Daniela's Blog – Pagina 35 – Je suis Bojincă!

Food Bloggers va fi și online

by Daniela Bojincă decembrie 3, 2015

written by Daniela Bojincă

După cum deja ți-am povestit în articolul de aici, vineri, 4 decembrie 2015, adică mâine, am să fiu la Food Bloggers. Și am să am și un parțial. Deci azi cam toată ziua ar trebui să învăț, teoretic. Și practic îl tăiem pe „ar” și rămâne doar TREBUIE SĂ ÎNVĂȚ. urați-mi succes, vă rog.

Revenind. pe 4 decembrie 2015, adică mâine, am să fiu la Food Bloggers, care se ține la Radisson Blu Hotel (încă nu știu pe unde-i și hotelul ăsta în București – oricum, la câte conferințe merg, în curând am să învăț Bucureștiul după locația hotelurilor) .

Cred că nici nu se putea potrivi mai bine, o conferință despre și cu mâncare, înaintea unui parțial. Am să mă duc mâncată și, drept urmare, am să mă pot concentra acolo. Sper. Cred.

La Food Bloggers, anul acesta, sunt Blogger Ambasador (aplauze, vă rog!!!! Așa, mulțumesc!). Drept urmare, pot să mai iau o persoană cu mine, să ne distrăm, să mâncăm împreună, să cunoaștem oameni noi și să învățăm rețete. Ceea ce este foarte tare. Eu mă bucur tare mult că pot să mai iau cu mine un om la conferință și să învețe o grămadă de chestii noi.

Fericita care mă va însoți poartă numele de Irinel și este o tipă tare, tare drăgălașă (că-i cam de aceeași înălțime cu mine; toți oamenii de aceeași înălțime cu mine sunt drăgălași; restul sunt banali – Daniela Bojincă, filosof contemporan). Sunt sigură că o să ne simțim bine împreună acolo și că o să facem o echipă pe cinste la mâncat. Și sper să nu-i placă dulciurile prea tare, ca să-mi dea mie și porția ei.

Acum, dacă nu v-ați înscris la Food Bloggers, sau pur și simplu nu puteți ajunge din N motive întemeiate și mult mai importante pentru voi, că de, așa e viața, să știți că puteți urmări conferința chiar și online, pe foodbloggers.ro. Practic, cine se va uita online, nu va pierde informațiile din cadrul conferinței, ci doar distracția și mâncarea. Mna, acum nu le poți avea nici pe toate în viață. Uneori trebuie să ne mai mulțumim și cu mai puțin. Însă, decât deloc, mai bine și mai puțin, nu? Zic și eu, na, nu dați cu parul.

Am văzut că, în cadrul altor conferințe, prinde această metodă cu transmiterea live a evenimentelor și sunt o grămadă de oameni care se uită la eveniment de-a lungul zilei. Sper să prindă și în cadrul acestor conferințe și, astfel, să fie împăcate și capra și varza.

Oricum, dacă vă ajută cu ceva, să știți că am să încerc să mă distrez eu pentru toți oamenii care nu vor putea ajunge la Food Bloggers și care vor fi online. Promit solemn!

decembrie 3, 2015 2 comments

Cultură

Bullets over Lipscani

by Daniela Bojincă decembrie 2, 2015

written by Daniela Bojincă

Joia trecută au venit ai mei în București. Dacă eu n-am mai fost de o groază de timp, au zis să vină ei să-și viziteze copilul dacă el nu se sinchisește să o facă. Și, cum eu sunt un copil cuminte, exemplar, pe care orice familie și l-ar dori, am zis să-i scot la teatru. Asta așa, ca să-mi spăl păcatele. Sau măcar o parte din ele.

Joia trecută s-a jucat la Godot Cafe Teatru piesa Bullets over Lipscani. O piesă interesantă pe care, oricât te-ai chinui, nu poți să o înțelegi din prima. Piesa asta și mesajul ei le înțelegi pe parcurs.

Ce o face să fie și mai interesantă este locul în care se joacă piesa asta. Pentru mine cel puțin, încă reprezintă un șoc cum arată o „sală” de teatru prin București. Eu sunt obișnuită cu sălile de teatru clasice și, în București, încă n-am dat peste așa ceva. Mă simt ca într-o altă lume. Știți voi, ca atunci când vine un copil de la țară, care nu a văzut niciodată în viața lui nimic, într-un oraș mare, cu de toate. Exact așa mă simt și eu când intru într-un teatru cafenea, sau studio, sau mai știu eu cum altfel că au enșpe miliarde de denumiri (triplă cacofonie – hai că-s bună). Mi se pare tare interesantă această abordare și, drept urmare, piesele parcă sunt mai atrăgătoare și captivante. Treaba asta le-a plăcut și alor mei și, subtil, mi-au zis că le-ar mai plăcea să meargă la așa ceva.

