untold
Muzică

A doua zi la Untold Festival

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

Am zis să scriu pe zile despre Untold, așa că azi urmează a doua zi despre care să vă povestesc. Iar despre prima puteți citi aici.

Ieri am alergat între două scene. Cred că asta-i cea mai nașpa chestie la Untold. Sunt prea multe scene și prea mulți artiști faini care cântă în același timp pe scene diferite. E bine când sunt unul după altul și poți să alergi între scene. Pe bune, e un mega festival! Și partea faină e că-i reușit într-un procentaj de 95%. Despre restul de 5% o să vorbesc la sfârșit, într-un articol despre părțile faine și părțile nașpa de la Untold, că am văzut câteva. Nu multe, dar sunt.

Ieri am vrut să văd Luna Amară, Trooper și Avicii. Din păcate pentru mine, Trooper n-am apucat să mai văd. De la Luna Amară am plecat spre vară-mea ca să mergem la Avicii. Și cred că a fost mai bine așa. Pe cei de la Trooper sigur mai am șansa să-i văd și să-i ascult, pe când Avicii e foarte puțin probabil.

Cei de la Luna Amară au fost și ei, ca toți ceilalți, geniali. Deci au oamenii ăștia niște voci, foioioi (vorba ardelenilor pe care am prins-o și eu în două zile – e așa, amuzantă). Mi-au plăcut la maxim, la fel de mult cum mi-au plăcut toți cei care au cântat la Untold Festival Rock și pe care i-am ascultat. 

Oricum, din ce am văzut eu, comparativ cu mulțimea de pe Cluj Arena, oamenilor nu le prea place rock-ul. În fața scenei din Piața Unirii, unde cântau trupele rock, erau cam 10-20 de rânduri de oameni. Asta ar veni cam sfertul, sfertului, sferului, sfertului numărului de oameni de pe Cluj Arena, dacă nu chiar și mai puțin.

Până să ajungem la Avicii, pe Cluj Arena, am încercat să mergem și la Boney M, care au concertat în Club Euphoria. Însă clubul ăla era atât, dar atât de aglomerat, încât simțeai că te sufoci în el. Era mult prea mic ca și locație pentru numărul de oameni care intrau. Mult, mult prea mic. Așa că am plecat. Și i-am ascultat pe cei de la Cazzette până să vină Avicii. Au fost faini și ei.

Da, după cum spuneam. Toți pe care i-am văzut au fost faini. Și bag mână în foc că toți care au cântat au fost faini și au făcut spectacol. Pe scurt, banii cu siguranță n-au fost regretați din punctul ăsta de vedere.

Avicii. Ei bine Avicii a făcut SPECTACOL! Deci SPECTACOL, mă-nțelegeți? A umplut tot stadionul ăla și i-a fascinat pe toți cu muzica, artificiile, focul virtual și toate efectele speciale pe care le-a oferit publicului. Și, ca să înțelegeți cam cum a fost la Avicii, ei bine am să vă las niște poze de pe Facebook mai jos, făcute de oameni cu aparate mai performante :)).

https://www.facebook.com/3.14shky/posts/997166280335016

Telefonul meu nu a reușit să surprindă cine știe ce poze, dar zic să las una făcută și de mine și urcată pe Facebook. Asta așa, ca să vă oftic în caz că nu ați ajuns pe aici. Și pe bune, nu veniți, e MEGA FAIN și sunt deja prea mulți.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=996962310355413&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=1

3 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
untold
Muzică

Prima zi la Untold Festival

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

După cum v-am zis în articolul de aici, sunt la Untold. Probabil ca majoritatea „prietenilor” voștri de pe Facebook. Chiar citeam un status cum că tot Facebook-ul cuiva s-a mutat în Cluj-Napoca, la Untold.  Al meu, din câte se pare, nu a făcut așa. A rămas la locul lui în proporție de 95%.

Aveam tren spre Untold la 21:32. Și, norocul meu că, tot cu el, a mai plecat o prietenă din Craiova, Ianolia, de la funions.ro. Ea s-a dus în gară și a stat vreo oră după tren. Așa că eu am plecat de-acasă cam când mi-a zis ea că e mai aproape de Târgu-Jiu. Mulțumesc, Ianolia, că te-ai sacrificat pentru mine, în timp ce eu stăteam tolănită-n pat.

