Daniela Bojincă/ decembrie 30, 2015/ Personal/ 0 comments

daniela bojinca

Observ un fenomen ciudat în zilele noastre. Îl observ în online și în offline, comparativ. Când a dat prima ninsoare, toată lumea se bucura în online, din casă, din spatele geamului, de fulgii ăia frumoși care se așterneau pe pământ. În offline, în frig, toată lumea înjura de mama focului și făceau incantații de invocat primăvara/vara (bine, asta cu icantațiile e o exagerare). Copiii, azi, se bucură de iarnă mai mult din poze, decât de zăpada de afară. Eu, în schimb, când eram mică, m-am bucurat de iarnă din cărucioare pentru copii.

Țin minte că, atunci când nu mă lăsa mama să dorm în cărucior, în terasa din fața casei, în timp ce ningea, ieșea cu mine la plimbare (despre cum dormeam eu în cărucior v-am mai povestit și aici). Ieșea ba să cumpere lapte, ba să cumpere altceva, ba efectiv să ieșim seara la plimbare. Desigur, țin minte asta din povestirile ei că eu, atunci, eram mult prea mică ca să-mi amintesc ceva. Mare parte a amintirilor noastre e furnizată de către părinții noștri, prin povestirile lor. Și mare parte a amintirilor mele la fel, că doar nu oi fi eu vreo excepție de la regulă.

Poate ăsta este și motivul pentru care, acum, îmi place afară iarna. M-a obișnuit maică-mea încă de când eram mică și mă plimba cu căruciorul pe afară, în frig, să mă ningă și să mă bată vântul. Și uite așa îmi place mie iarna și zăpada. Și acum, când ninge, stau cu orele în zăpadă. Ador să practic orice sport care are legătură cu zăpada și așa mai departe. E vina ei, ce pot să spun.

Se pare, însă, că mai sunt și alții care fac asta acum. Spre exemplu, am un unchi care are un nepoțel pe care, când vine aici, fie iarnă, fie vară, îl plimbă în cărucior.  Și îmi povestea că așa făcea și când era fata lui mică. O punea în cărucior și o plimba prin oraș ca să o adoarmă și când ajungeau acasă dormea fata de nu avea treabă.

Desigur, pe vremea aia existau cărucioare pentru copii simpliste, iar noi ne plictiseam repede în cărucior, așa că adormeam. Acum, nepoțelul e fascinat de cărucior și se joacă cu minunățiile de deasupra capului, ori cu desenele din interior, căci sunt cărucioare cu tot felul de modele și de design-uri, precum cele de la Noriel.

Uneori mi-aș dori să fiu copil acum. Ei au atâtea lucruri pe care noi nu le-am avut. Apoi, îmi dau seama că așa e cu trecerea de la o generație la alta. Cei care vin o să aibă mereu ce n-au avut predecesorii lor. Așa e lumea: evoluează. În plus, mă bucur că am prins o perioadă în care am trăit mai mult în offline decât în online.

Facebook Comments
Share this Post

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.