Ce mi-a plăcut și mai tare într-un teatru cafenea a fost faptul că poți comanda ceva de mâncare și de băut. Adică, poți să bei și să mănânci în timpul piesei. Și asta-i o abordare nouă și interesantă pentru mine. iar dacă nu ați mai încercat așa ceva, vă sfătuiesc să o faceți acum. E fain să încerci lucruri noi mereu.

Piesa Bullets over Lipscani, văzută de la o masă dintr-o cafenea, de undeva din spate, cu toate jocurile alea de lumini, are ceva aparte. În mare, ca să nu fac spoilere și să vă îndemn și pe voi să mergeți să o vedeți, piesa este despre căutarea adevărului suprem: existența sau inexistența providenței, despre minciuni, șiretlicuri și moarte, toate astea fiind presărate cu momente comice. E un amalgam de situații care se întrepătrund și se completează perfect.

Dintre actori mi-au plăcut Cătălin Babliuc și Dan Rădulescu. Desigur, mi-a plăcut și Smaranda Caragea, cea de-a treia actriță din piesă, doar că, băieții, mi-au plăcut mai mult. Pe ei i-am mai văzut și în piesa de teatru Omul-Pernă, iar dacă acolo mi-a plăcut mai mult Dan Rădulescu decât Cătălin Babliuc, ei bine în piesa Bullets over Lipscani mi-a plăcut mai mult de Cătălin Babliuc și cum a dat viață personajelor sale. Bine, eu sunt pur subiectivă.

Dacă vreți să-i vedeți pe cei trei cum joacă Bullets over Lipscani, vă invit să vă eliberați o seară și să vă duceți la Godot Cafe Teatru. Cu siguranță o să vă placă și vouă cel puțin la fel de mult cât mi-a plăcut mie și părinților mei.

https://www.youtube.com/watch?v=JxG2deKFJ0s

Sursă Youtube (user HotNews Romania)

decembrie 2, 2015 2 comments

Blogging

Cum a fost la primul Escape Room din viața mea

by Daniela Bojincă decembrie 1, 2015

written by Daniela Bojincă

Am fost la primul Escape Room din viața mea.Aveam o vagă idee despre ce înseamnă un Escape Room. O cameră din care trebuie să evadezi. Mă gândeam eu că trebuie să găsești niște răspunsuri, să rezolvi tot felul de mistere și așa mai departe. Ca să evadezi, în general, trebuie să găsești niște „ieșiri secrete”. Ceea ce mi-am imaginat eu nu a fost deloc departe de adevăr. Trebuia să găsești răspunsuri și coduri secrete ca să afli alte răspunsuri ce, puse cap la cap, te ajutau să găsești modalitatea prin care să deschizi ușa.

În ziua respectivă, într-o sâmbătă parcă, acum vreo două săptămâni, aveam de gând să stau acasă și să învăț pentru parțial. Doar că, niște oameni încăpățânați, vecinii mei de cartier, Andreea și Doru, m-au scos forțat în oraș M-au amenințat la propriu. Așa că, mică fiind și eu, ce puteam face? Puteam eu să-i refuz? Nu puteam. Drept urmare am cedat și am ieșit pe ușă, în direcția metroului, ca să ajung la Quest Mission, de pe Strada Piața Amzei (zona Piața Romană).

Eram tare curioasă de ce aveam să găsesc acolo. Eram precum un copilaș din ăla care-și așteaptă nerăbdător cadoul. Sau pur și simplu ca unul de nu a mai văzut niciodată așa ceva căci, în fond și la urma urmei, eu nu mai văzusem niciodată un Escape Room. Era o noutate pentru mine și abia așteptam să am parte de experiența asta nouă.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1053226121395698&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=3&permPage=1

Când am ajuns acolo, la recepție ne aștepta o canapea tare drăguță și o măsuță plină cu bomboane. Mă simțeam ca la mine acasă. Practic, oriunde sunt întâmpinată cu dulciuri eu mă simt ca la mine acasă.