Am urcat în tren spre Untold pe la 23 fără ceva. Șase vagoane. Patru rămâneau în Smieria și erau aproape goale. Două meregeau până la Cluj-Napoca și erau pline ochi. Atât de pline încât aveau bilet și câte 2-3 pe loc. Pe locul meu, stătea o doamnă, cu bilet tot în vagonul șase, pe locul 91. Pe locul Ianoliei, stătea o tipă. Și ea, tot cu bilet. Doamna de pe locul meu, cobora la Petoșani și a zis că mă lasă pe mine acolo și se mută ea în unul dintre celelate patru vagoane care sunt mult mai libere. Și uite așa am stat eu bine pe scaunul meu până la Cluj-Napoca.

Totuși, cred că CFR ar fi trebuit să suplimenteze vagoanele pentru Cluj-Napoca, dat fiind faptul că erau o grămadă care mergeau la Untold!!!!!!

În fața mea, doi băieți simpatici, cu bilete și locuri, care, săracii, n-au apucat să stea prea mult pe locurile lor. Două tipe se băgaseră efectiv acolo în sufletul lor și nu voiau să mai plece, oricât de mult ar fi insistat cei doi că mai sunt câteva locuri libere în celălalt capăt al vagonului, unde aveau și bagajele și unde erau și prietenii lor. La un moment dat, unul dintre ei, aproape că le-a implorat să plece de pe scaunele lor ca să poată și ei să se odihnească. Desigur, el a rămas în picioare, ele tolănite în brațele unuia care, săracul, făcea fețe-fețe. Eu pe bune, le-aș fi luat de mânuță și le-aș fi trimis de unde au venit. Dar poate a fost mai bine așa. Era comic pentru cei din jurul lor.

Și, în sfârșit, am ajuns în Cluj-Napoca. M-am pus în pat și am dormit până ce aveau să înceapă concertele la Untold.

Vreau să subliniez că, în perioada asta, nu trebuie să vă faceți griji să nu vă pierdeți prin Cluj. Luați-vă după șirurile alea lungi de oameni care merg în aceeași direcție. Vă asigur eu că o să ajungeți unde trebuie.

O grămadă de scene. O grămadă de trupe care cântă în același timp pe scene diferite și la care nu știi cum să faci să ajungi. Sonorizarea, excepțională. Organizarea, mega faină. Au destule baruri, destule puncte să-ți pui bani pe un card contactless, asta dacă nu ai fost și tu inspirat să-ți faci unul acasă. Nu știu despre voi, dar eu am unul de un an jumate care e cantactless, de la ING. Mersi, ING, mi-ai salvat câteva minute din viață!

Cluj Arena Untold a fost plină, la fel cum a fost, practic, cam peste tot. În afară de Piața Unirii, unde e Untold Rock. Am fost pe la 16-17 în Piața Unirii și era cam goală. Foarte goală, deșii erau niște trupe care aveau frate niște voci…. mamă,mamă! Puțini oameni în fața scenei, printre care și tipii ăia simpatici din tren. Nu știu cum o fi fost seara. Dar cred că o să aflu azi. Azi pe acolo o să fiu în Piața Unirii, că vreau să-i ascult pe cei de la Luna Amară și pe cei de la Trooper.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=996201570431487&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=1

M-am plimbat și prin Cluj-Napoca. Nu foarte mult, ci cât să-mi aduc aminte orașul de acum doi ani. Mâine am de gând să mă duc și la Grădina Botanică. Am auzit că-i foarte, foarte frumoasă. Și, de ce nu, parcă mă tentează să revăd și orașul de sus, de pe Cetățuia, Belvedere. E superb acolo, pe bune.

Am să revin și mâine, cu noutăți, promit. Poate și cu ceva mai multe poze.

5 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
untold
Muzică

Ne vedem la Untold

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

Da, și eu cu turma. Merg la Untold. În momentul de față ar trebui să-mi fac bagajul, căci la 21:32 am tren. Însă nu, eu stau pe blog și scriu articol. 

De dimineață îmi tot propun să-mi fac bagajul și mereu găsesc altceva de făcut. Nu știu cum sunt alte tipe, dar eu una nu suport să-mi fac bagajul. Și asta doar pentru că nu mă hotărăsc niciodată ce să pun în el și ce haine ar trebui să iau cu mine. Sunt balanță și, drept urmare, stau prost cu luatul deciziilor căci, talerele alea, nu se echilibrează niciodată în favoarea unei singure decizii.

M-am hotărât să merg la Untold cam pe ultima sută de metri. Adică luni, când mă întorceam acasă de la București. Până atunci aveam doar așa, o idee vagă dacă să merg sau nu. Și, până la urmă, mi-am zis că puțină distracție nu strică și merită să investesc timp în festivalul ăsta. Cu siguranță n-am ce regreta ci, ba din contră, mă voi distra și relaxa.

