altă poveste. Dar atunci când nu știu, ei bine atunci am nevoie de un gânditor personal care să-și folosească creierul în locul meu. Așa funcționează la mine.

Drept urmare vă sugerez să mă ajutați și să-mi indicați variante de jocuri de Crăciun pentru copii. Să fie jucării de pluș? Să fie jocuri educative? Să fie jocuri interactive? Să fie jocuri creative? Habar n-am. Sau să fie toate la un loc. Sau poate nu. La mine-i simplu, eu mă bucur pentru orice, când primesc de la alții. Când e vorba să-mi iau eu mie ceva, air dau în bâlbâieli grav de tot. Mă panichez. Poate de aia nici nu-mi cumpăr mai nimic, de cele mai multe ori.

Orice sfat, să știți e bine primit. Orice idee și orice ajutor. Am să vă răsplătesc, promit! Vă dau ciocolată. Virtuală, că n-am totuși pentru toți. Fac orice pentru un ajutor cât de mic, care să mă scoată din impasul ăsta. E complicat săfii indecis și să nu știi ce să alegi. Așa, dacă suntem mai mulți, cu siguranță o să luăm decizia corectă. Sau nu neapărat corectă, că nu-i nimic corect sau greșit, ci pe aia cât mai faină și mai bună din punct de vedere al cumpărării unui cadou.

Contez pe voi!

decembrie 25, 2015 4 comments

Filme

Point Break – find your breaking point

by Daniela Bojincă decembrie 24, 2015

written by Daniela Bojincă

Pentru cei care au văzut prima ecranizare a Point Break din 1991, în care personajele principale erau interpretate de regretatul Patrick Swayze și extraordinarul Keanu Reeves povestea nu va fi o surpriză: Johnny Utah (Reeves) este agent FBI care lucrează sub acoperire pentru a îl prinde pe Bodhi (Swayze) – un surfer spărgător de bănci, totul într-o întreagă desfășurare de scene de surf sau sărituri cu parașuta care îți pun adrenalina în mișcare, presărat pe aici și pe acolo de replici pline de înțelepciune.

Punctele principale se păstrează și în versiunea din 2015, adică avem un agent FBI sub acoperire numit Utah, avem un pasionat de sporturi extreme răufăcător, un fel de Robin Hood modern, pe nume Bodhi, mai avem surf și parașutism, dar după acestea se trage linie. Pentru că a reproduce mot-a-mot un film clasic de mare succes este o prostie. Așa încât dacă în anii ‘90 Point Break era era despre prietenie și despre bine și rău și mai puțin despre sporturile X, în 2015 duce totul se concentrează pe sport, imagini 3D care îți taie răsuflarea și extrem și când spun asta, o fac cu toată tastatura.

Ca pentru a semnaliza încă de la început la ce ar trebui să te aștepți primele minute ale filmului Point Break sunt petrecute pe marginea prăpastiei, Johnny Utah (Luke Bracey) este un foarte cunoscut sportiv de motocross, iar sponsorii se bat pe el. În timpul filmării unui clip pentru youtube, cel mai bun prieten al său moare sub ochii lui, împingându-l pe Utah să își regândească viața din toate punctele de vedere. Așa că, ca orice om normal care își caută drumul în viață se înscrie la Academia FBI. Aici, prin cunoștiințele acumulate în anii petrecuți în lumea sportului face legătura între o bandă de răufăcători și sporturile extreme ceea ce îl împinge într-o aventură care îl va purta în peste 11 locuri de o frumusețe rară din lume, din Marea Mediterană pe Mont Blanc, din Franța în Venezuela pentru a practica numeroase sporturi X (extreme): motocross, sărituri de la punct fix sau cu parașuta, wingsuit, cățărări libere, snowboarding, hiking și evident surf – păstrat ca numitor comun cu prima ecranizare.

Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)

Pentru că nu vreau să îți stric plăcerea de a vedea filmul Point Break, nu voi intra mai mult în acțiunea acestuia decât a făcut-o trailerul, dar dacă în 1991 filmul era despre prietenia care se naște între cele două personaje, în 2015 este mai multe despre om și natură și despre distrugerile pe care acesta le face în drumul lui spre bogăție, ah și despre sporturi extreme…oare am mai zis asta? ;).

Fie că ești pasionat, fie că ți-ai dori să încerci la un moment dat să te cațeri pe un perete de stâncă fără coardă de asigurare sau să te parașutezi dintr-un avion – filmul îți oferă cu ajutorul 3D-ului din plin bucăți din ceea ce înseamnă să trăiești viața pe marginea prăpastiei. Bonus, vei avea ocazia să îi vezi în film, alături de actori și pe cei mai cunoscuți sportivi X ai momentului: Jeb Corliss – cunoscut basejumper și wingsuiter, este cel care a făcut cascadoria pentru Bodhi în scena din Alpii Elvețieni în care cei 4 sportivi pornesc în cadere liberă într-un costum special care cu ajutorul legilor fizice îi face să zboare până aproape de pământ. În scena din Franța, când Bodhi și Utah fac surf, aceștia sunt dublați de către Bruce Irons, fratele tripului campion mondial Andy Irons și Dylan Longbottom – un cunoscut sportiv retras acum în Bali și devenit producător de plăci de surf.

Acum, pe final dacă cele de mai sus încă nu te-au convins că ai vrea să vezi filmul îți mai dau 3 motive pentru care din ianuarie e musai să mergi la cinema și să îl bifezi:

Vei găsi inspirația în dialogurile dintre personaje, și fiind trecerea între ani nu ne strică aă avem ceva de pus pe lista lucrurilor de făcut în 2016.
Experimentezi peste 15 tipuri de sporturi și ajutat de tehnologia 3D îți vei da seama dacă ți-ai dori să încerci pe pielea ta așa ceva, la prețul și siguranța oferită de un bilet de film.
Vei vedea zăpadă din plin, și dacă cumva Moș Crăciun aduce în loc de cadouri mormane de nea – e bine să vedem ceva ce are legătură cu iarnă măcar la cinema 🙂

Filmul Point Break este distribuit de Ro Image și apare în cinematografe din data de 01/01/2016.

Articolul este scris de Ana Marin, dat fiind faptul că eu nu-s în București și n-am putut ajunge la vizionarea de presă. Mă bucur că i-a plăcut!

Sursă YouTube (user Movieclips Coming Soon)

decembrie 24, 2015 0 comment

Filme

O cronică de film privită din perspectiva cuiva care doar a auzit reacțiile de după

by Daniela Bojincă decembrie 24, 2015

written by Daniela Bojincă

N-am fost la filmul The Danish Girl. A fost Iulia Matache în locul meu, dat fiind faptul că eu am plecat acasă, la Târgu-Jiu. Articolul ei despre cum a fost filmul o să apară cât de curând pe blogul meu. Până atunci, haideți să vă fac eu o cronică de film, la doar câteva ore după vizionare, din perspectiva cuiva care doar a auzit reacțiile de după.

După cum spuneam, n-am fost la film. Dar jur că mă simt ca și când aș fi fost în sală. Amicii ăștia ai mei, dragii de ei, Malaezu și cu minunatul Emil, mi-au spus suficiente chestii încât mă simt de parcă aș fi fost acolo, cu ei pe un scaun (Malaezu zice că replica asta, în contextul actual, nu sună deloc bine – lvl of trauma: 9999999), la cinematograf, la Sun Plaza, la vizionare.