Apoi a venit Adrian și ne-a prezentat camera în care aveam să intrăm, CSI Bucharest, o cameră destul de complexă și plină de task-uri care mai e care mai interesante și care îți pun mintea la contribuție într-un mod alert. Pe scurt, camera CSI Bucharest, odată ce ai pășit în ea, te transformă într-un membru al echipei CSI și îți pune în mână dosarul unui diamant alb ce a fost furat și pe care trebuie să-l găsești. Cazul însă se complică atunci când unele dovezi sunt furate din biroul CSI Bucharest, iar misiunea ta este să descoperi nu doar cine a furat diamantul, ci și cine a furat probele din birou. Oh, da! Și să evadezi în cel mult o oră.

După cum am spus și mai sus, camera este una complexă. Cel puțin mie, fiind la prima evadare, așa mi s-a părut. A avut o grămadă de task-uri pe care trebuia să le rezolvăm. Și, ca să mă laud, trebuie să vă spun că anumite misiuni le-am rezolvat relativ ușor. Și eram tare mândră de mine – primul Escape Room, primele misiuni rezolvate. Din nefericire pentru mine și pentru echipa mea, n-am reușit să evadăm la timp din cameră. Dar ne-am distrat. Și am ieșit de acolo cu o nouă experiență și cu siguranță cu ceva lucruri noi învățate: gen cum să-ți gestionezi timpul mai bine.

Vă invit și pe voi să testați camera CSI Bucharest de la Quest Mission Escape Room, din Strada Amezi 1, etaj 2. Și, de ce nu, dacă vă pasionează treaba asta cu deslușitul puzzle-urilor, puteți încerca și camerele MI: Double Agent și Da Vinci Secret. Cu siguranță sunt la fel de interesante și de captivante. Iar dacă sunt constănțeni care-mi citesc blogul, să știți că cei de la Quest Mission au un Escape Room și în Constanța, pe Strada Ion Rațiu 119A (aceleași camere).

decembrie 1, 2015 3 comments

Blogging

23 de lucruri pe care le-am aflat de la Future of Media

by Daniela Bojincă noiembrie 30, 2015

written by Daniela Bojincă

Am fost la Future of Media și am zis să fac o listă cu X lucruri pe care le-am aflat de la Future of Media și consider că ar fi importante și pentru tine. Le-am notat chiar în timpul conferinței, deci pot spune că am făcut live blogging, nu?

Media nu va mai reuși să trăiască doar din publicitate.
Vom avea capacitatea de a urmări un număr limitat de branduri. Brandurile care nu vor comunica cu noi așa cum ne dorim vor rămâne „șchioape”.
Fiecare om de marketing ar trebui să se uite cu atenție la banii pe care îi investește în media.
Nu poți să obții ceva, fără să investești în altceva.
Ca să reușești, orice, trebuie să ieși din zona de confort și să acționezi.
Media autohtonă este lipsită de idei.
Se crede că singurul device cu care oamenii vor ieși în viitor din casă va fi telefonul.
Primul pas în media ar fi să-ți faci un blog.
Combinația ideală de promovare este Online+TV.
La nivel de business e greșit să creăm branduri noi, să le rebranduim pe cele vechi, când am putea pur și simplu să le consolidăm și să le dezvoltăm.
Există un studio de tehnici de actorie aplicată în business – preia tehnici din pregătirea unui actor profesionist pentru a fi aplicate în business.
Vodafone se ocupă și de altceva în afară de telefonia mobilă. Spre exemplu are contracte cu Porsche pentru niște senzori care în centrul Vodafone arată exact dacă ai avut un accident. Spre exemplu, dacă s-a deschis un airbag, din centrul Vodafone se poate suna la 112. Cică treaba asta este foarte intens folosită. În plus, au niște senzori pentru vitrinele frigorifice care le arată direct distribuitorilor dacă nu mai este un anumit produs în magazinul respectiv, în vitrine, ceea ce mi se pare foarte tare.
Oamenii care se ocupă de securitate o fac pentru a-ți ușura ție viața, nu neapărat pentru securitate în sine – Bitdefender.
Bitdefender are un BOX care nu lasă pe nimeni să-ți facă ceva la vreun device care e conectat la acest BOX.
Românii se uită în medie peste 6 ore pe zi la TV.
Pe vremuri era nepoliticos să deschizi frigiderul cuiva, acum e nepoliticos să deschizi telefonul cuiva.
Există o aplicație pe Instagram unde poți să-ți personalizez un Mercedes și ulterior să te duci cu poza să-l cumperi din showroom fix așa cum l-ai gândit tu.
Matei Dima e un tip FOARTE MODEST!
Lui Buhnici i-a fost greu să înceapă un blog.
Acum cinci ani de zile Lucian Mândruță scria articole pe 65 de lei pentru Dilema.
După Ice Bucket Challenge a apărut Condom Challenge. Da, exact, o provocare cu prezervative – umpli un prezervativ cu apă și îi dai drumul în capul unuia. Ce se întâmplă, ei bine e tare dubios.
Dacă nu primește 10 share-uri pe minut, Lucian Mândruță șterge postarea. Later edit: Apoi o reface ca să fie mai virală (bla, bla).
Matei Dima face monetizare din stand-upuri, nu din contentul video.