În plus, parcă voiam să revăd și Clujul. Am fost de 2 ori până acum în Cluj: o dată în trecere și a doua oară în cadrul unui proiect și, de fiecare dată, mi-a plăcut. E un oraș în care revii mereu cu drag, ceea ce spune multe despre el.

Am văzut că au apărut deja primii comentatori despre cum este organizat festivalul Untold ce nici măcar nu a început. Și am înțeles că, orice s-ar face, oricum s-ar face, nu-i bine niciodată. Când se fac lucruri, de ce se fac, iar când nu se fac, apăi noi suntem ăia din coadă, nașpa, care nu fac niciodată nimic și nu aude nimeni de noi.

Ei bine, cu festivalul ăsta, o să se contribuie, timp de 4 zile, la economia locală. Ceea ce nu sună rău, nu? Deci pare să fie o chestie bună și parcă nu mori 4 zile cu 3/4 din parc împrejmuit de garduri pentru festival, nu?

Personal, abia aștept să merg, sunt curioasă ce și cum. Și am văzut că, pe lângă festivalul propriu-zis, au și diferite activități pentru iubitorii de adrenalină. Așa că, dacă mergi la Untold, să știi că poți să te tatuezi la unul dintre artiștii care vin din diferite colțuri ale lumii, sau poți să ai parte de o cădere liberă de 35 de secunde de la 3000 de metri cu cei de la SkyDive, poți să zbori în jurul Clujului și poți să ai parte de un joc de airsoft. Mai multe detalii despre cum poți să faci toate astea, găsești aici.

Și nu, asta nu-i tot ce se întâmplă pe la Untold. Ai parte și de un colț românesc unde te poți bucura de atmosfera tradițională românească, cei de la Incubator 107 te provoacă să-ți descoperi pasiunile, ori poți intra în lumea modei în incinta Clădirii Casinoului. Poți să bați toba cât ai tu chef de tare, ai și outdoor cinema  și, de ce nu, te poți da pe tiroliană în parcul central. Mai multe detalii despre cele enumerate anterior, găsești aici.

Am să revin și zilele ce urmează cu câte un articol despre Untold și cum e la fața locului din punctul meu de vedere. Iar dacă vreți să ne vedem pe acolo, dați un semn pe aici, pe mail, și vedem cum facem.

1 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
blog
Personal

Am revenit pe blog

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

N-am mai scris pe blog de trei săptămâni și o zi, din motive de stres maxim și lipsă de timp. Adică de pe 6 iulie n-am mai scris.

Subiecte au fost. Am avut câte un subiect despre care aș fi putut scrie aproape în fiecare zi pe blog. Dădeam mereu peste ceva care merita să se afle aici, printre rândurile de pe blogul meu.

Și totuși n-am scris. Nimic. Parcă nici despre plictiseală n-aș putea spune c-ar fi fost vorba. N-are chiar nicio legătură cu plictiseala. Pur și simplu n-am mai scris. Nimic. N-a fost timp. L-am investit pe tot într-o cu totul altă direcție. Și am făcut bine. Am obținut ce mi-am dorit și totul s-a sfârșit cu bine. Adică am scăpat de stres și totu-i roz bombon cu picățele.

Dar scriu azi. Revin, ca să zic așa, pe blog. Și am să scriu frecvent, la fel cum o făceam și înainte. Am să scriu despre lucrurile care mi se par mie interesante, despre locurile prin care mă duc și tot așa.

Săptămânile astea trei (și o zi) în care n-am mai scris, aș putea spune că am stat mai mult eu cu mine ca să ajung să obțin un rezultat și să-mi îndeplinesc un obiectiv.

Aaaah, și am stat pe Instagram. A devenit ca o pasiune să mă uit la fotografiile faine făcute de alții, cât și să postez și eu tot felul de fotografii din diverse locuri. M-a prins Instagramul ăsta tare rău. A devenit ca o rutină să văd locurile frumoase prin care au trecut alții și să mai postez și eu câte ceva.

Apoi, m-am plimbat prin București. Am descoperit multe clădiri faine, renovate, iar altele în renovare. Am făcut o grămadă de poze pe străzile vechi ale Bucureștiului.

Și, ca să mă plâng și aici, pe blog, vă spun și vouă că n-am văzut încă filmul cu Minionii, dar am primit un tricou cu ei. Și mi-am luat săptămânal câte un Happy Meal ca să primesc un Minion :D.