Filmul The Danish Girl i-a traumatizat. Iar eu, biata de mine, trebuia să mă împart la doi și să le ascult traumele. Unul mai traumatizat ca altul, nu alta (*cu dublu sens în contextul actual). Pe cuvântul meu, n-am văzut așa ceva până acum. Am fost cu ei la multe filme. I-am auzit povestindu-mi despre multe filme. Dar să-mi povestească în halul ăsta, niciodată. Cred că de acum înainte, amândoi, o să se uite de 20 de mii de ori înainte la o fată, să se asigure că-i fată. În halul ăsta de traumatizați sunt. :))

Povestea filmului The Danish Girl este următoarea. Anul 1910. Un el – Einar Wegener (Eddie Redmayne) și o ea -Gerda Wegener (Alicia Vikander), soț și soție – pictori. Ea, pentru că îi întârzie un model la pozat pentru pictură, își roagă soțul să se îmbrace în haine de damă și să pozeze în locul modelului respectiv, pentru tabloul Lili. Însă asta avea să le schimbe definitiv viața soților Wegener, căci Einar descoperă că personalitatea lui are mai multe în comun cu Lili și, încet-încet se transformă într-o femeie. Merge la petrecere, în calitate de prietenă a propriei lui neveste (doamne, cum sună asta – devine traumatizant și pentru mine care NU am fost acolo). Încet, încet devine Lili. Lili Elbe. Iar peste 20 de ani devine primul bărbat din lume care va suporta o operație de schimbare a sexului.

Povestea filmului, inspirată din realitate – ecranizarea jurnalului lui Lili din care s-a inspirat mișcarea transexuală din întreaga lume -, mie mi se pare una tare interesantă. E un subiect controversat care atrage. E o poveste care, oricât de bună sau de rea ar fi, se vrea și se cere ecranizată. Se caută. Se caută asta pentru că se dorește înțelegerea fenomenului sau pur și simplu pentru a consolida o bază și mai mare de argumente contra acestui fenomen.

De asemenea, o astfel de poveste nici nu are cum să nu fie traumatizantă. Transformarea unui bărbat, în femeie, pentru cei care au cu totul alte orientări, este traumatizantă. E șocantă. E ceva ce tu, în mod normal, n-ai face. La fel cum pentru persoana respectivă ar fi traumatizant să mai fie o clipă „normală”. Cred că de asta sunt băieții așa traumatizați. Îi doare numai gândul că un bărbat și-ar putea face o operație de schimbare de sex. Știți voi, e ca o lovitură – doare (hai că mai explicită de atât nici că pot să fiu).

Deși nu am văzut filmul, ci doar din ce mi-au povestit ei și felul în care mi-au povestit despre film, mi se pare a fi unul foarte bun. Actorii și felul în care și-au jucat rolurile l-au făcut să fie bun. N-are cum să nu fie bun, să nu fie rolurile jucate excepțional, dacă spectatorii ies din sală traumatizați de poveste. O poveste care se vrea a fi traumatizantă. Un film care te răscolește, care te dă peste cap, care te face să-ți pui întrebări, care te lasă neliniștit nu are cum să nu fie bun.

Eu una, când o să termin și cu vacanța mea prin Turcia și am să ajung în București, primul lucru pe care am să-l fac o să fie să mă duc să-l văd. Sunt curioasă de cum își joacă actorii rolurile, căci Eddie Redmayne pare să fie de-a dreptul genial.

Și, ca să închei cât se poate de pozitiv, am să vă spun un lucru care pe mine m-a impresionat în povestirile despre filmul The Danish Girl: iubirea necondiționată. Este impresionant cum o femeie își poate iubi soțul indiferent de situație, fiindu-i alături necondiționat. Chestia asta te lasă fără cuvinte. Nu cred că sunt multe cele care și-ar susține soțul în transformarea lui în femeie. Cred că, sincer, asta înseamnă să iubești cu adevărat: să susții o persoană indiferent de consecințe, de fapte, de prejudecăți și de normalitate.

Filmul este distribuit de Ro Image ș va intra în cinematografe din data de 08/01/2016. Eu, deși n-am văzut filmul, dar mi se pare interesant prin simplul fapt că i-a traumatizat pe ceilalți, vă sfătuiesc să mergeți și să-l vizionați. E ecranizarea unei povești care a făcut istorie, până la urmă.