La Future of Media, per ansamblu, a fost foarte tare. Am aflat chestii, am mâncat, ne-am distrat și, cel mai important pentru mine, am interacționat cu oameni. Mulți oameni. Și la Future of Media, ca la toate celelalte conferințe, a fost foarte fain. Așa că, dacă ești blogger, nu rata următoarele ediții :D.

noiembrie 30, 2015 13 comments

Filme

The good dinosaur – cea mai tare animație din 2015

by Daniela Bojincă noiembrie 30, 2015

written by Daniela Bojincă

Am fost și am văzut animația The good dinosaur / Bunul dinozaur și cred că este una dintre cele mai bune animații văzute în 2015. Mie mi-a plăcut enorm de mult. Are tot ce ar trebui să aibă, în mod moderat, o animație. Este plină de situații comice, de acțiune și de momente care într-un fel sau altul reușesc să-ți atingă partea aia sentimentală din interiorul tău.

The good dinosaur/ Bunul dinozaur spune povestea unui pui de dinozaur, Arlo, care nu-și găsește nicicum locul printre semenii săi. Asta până într-o zi când, fără voia lui, total independent de el, este nevoit să-și ia viața în propriile… ăăă… gheare (dinozaurii au gheare, nu?). Astfel, Arlo este supus unei multitudini de teste, unele mai grele decât altele, prin intermediul vieții trăite izolat de propria lui familie, având alături un singur prieten pe care îl întâlnește în călătoria sa prin lume. Testele îl supun unor serii de încercări cu multiple decizii, decizii prin intermediul cărora, pas cu pas, dinozaurul Arlo avea să-și descopere talentele și să-și găsească un loc și un rol printre semenii săi.

Povestea, întâmplările și grafica animației mie mi-au plăcut tare mult. M-au făcut să mă îndrăgostesc de animația asta și mai presus decât atât, ceea ce nu mi se întâmplă de obicei cu animațiile, am trăit povestea lui Arlo alături de el. Animația The good dinosaur / Bunul dinozaur a reușit să mă captiveze dincolo de ecranul de cinema, fix în mijlocul acțiunii. Iar pentru mine asta înseamnă foarte mult.

Pe lângă asta, contrar așteptărilor, mi-a plăcut și dublajul. De obicei nu-mi place dublajul. Ba chiar îl urăsc și nu-l suport. Mi se pare că strică forma inițială a animației (și da, știu că se adresează în special copiilor și bla, bla, bla). De data aceasta în schimb, nu am simțit absolut deloc acest lucru. Ba din contră, mi s-a părut la locul lui. Dublajul parcă a dat personajelor, de data această, viață cu adevărat. Era ceva în voci ce rezona cu întâmplările și cu starea generată de animație. Și acest lucru a ridicat animația în ochii mei.

Din punct de vedere al 3D-ului, să zicem că animația a stat cât de cât OK. Nu a avut cine știe ce efecte, pe care de altfel le-ar fi putut avea, dar a fost relativ OK. Pe mine una, nu m-a impresionat deloc 3D-ul, ca să zic așa. Pentru mine plusurile ce au plasat-o în topul animațiilor pe care le-am văzut în și mi-au plăcut au fost povestea, grafica și dublajul. Da, dublajul.

Animația nu mi-a plăcut doar mie. Animația asta le-a plăcut și copiilor. Ca de obicei, atunci când merg la vizionări ale animațiilor sunt și copii. Și de fiecare dată încerc să le urmăresc comportamentul din timpul animațioei căci, dacă lor le place, înseamnă că animația respectivă și-a atins scopul. În timpul animației The good dinosaur / Bunul dinozaur copiii au fost de-a dreptul fascinați de poveste și chiar participau intens. Începuseră să pună întrebări, să analizeze fiecare gest în parte sau pur și simplu își manifestau fericirea.