Și am avut și o nuntă în familie. Deci am petrecut și mănânc muulte prăjituri. Cu ciocolată, desigur.

https://instagram.com/p/5U9WETHvIp/?taken-by=danielabojinca

Iar acum gata cu tot. Am revenit pe blog să vă stresez cu articole. Sunt o grămadă de lucruri care merită arătate. Lucruri faine care se întâmplă, recenzii ale cărților pe care mi-am propus să le citesc și cred că am să pun și poze de prin diferite locuri minunate. Practic, fiecare loc prin care treci e minunat. Are frumusețea lui. Sau cel puțin eu observ ceva frumos în fiecare loc în care merg. Poate că asta ar trebui să facem fiecare. Să observăm lucrurile frumoase din jurul nostru. Și să zâmbim. E important să zâmbești. Asta te face și pe tine mai frumos. Pe bune de nu. Zâmbetul ne face mai frumoși în orice moment.

Practic, prin prisma acestui articol am vrut să subliniez lucruri:

1. Trăiesc! N-am murit încă.
2. Am scăpat de stres și totu-i roz bombon cu picățele.
3. Am revenit pe blog.
Și 4. O să scriu iar frecvent chestii care mie mi se par interesante.

Pe scurt, încă n-ați scăpat de mine! 🙁

2 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
soare
Personal

Sfaturi pentru vara asta

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

În articolul ăsta m-am gândit să dau câteva sfaturi pentru vara asta. Desigur, poate nu sunt cea mai în măsură de a da sfaturile următoare, care se mulează pe un singur subiect, dar totuși o voi face. Pentru că nu se știe niciodată când cineva o să aibă nevoie de așa ceva și poate nimerește fix pe blogul meu.

Dacă stau bine să mă gândesc, o să fie chiar două sfaturi. Da. Două o să fie.

A venit vara. Și, odată cu vara, a venit și căldura. Și dacă a venit căldura, hainele au început să fie din ce în ce mai puține și din ce în ce mai scurte, fiecare etalându-și care mai de care formele.

Desigur, nu condamn pe nimeni. Nici eu nu pun cojocul pe mine sau enșpe mii de haine din cap până-n picioare. Port haine adecvate sezonului. Adică subțiri, puține și scurte.

Dar ce ne facem dacă suferim de anumite probleme inestetice, cum ar fi varicele?

Observ, de fiecare dată când ies prin oraș, o grămadă de tipe cu pantaloni ori fuste foarte scurte și cu pielea plină de varice în partea superioară a coapselor (de cele mai multe ori). Iar treaba asta este total inestetică. Adică dacă porți chestii extrem de scurte, probabil le porți și cu un scop. Și, atâta timp cât există probleme, cred că ar trebui luate niște măsuri.

Iar măsurile sunt de două tipuri, aici intervenind și sfaturile mele:

Adică 1. Ori îți iei niște pantaloni scurți, dar puțin mai lungi, nu imediat sub fund, astfel încât să-ți acopere zona cu probleme de sub privirile celorlalți.

Și 2. Iei măsuri și le tratezi într-o clinică de specialitate, prin diferite modalități și tratamente.

Însă, ce sunt aceste varice și cum apar ele?

Contagioase, să știți că nu-s, așa cum îmi zicea mie o tipă că a luat varice la piscină de la prietena ei. Nu. Nu-s contagioase și motivul principal pentru care se tratează este că sunt inestetice, pe lângă faptul că pot fi și dureroase.

Varicele au cauze variate, adică de la factori genetici, vârstă, statul în picioare pentru perioade mari de timp, surplusul de greutate, unele schimbări hormonale și chiar și alimentația poate fi o cauză. Iar toate astea duc la dilatații ale venelor ce aparțin sistemului venos superficial ce transportă sângele neoxigenat înapoi la inimă.  Mecanismul prin care venele se dilată e relativ simplu: valvele care ajută la transportarea sângelui în sens invers gravitațional, își pierd pierd capacitatea de antireflux, venele se dilată și apar varicele (sânge neoxigenat „reținut” în vene la suprafața pielii, cum ar veni).

varice

Și pe o piele fină, de o culoare uniformă, pete albastre din loc în loc, umflături și alte cele, dau destul de urât. Sau cel puțin mie nu mi se pare normal să te afișezi în public astfel. Încerci ori să le acoperi, ori să te tratezi.