P.S.: „Eddie Redmayne va lua două Oscaruri: cel mai bun actor și cea mai bună actriță! #amzis” – Emil Călinsescu, 24 decembrie 2015. Sunt curioasă dacă se va adeveri prezicerea lui Emil.

Sursă YouTube (user Movieclips Trailers)

decembrie 24, 2015 3 comments

Filme

Vacanță cu de toate – o comedie altfel

by Daniela Bojincă decembrie 23, 2015

written by Daniela Bojincă

Comedia Vacanță cu de toate te cucerește la propriu. Nu din prima, ci treptat. Prima dată s-ar putea să-ți pară un film ușor plictisitor, fără prea multe de arătat, ca mai apoi să te captiveze cu totul. Să te surprindă. Și tocmai asta-l face să fie un film altfel. O comedie altfel. Filmul Vacanță cu de toate este interesant prin însăși faptul că, pe parcurs, reușește să te surprindă și să-ți placă la nebunie.

Povestea filmului Vacanță cu de toate evoluează de la una simplă, la una cât se poate de complexă. Cei șase prieteni (Franck – Philippe Lacheau, Sonia – Alice David, Sam – Tarek Boudali , Ernest – Vincent Desagnat, Alex – Julien Arruti și Estelle – Charlotte Gabris) pleacă din Franța să-și petreacă o vacanță de neuitat în Brazilia, în hotelul lui Jean-Pierre – tatăl Soniei. Franck, iubitul Soniei, profită de această vacanță și vrea să o ceară pe aceasta de soție. Doar că planurile, după ce ajung în Brazilia, se complică. Gașca de băieți, împreună cu Yolanda, bunica nesuferită a Soniei, organizează o excursie în junglă din care nu se mai întorc. Aventura însă începe abia când Jean-Pierre găsește GoPro-ul pe care gașca îl luase în excursie.

Întâmplările sunt de-a dreptul comice, iar actorii sunt savuroși. Iar bunica Yolanda, așa nesuferită cum e ea, se transformă într-o adevărată dulceață. Îți vine să o mănânci, nu alta. Acțiunile, gesturile și replicile o fac să fie de-a dreptul savuroasă și să aducă un mare plus acestui film.

Apoi, modalitatea în care filmul este filmat, după cum se vede și în trailer, este una foarte puțin întâlnită în filmele care intră în cinematografele din România și din lume. Prea puține filme sunt filmate ca un Vlog-jurnal de călătorie, cu un GoPro, fapt ce face acest film să fie captivant și atrăgător. Te atrage asta prin simplu fapt pentru că nu întâlnești așa ceva de fiecare dată când te duci la un film. În plus, calitatea imaginii și a cadrelor rămâne una profi, așa cum suntem obișnuiți. Doar că are un alt efect dat de filmatul normal, cu o cameră în mână, care ba se mișcă, ba pică, ba te întorci cu ea fără nicio logică pentru cei care urmăresc filmulețul tău. Mie mi-a plăcut asta la nebunie. Mi-a plăcut ideea de noi.

Pe lângă asta, aș putea spune că filmul este interesant și pentru că-i franțuzesc. În România, în cinematografe, nu prea intră filme franțuzești. Și asta e o noutate și stârnește în noi curiozitatea de a vedea cum sunt scenariile unor filme franțuzești, cum sunt trase cadrele, cum sunt actorii și așa mai departe. Ei bine, vă spun eu: per ansamblu filmele franțuzești sunt faine. Poate mult mai faine decât cele cu care suntem obișnuiți în cinematografe. Sau cel puțin Vacanță cu de toate este un film fain.

Filmul Vacanță cu de toate este distribuit în România de către Ro Image 2000 și intră în cinematografe din data de 25/12/2015. Vă sfătuiesc să mergeți împreună cu cei dragi să o vizionați și să aveți parte de o experiență inedită.

Sursă Cinemagia

decembrie 23, 2015 0 comment

Newer Posts

Older Posts