Vă invit să vedeți și voi animația The good dinosaur / Bunul dinozaur care intră în toate cinematografele din țară din data de 27/11/2015 și să vă bucurați de ea alături de proprii copii sau e cine vreți voi. Eu m-am bucurat de ea alături de copilul din mine, desigur (bine, bine și de oamenii ăia care erau pe lângă mine).

Filmul este distribuit de CineForum.

Sursă Youtube (user DisneyRO)

noiembrie 30, 2015 2 comments

Personal

Despre mine: îmi plac puzzle-urile

by Daniela Bojincă noiembrie 27, 2015

written by Daniela Bojincă

Când eram mică (doamne, de câte ori am folosit sintagma asta pe blog) îmi plăcea foarte mult să fac puzzle-uri. Și acum îmi plac puzzle-urile, doar că acum nu mai am deloc timp de niciun puzzle. Un puzzel îți mănâncă foarte mult timp, mai ales dacă ești ca mine și nu faci azi câte puțin, mâine câte puțin, ci pe tot odată.

Dacă mă pun pe un puzzle, nu plec de lângă el până nu-l termin. Așa că, având în vedere timpul meu aproape inexistent pentru mine, mai bine nu mă apuc că, decât să mă amărăsc că nu-l termin când și cum vreau eu, mai bine stau în banca mea.

Țin minte că, prin clasele primare dacă nu mă înșel, mi-au pus ai mei în brațe un puzzle de la Noriel, de o mie de piese, destul de dificil, că era cu o locomotivă undeva într-o pădure sau ceva și era super mult negru și super mult verde și da, era greu să-ți dai seama care piesă vine unde.

Însă, acel puzzle era tare drăguț și m-a captivat. Am stat o zi întreagă să-l fac, singură și nici nu vă puteți închipui fericirea de pe chipul meu atunci când l-am terminat. Eram de o mândrie incredibilă. Mă lăudam peste tot pe unde apucam și o făceam chiar de mai multe ori. Iar acum, acel puzzle stă frumos, în cutie, la loc, nestricat. Când mă uit la el, crește inima-n mine de fericire. E un fenomen pe care nu l-aș putea explica în cuvinte.

Probabil că, pentru un copil, la vârsta aia, să termine un puzzle care i se părea de-a dreptul imposibil, era ceva cu adevărat măreț. Iar măreția aia a rămas undeva, în subconștient și, de fiecare dată când îl văd, se activează. Da, da, da! Probabil că asta trebuie să fie.

Ai mei m-au îndemnat tot timpul să fac tot felul de puzzle-uri, ca să-mi dezvolte abilitatea de a face conexiuni rapide. Și, cred eu, dacă ai un copil, ar trebui să-i pui un puzzle în brațe. Un puzzle o să-l dezvolte. Și, desigur, chiar și tu, om mare, te poți apuca de puzzle-uri.

Am niște prieteni, Teodor și Andreea, care sunt pasionați de puzzle. Ei mereu își ia câte unul. Și îmi povesteau ei doi că puzzle-urile astea i-au ajutat foarte mult să facă conexiuni mult mai rapide și să deslușească anumite situații cheie, dificile. Iar treaba asta mi-au demonstrat-o recent, când am fost într-un Escape Room. Analizau rapid fiecare chestie și-și dădeau seama în ce loc vine pisa puzzle-ului repectiv căci, în definitiv, un Escape Room este în sinea lui un puzzle ale cărui piese trebuie să fie puse frumos la locul lor.

Acum, dacă vă mai amintiți voi, cu vreo săptămână în urmă v-am spus ce mi-aș dori eu de Crăciun. Ei bine, acum mai puteți adăuga pe listă și un puzzle, în caz că vreți mai multe opțiuni.

noiembrie 27, 2015 6 comments

Filme

Poveste de dragoste – un film nedemn de poveste

by Daniela Bojincă noiembrie 26, 2015

written by Daniela Bojincă

Marți am văzut filmul Poveste de dragoste și, trebuie să recunosc că, de la început, am fost tare entuziasmată de el. Trailer-ul e bun și atrăgător. Te face să vrei să cunoști povestea și să te duci la film. Are tot ce-i trebuie.