Spre exemplu, treaba cu varicele se poate rezolva relativ simplu, prin injectarea unei soluții saline în vena cu probleme, sau cu laserul (adică și mai simplu decât simplu – dacă face sens ce zic)

E o parte din corpul tău până la urmă și, cred eu, fiecare parte din corp merită aceeași atenție și grijă, indiferent de problemele care apar. Trebuie, zic eu, să ai grijă de tine fie că e vorba de varice, de probleme cu ochii, sau orice altceva. Așa că, orice ai avea, tratează-te și nu amâna. Orice problemă se poate agrava și poate provoca dureri.

4 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
CalatoriiPersonal

Cel mai frumos cadou din China

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

Am o prietenă care, de anul trecut, m-a părăsit. A plecat în China. Îi e, să zicem, mai bine acolo. Și dacă ar fi săducem două linii paralele în care să comparăm traiul și evoluția ei aici, în România, cu traiul și evoluția ei acolo, garantat îi e mult mai bine acolo. Iar faptul că ei, din punct de vedere social, ca să zic așa, îi e mult mai bine acolo, ei bine pe mine asta mă bucură și mă face fericită.

Iar chinezii, din câte am înțeles eu, sunt foarte fericiți în comunismul lor fără Facebook, fără YouTube și fără alte rețele din asta de socializare. Ei au totul intern, al lor. Și nici nu prea au pârghii de comunicare cu vesticii și cu esticii lor.

Spre exemplu, ca să vorbesc cu ea pe Facebook, a fost destul de complicat. La început, nu-i mergea. Apoi nu știu cine ce i-a făcut și merge. Și merge atât de bine încât uneori îi dau mesaj azi și-l primește mâine :)). Dar YouTube-ul tot nu merge. Muhahahaha. Așa că o oftic povestindu-i ce melodii au mai apărut prin partea asta de lume căci, pe bune de nu, ea zici că-i acolo într-o lume paralelă. Și totuși, oamenii din lumea aia paralelă sunt fericiți fără să afle de treburile altora și de ce fac alții. Practic, sunt fericiți ei cu ei și atât.

Dar să revenim la cadou. La cel mai frumos cadou din China pe care l-am primit pe iarnă, când ea a venit în țară. Și când mă gândesc că eu nu i-am luat nici măcar o măslină pe care să o ducă cu ea în China.

Cadoul ăsta îi tare special. E atât de special încât aș putea spune că e suficient de mega super tare încât să nu facă nimic. Adică să nu aibă vreo utilitate semnificativă. Stă pur și simplu acolo, în cutia lui specială, inscripționată cu hieroglife chinezești. E un fel de băț, mai voluminos în partea de mijloc, care are și el inscripționat niște hieroglife chinezești și niște ciucuri pe care îi mai scutur de praf din când în când.

Nu știu cum să vă spun, dar eu am fost mega încântată de cadoul ăsta decorativ. Pe bune, are ceva aparte. E special. Iar mie îmi place tare mult. De obicei, îmi plac chestiile „ciudat”, care nu fac neapărat ceva și sunt speciale chiar prin prisma faptului că nu au o utilitate bine definită în afară de cea decorativă undeva pe o etajeră.

Cel puțin o dată pe săptămână o iau de pe raftul din bibliotecă și o pun pe birou. Ca să mă joc cu ciucurașii. Ce? Sunt copil care atunci când se plictisește se joacă cu absolut orice. Chiar și cu o simplă bucățică de hârtie. Găsesc eu ce să fac cu ea.

Mulțumesc, Raluca, pentru cadoul ăsta minunat. Și sper să reușești să citești articolul ăsta acolo la tine în Chinezia.

cadou china
12 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
munte
Personal

Fotografia din perspectiva unei amatoare

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

Îmi place să fotografiez. Și sunt sigură că-ți place și ție. Tuturor ne place să fotografiem ceva, fie că o facem ca amatori, ori ca profesioniști adevărați.

Eu sunt o amatoare într-ale fotografiatului. N-am făcut vreodată vreun curs despre tainele fotografiei. Pentru fotografiile pe care le fac eu, n-am nevoie de așa ceva.

Însă, recunosc, am încercat mereu să aflu chestii noi despre fotografie de la oameni din domeniu. Și, când eram mai mică, unui prieten de-al tatei, pentru că îi era drag de mine și îi plăceau fotografiile mele de copil amator, m-a învățat câte ceva: cum să-mi aleg unghiuri bune, cum să mă poziționez în funcție de lumină și cum să-mi încadrez subiectul în funcție de background astfel încât atenția să fie întotdeauna centrată asupra lui.