Povestea filmului o are în prim plan pe Aprilia (Raluca Aprodu) și pe Sebastian (Dragoş Bucur). Ea, o tânără actriță sătulă de relația cu un bine cunoscut regizor de film, nerăbdătoare să atingă culmile succesului în lumea cinematografică. El, un tânăr violonist talentat, dornic să se afirme pe marile scene ale lumii și să-și găsească și trăiască marea iubire.

Lucrurile sunt foarte simple. Se văd, se plac, iar povestea continuă. E o poveste de iubire drăguță, care se împlinește într-un oraș superb pe timp de iarnă, în Brașov. Peisajul e superb, decorul e frumos, plăcut ochiului spectatorilor. Aici, din punctul ăsta de vedere, au un mare plus.

Un alt plus, l-ar putea reprezenta prezența lui Dragoș Bucur în film. Pentru multe persoane prezența lui este cea care motivează publicul să iasă din casă la acest film. Cel puțin eu, în jurul meu, am auzit de câteva ori că: „Vreau să-l văd pe Dragoș Bucur cum joacă în filmul ăsta.”

Deși mi-a plăcut povestea (că na… fată), nu mi-a plăcut deloc cum a fost jucată și distribuită pe marile ecrane. Și nu neapărat din cauza actorilor, ci efectiv din cauza scenariului. Cum a fost jucat totul, pe mine personal nu m-a dat pe spate. Erau multe chestii cărora eu nu le-am găsit sensul. Desigur, asta poate însemna și că am eu o problemă și n-am înțeles filmul.

Însă, cred eu, o acțiune care se desfășoară în vreo doi ani de zile, nu o filmezi numai iarna că doar Brașovul nu-i la Polul Nord. Mai are și el primăvară, vară, toamnă și eventual trecerile între fiecare sezon în parte. Dacă nu zicea la un moment dat Aprilia de „iubirea noastră de doi ani de zile”, jur că eu credeam că-i vorba de cel mult o lună-două în care se desfășoară toată această frumoasă poveste de dragoste dintre cei doi (facem abstracție de momentul cu „un an mai târziu” – de unde suntem introduși practic în povestea lor de iubire, intensă).

Apoi, mie nu mi-au plăcut uneori nici replicile dintre cei doi. Sau, mai bine spus, să zicem că nu erau pe gustul meu. Adică era ceva mult prea clișeic, lucruri care, în mod natural, nu s-ar spune. Mă așteptam la replici ceva mai, nu știu, intense, reale, potrivite. Chestii pe care un cuplu normal și le-ar spune pe bune.

În schimb, au fost anumite scene amuzante care m-au făcut să râd copios. Am să pun asta ca un plus pentru film. De obicei, într-un cuplu, sunt tot felul de momente amuzante, prin urmare se integrează perfect și în scenariul de față.

Desigur, eu nu vă recomand să vă faceți o părere despre filmul ăsta doar din ce am scris eu. Eu vă recomand să-l vedeți și să vă faceți singuri o părere despre el. Știți voi, gusturile nu se discută și, ce mie nu mi-a plăcut, voi s-ar putea să nu aveți nicio problemă cu asta. Ba din contră, poate chiar vi se par niște momente interesante, putând eventual să mă contraziceți.

Filmul intră în cinematografele din toată țara din data de 27/11/2015 și este distribuit de ZAZU Film.

Sursă YouTube (user ZAZU FILM)

noiembrie 26, 2015 0 comment

Cultură

Eu. O casă de păpuși

by Daniela Bojincă noiembrie 26, 2015

written by Daniela Bojincă

Vreau să-mi încep ziua povestindu-vă despre ultima piesă de teatru la care am fost în weekend, la teatrul Odeon, Eu. O casă de păpuși.

De când am venit în București, am început să merg iar și pe la teatru, ceea ce nu mai făcusem de mult timp. Și îmi place asta. Desigur, mie îmi place orice se leagă de cultură. Iar să mergi la teatru e tare frumos. E un mod plăcut de relaxare.

Piesa Eu. O casă de păpuși este un monolog tare interesant, al unei soții ce-și sacrificase întreaga viață pentru soțul ei și iubirea lor. Pentru familie. E un monolog al disperării, al frustrării și, oricât de ciudat ar suna, al iubirii. E un monolog al vocii interioare care, după lungi înfrânări, s-a exteriorizat. Povestea din spatele monologului este una tare interesantă, cu un mesaj clar, ceea ce mi-a plăcut.