Nu-mi ies tot timpul chestiile astea, dar mă străduiesc. Iar dacă e vorba să umblu la ISO, balanțe și alte din astea, n-aș spune că sunt praf, dar nici departe nu sunt. Mie-mi place să încerc să surprind un cadru fix așa cum e el. Fără să-i mai modific ceva prin diferite filtre. Desigur, de cele mai multe ori, aparatul nu reușește să surprindă prin obiectiv ceea ce ochiul observă, așa că e un must do modificarea ISO-ului și a diferitelor chestii pe acolo.

Tocmai de aia fac eu poză când cadrul are tot ceea ce-i trebuie ca să nu trebuiască să modific eu nimic. Absolut nimic. Iar dacă nu, și sunt în stadiul ăla de disperare să fac o poză, sun pe cineva care se pricepe mai mult. Îi spun ce văd eu și ce vede aparatul și uite așa sunt ghidată cum să fac să-mi iasă poza cât mai aproape de realitate. De aia e bine să ai câți mai mulți prieteni. Nu se știe niciodată când ai nevoie de câte cineva care să se priceapă într-un anumit domeniu în care tu nu te pricepi. Pam Pam.

Ok, exagerez. De obicei reușesc să fac poze în orice situație. Și unele ies chiar faine. Și nu pentru că m-aș pricepe eu, ci pentru că am noroc, ori mă ajută subiectul și cadrul în sine.

Iar mie îmi place să fac poze cu orice. Cel mai des, recunosc, fac cu telefonul. Îmi e mereu la îndemână. Iar eu cred că poze faine poți să faci cu orice și nu-ți trebuie neapărat un aparat performant pentru asta.  Important e să știi să observi artisticul din poza aia, cât și cum să surprinzi cadrul, din ce unghi etc. Partea asta artistică nu stă în aparatul cu care surprinzi momentul, ci chiar în momentul efectiv. Poți să surprinzi un om făcând ceva, mergând pe stradă, muncind, ori zâmbind, cu orice aparat. Nu aparatul îi dă aliura aia artistică, ci subiectul în sine. Cel puțin așa văd eu lucrurile. A, că de la aparat la aparat calitatea pozei din punct de vedere grafic e alta, asta-i cu totul altă poveste.

Iar poza care mie mi se pare cea mai faină și care a strâns destule inimioare pe Instagram, e asta de mai jos.

https://instagram.com/p/y1N3DMnvKx/

Nu știu ce am făcut, dar poza asta e chiar faină. Am surprins un cadru pe care, în alte zile de stat la munte, n-am mai reușit să-l surprind. Am mai surprins și altele, dar parcă nu au creat același efect.

E fain să faci poze. Surprinzi o secundă pentru eternitate. Și cred că asta-i cea mai faină parte a fotografiatului. Cel puțin eu de asta fac poze. Ca să schimb un simplu moment într-o eternitate.

2 comments
1 FacebookTwitterPinterestEmail
lumy nitsa facebook
Blogging

Fenomenul Lumy Nitsa de pe Facebook

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

Am dat, recent, peste o doamnă pe Facebook. Și, deși poate nu o să vă creeze o impresia prea bună din pricina unui lucru poate chiar deranjant, că na, zgârie pe ureche, și nu i-ați atribui titulatura de doamnă nici în ruptul capului, eu am să-i atribui în continuare acest titlu. Pentru că este. Și pentru că mie mi se pare foarte tare.

Doamna respectivă se numește Luminița. Sau Lumy Nitsa, pe Facebook. Iar primul video peste care am dat, este ăsta de mai jos. 

„Adolescenți si selfies” (Poftim. Ați cerut, V-am adus )

Posted by Lumy Nitsa on Monday, 8 June 2015

Da, știu. Aparent, femeia asta pare să omoare limba română. Asta a fost și reacția mea.

Desigur, până să aflu că stă în America de la 10 ani și că habar nu are gramatica limbii române nu pentru că e proastă sau ceva, așa cum o insultă mulți, ci pentru că nu a învățat gramatica limbii române în școală. Un copil care la 10 ani este dus în America și se apucă să învețe gramatica unei alte limbi, automat nu o să se descurce prea bine cu gramatica limbii române. Pentru că nu are cum să facă asta, atâta timp cât nimeni nu-l învață.

Iar dacă stăm bine să ne gândim, doamna asta vorbește  limba română mai bine decât unii care au făcut 12 ani de zile școală în România și habar nu au să lege două cuvinte. Serios, cunosc oameni care stau de o viață în România și, din punct de vedere strict gramatical, vorbesc de enșpe mii de ori mai prost decât doamna de pe Facebook, Luminița.

În plus, dacă doamna ar fi proastă așa cum mulți o fac, cu siguranță nu ar vorbi nici limba engleză corect din punct de vedere gramatical. Ar vorbi o engleză americană din aia de stradă și cam atât.

Personal, eu am trecut peste felul în care vorbește limba română, deși, în mintea mea, de fiecare dată când face câte o greșeală, tind să o corectez. Pentru că na, sunt obișnuită ca o sintagmă să sune cu totul altfel.

După ce i-am văzut clipul de mai sus, am realizat că ea spune chiar ceva interesant acolo. Așa că i-am dat replay, ignorând felul în care vorbește limba română și ascultându-i mesajul. Serios acum. Dați și voi un replay și ascultați ce are de spus. Asupra cărui fapt atrage atenția și o să vă dați seama că este o femeie cu capul pe umeri, care judecă lucrurile cât se poate de logic și de normal. Doar că e puțin mai agitată și, drept vorbind, subiectul ăla nu are cum să nu te agite și să nu te înfurie. Sunt niște copii care cad pradă unei societăți bolnave, din nefericire. Iar cazurile astea ar trebui scoase în față și discutate.

Apoi, i-am dat un follow. Tare curioasă am mai fost de ce avea să mai posteze. Dacă aveau să aibă același ton și îmbibate cu aceeași revoltă asupra societății, uneori mult prea bolnavă, în care trăim. Și, într-o zi, a postat video-ul ăsta de mai jos care, pe mine una, m-a motivat. Adică m-a captivat așa vreo câteva minute și mi-a dat un impuls. N-aș știi să vă spun exact cum și ce. Cert e că s-a întâmplat. 

De ce ți-e frica? De ce esti trist/a ?

Posted by Lumy Nitsa on Tuesday, 23 June 2015

Acum, sincer, nu înțeleg oamenii care o înjură, ori care o critică efectiv și o fac agramat. Adică, ok, du-te să o înjuri, să o critici, dar fă-o corect gramatical. Vrei să-i dai o lecție, păi dă-o în mama ei de treabă cum trebuie. Recunosc, am stat și i-am citit multe dintre comentariile pe care le-a primit și n-am văzut unul singur care să îi arunce un comentariu de critică constructivă și cât mai pertinent. Erau toate o apă și-un pământ.

Și, acum serios, eu prefer să mă uit la un vlog di ăsta, decât la ai noștri care fac joculețe din alea destul de stupide cu adevăr sau provocare și se prostesc pe acolo. Măcar în vlog-urile ei găsesc lucruri interesant și simt oarecum că nu-mi pierd timpul degeaba. Doamna asta, indiferent de cum vorbește limba română, are ceva de spus. Ceva de luat aminte și nicidecum de aruncat la gunoi. Pe bune.

Îi doresc să aibă inspirație de cât mai multe video-uri și de cât mai mulți oameni care să-i înțeleagă mesajele. Și, dacă va avea vreodată timp, pentru sufletele celor care o înjură că nu vorbește corect gramatical, poate se apucă și de gramatica limbii române, în particular. Dar cum spuneam, mesajele ei sunt mult mai importante și există oameni cu 12 ani de școală în România care habar nu au să vorbească corect gramatical. Așa că zic să nu mai comentăm aiurea. Pam Pam.

14 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
Beck’s Gold
Blogging

3 cuvinte despre Beck’s Gold

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

Beck’s tocmai și-a scos pe piață una dintre cele mai rafinate beri, Beck’s Gold, cu 4% alcool, cică pentru oamenii care gândesc liber, sau fresh tinker-ilor mai pe scurt și mai pe înțelesul tuturor celor care preferă să împrumute cuvinte din limba engleză atunci când ele exprimă mult mai rapid ceea ce în limba română s-ar exprima prin mult mai multe cuvinte.

În fiecare domeniu în parte există anumite stereotipuri. Stereotipuri după care lucrurile se fac și se aplică într-un anume fel, integrându-se în nișe intervale bine delimitate ale domeniului respectiv. Și, uneori, domeniul ăla, în care lucrurile se fac cu strictețe și nimeni nu iese din „mersul normal al lucrurilor”, devine plictisitor. Al naibii de plictisitor. Și cred că știi și tu despre ce vorbesc. Cu siguranță ai avut măcar un moment în care ți-ai dorit ca lucrurile să poată fi făcute și altfel. După un alt tipar.

Ei bine, Beck’s, prin lansarea noului Beck’s Gold, a vrut să demonstreze că poți face lucrurile și altfel, indiferent de domeniu. Au lansat o bere cu 4% alcool care, la prima vedere, n-are nicio șansă la băutorii adevărați de bere, dar care cu siguranță o să prindă. Pentru că e ceva nou și tentant. De obicei, ce e nou și tentant prinde. Însă felul cum prinde este decisiv pentru felul cum va continua: dacă va prinde și în continuare, sau dacă va rămâne undeva pe-un raft de frigider într-un supermarket.