În plus, pe lângă monolog, este interesantă modalitatea în care piesa Eu. O casă de păpuși este pusă în scenă. Asta face piesa de teatru să fie și mai atractivă pentru public și chiar să-i capteze atenția și să-l țină cu sufletul la gură deși, aparent, este un simplu monolog. Proiecția de lumini din timpul monologului este una reușită, iar momentele de musical sunt de-a dreptul geniale!

Apoi, mie mi-a plăcut tare mult actrița Aura Călărașu. Mi-a plăcut cum și-a jucat rolul. Mi-a plăcut fiecare grimasă, fiecare gest, fiecare pas și atitudinea pe care i-a impus-o personajului său. Cred că, într-o piesă de teatru, este importantă atitudinea pe care actorul i-o impune personajului. Asta face ca totul să pară mai real și, implicit, mai captivant. Iar Aura Călărașu a știut cum să-i impună personajului ei o atitudine suficient de atrăgătoare.

Desigur, eu sunt subiectivă. E posibil ca ce mi-a plăcut mie, altora să nu le placă. Spre exemplu, monologul poate să pară plictisitor pentru cei care, din fire, n-au nicio treabă cu melancolia și de fel nu sunt sentimentali, ca să zic așa. Însă, dacă te lași cuprins de mesajul monologului,de suferința din spatele lui, de trăiri, este aproape imposibil să nu-ți placă și să nu te pună oarecum pe gânduri.

Drept urmare, dacă aveți timp și sunteți de prin București, sau în București, vă sugerez să vedeți această piesă de teatru, Eu. O casă de păpuși, la teatrul Odeon. Și să o trăiți. E mult prea frumoasă ca să nu se bucure de atenția unui public cât mai numeros.

Sursă YouTube (user Carmen Lidia Vidu)

noiembrie 26, 2015 0 comment

Filme

Haos de Crăciun – un haos pe bune

by Daniela Bojincă noiembrie 25, 2015

written by Daniela Bojincă

Când te gândești la Crăciun, la ce te gândești de fapt?

La o casă frumos decorată, cu multe luminițe și un brad împodobit? La o masă plină cu de toate? La zăpadă? La cadouri? La Moș Crăciun? La atmosfera aia de vis și la mirosul specific? Sau la propria familie și la momentele pe care le petreceți împreună, la glumele și poveștile pe care vi le spuneți? La timpul ăla, petrecut împreună după mult timp, fără griji și fără probleme care să vă bată la ușă?

Pentru mine, spre exemplu, Crăciunul înseamnă zăpadă și mai mult timp petrecut în familie decât de obicei. Cadourile, pentru mine, au început de foarte mult timp să nu mai aibă un sens de Crăciun. Cadourile, până la urmă, nu le dai pentru un motiv impus. Ele trebuie dăruite pentru că asta simți, indiferent că-i o sărbătoare, sau nu. Dai un cadou așa, pur și simplu, din suflet.

Filmul Haos de Crăciun este despre momentele petrecute în familie. Atunci când, de prea mult timp n-ai mai avut parte de familia ta, vezi în sărbătoarea de Crăciun o salvare. Un motiv să-ți fie alături și să le fii alături. Să depănați amintiri și să reconstruiți tot ceea ce, în timp s-a dărâmat între voi.

În filmul Haos de Crăciun acesta este visul lui Charlotte (Diane Keaton) – de a-și vedea familia reunită și de a încerca să consolideze relația dintre ei. Vrea să-și vadă copiii și nepoții fericiți, vrea să se înțeleagă bine cu sora ei și, mai presus de toate, vrea să-și salveze căsătoria și să repare cumva ruptura care s-a produs de-a lungul anilor între ea și soțul ei Sam (John Goodman). Astfel, în familia Cooper, Crăciunul devine singura salvare a vieții de familie.

Doar că, de cele mai multe ori, socoteala de acasă nu se potrivește cu aia din târg și, din planurile unui Crăciun frumos petrecut în familie, iese un adevărat haos de Crăciun, în care toată lumea se ceartă cu toată lumea, își reproșează neîmplinirile vieții și, ceea ce părea că trebuie să se consolideze, se distruge, parcă, de tot.

Povestea de ansamblu a filmului Haos de Crăciun e una clasică: împreună în familie de Crăciun. Drept urmare, modalitatea în care trebuie să fie prezentată publicului larg, trebuie să fie una cât se poate de diferită față de toate celelalte. Și, în mare parte, este. Doar că, la un moment dat, ai impresia că te uiți la cea mai tristă comedie. Îți dau lacrimile. Iar anumite scene s-ar putea să nu ți se pară tocmai normale. Adică, oamenii, când au pe cineva în spital, chiar nu sărbătoresc voios Crăciunul în holul spitalului, nu dansează și nu se bucură.

În film mi-a plăcut tare mult de Eleonor (Olivia Wilde). Femeia aia e cuceritoare prin simpla ei prezență. Îmi place de ea și, în opinia mea, și-a jucat tare bine rolul. Un alt punct de interes l-ar putea reprezenta și Ruby (Amanda Seyfried), împreună cu lecția ei de viață. Iar bătrânul din film, Bucky (Alan Arkin), ei bine bătrânul este adorabil și, din câte se pare joacă un rol foarte important.

Filmul intră în cinematografe din data de 27/11/2015 și este distribuit de Freeman Entertainment. Vă invit să-l vizionați și, în ciuda tuturor chestiilor care s-ar putea să apară pe parcurs, să-i prindeți mesajul. Cred că, cel mai mare plus al acestui film este mesajul transmis.

https://www.youtube.com/watch?v=g29GvwKCXPs

Sursă Youtube (user Cinema HD)

noiembrie 25, 2015 1 comment

Bucătărie

Pe 4 decembrie ne vedem la Food Bloggers?

by Daniela Bojincă noiembrie 24, 2015

written by Daniela Bojincă

Pe 4 decembrie 2015, la Radisson Blu Hotel, în București, are loc Food Bloggers Conference 2015. Adică, pe scurt, e evenimentul ăla de la care pleci cu vreo câteva kilograme în plus.

Anul acesta, la Food Bloggers am, calitatea de ambasador, ceea ce înseamnă că mai pot lua pe cineva cu mine. Și am dreptul să mănânc mai mult Și o să fiu prezentă și la ediția viitoare, că de ce nu? Trebuie să hrănim pișcotul.

Personal, eu abia aștept ediția asta. Nu de alta, dar cică o să fie și dulciuri. Iar cum dulciurile sunt moartea mea, ei bine… știți voi. În plus, o să fie fun să degustăm tot felul de bunătăți și să ne încântăm papilele gustative. Însă, ceea ce o să fie și mai fun, pentru mine, o să fie fețele șocate ale celor din jurul meu, la cât mănânc.

Chinezu spre exemplu, de fiecare dată când mă vede, e șocat de cât mănânc pentru că, tot timpul, el cică mă vede numai mâncând. Și recunosc, chiar așa e. Eu mănânc într-una. Acum mănânc o ciocolată, după iau o brioșă, apoi un o prăjitură, apoi ceva mâncare gătită și tot așa. Eu tot timpul mănânc câte ceva. Ideea e că, atunci când mănânc stau foarte mult. Eu nu mănânc ceva în două minute și gata. Nu, eu stau și mă bucur de savoarea ei și pot mânca o prăjiturică și într-o jumătate de oră.

Totuși, lumea se miră cum poate intra atâta mâncare într-o făptură atât de mică. Și, cum de niciodată nu sunt și eu sătulă de simt nevoie într-una să bag mâncare-n mine. Mă rog.Nu mănânc prea multe chestii. Stau mult să le savurez și poate de aia pare așa. Oricum, nu pot să neg că nu mănânc aproape încontinuu.

Acum, eu aștept în special Food Bloggers Conference 2015 ca să mă întâlnesc cu cât mai mulți bloggeri de food și ca să descopăr cât mai multe rețete și preparate. Bucătăria e un loc fascinant și e fain să știi să o folosești și să te joci prin ea. Fiind prima mea participare la Food Bloggers, la asta mă aștept: să cunosc cât mai mulți bloggeri de food de la care să aflu o grămadă de chestii interesante, sfaturi și trucuri.

Apoi, abia aștept să mă pun pe treabă și să gătesc cât mai multe dintre rețetele pe care le-am aflat de la Food Bloggers, în bucătăria pe care taică-miu încă nu mi-a montat-o. Asta așa, ca să mă plâng și aici că n-am bucătărie.

Așadar, cu cine mă văd la Food Bloggers?

noiembrie 24, 2015 0 comment

Newer Posts

Older Posts