Odată cu noul Beck’s Gold au lansat filmulețul de mai jos și aplicația „Cine spune că” prin care au provocat oamenii să spună „Cine spune că nu poți face ceva, într-un anumit fel, într-un anumit loc”.

Sursă Youtube (user Becks Romania)

Așa că, după ce am văzut clipul de mai sus, mi-au venit în minte următoarele trei cuvinte despre Beck’s Gold:

1. Îndrăzneață.

Cine naiba s-ar fi gândit că poți aduce pe unii să-ți cânte în lift, în România, iar românii noștri să nu fie reticenți și ba din contră să fie receptivi la mesaj?

2. Provocatoare.

Cine naiba s-ar fi gândit că oamenii o să ajungă să danseze în lift pe muzica lor și că o să fie efectiv provocați să facă asta?

3. Ingenioasă.

Cine naiba ar fi crezut că se poate gândi cineva să aducă oameni în lift care să te binedispună și să-ți schimbe fața aia acră și proaspăt trezită din somn cu care te duci de obicei la serviciu, punându-ți un mare zâmbet pe față?

Nu știu vouă, dar mie chiar mi-a plăcut. Adică m-a binedispus și pe mine, de aici, din fața calculatorului. Mi s-a părut chiar foarte tar ideea. Și-ar fi fain ca toate lifturile, începând de azi, să nu mai aibă liftiere cu fețe și mai acre ca ale noastre, ci oameni din ăștia faini care să-ți însenineze ziua.

7 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
rude enervante
Personal

Rudele mele-s toate tare simpatice. Și atotștiutoare. Și se bagă în viața ta

by Daniela Bojincă
written by Daniela Bojincă

Rudele ți le dă al de sus. Sau Universul. Te naști cu ele și, oricât ți-ar plăcea sau nu, nu le poți schimba. Sub nicio formă. Rămâi cu ele până mori. Și dincolo de moarte.

Noroc că s-au inventat prieteniile. De prieteni mai poți scăpa, dacă prietenia dintre voi nu-i una benefică pentru dezvoltarea ta și pentru tine, ca persoană. Ori pentru prietenul respectiv. Sau mă rog, cert e că majoritatea prietenilor vin și pleacă din viața ta. Prea puțini sunt cei care rămân acolo o viață întreagă. Poate chiar unul singur.

Să revenim la rude. La rudele mele. Alea simpatice și atotștiutoare.

Am o grămadă de rude. Și dacă aș sta acum să le număr pe cele mai apropiate, astea de gradul I și II, cu care pot să spun că vorbesc destul de des, ajung pe la vreo 56. Și majoritatea sunt simpatice, atotștiutoare și au un hobby înnăscut de a se băga în viața ta.

Iar din cele 56 pe care le-am adunat eu, cu mici scăpări pe drum, aș putea număra pe degetele de la o mână rudele alea care nu se cred atotștiutoare și care nu încearcă să își bage nasul în viața ta, în curtea ta și în tot ceea ce faci tu.

În rest, am rude din alea care vin cu teorii din paleolitic despre cum ar trebui să-ți aranjezi viața, casa, curtea și grădina. Și pe bune că nu am să înțeleg niciodată motivul pentru care vine la tine în curte și te întreabă de ce nu ai tăiat smochinul de acolo (pentru că îmi place să am smochinul meu și să mă duc să mănânc smochine din curte, nu de la piață cu zeci de lei kilu, mă-nțelegi?), de ce ți-ai pus cătină că-i o prostie și bla bla, mulți țepi (da când e să fie coaptă, ori gata procesată în siropuri, aoleu ce bună e, nu?).

Apoi, de ce nu pavezi partea aia, dar de ce nu betonezi?, dar de ce nu-ți faci casa roz bombon cu picățele?, dar de ce nu pui gazon?, dar de ce pui grădină? Și alte din astea stupide de-a dreptul.

Băi nene, n-ai și tu o viață de care să-ți vezi liniștit? Adică chiar trebuie să te frece pe tine pe creieraș ce face altul în curtea și-n viața lui? N-ai și tu o curte de care să te ocupi? Pe bune acum.

Le mulțumesc în schimb tuturor rudelor mele care-și văd de viața lor și care se pot așeza cu tine la masă fără să discute despre schimbările pe care musai trebuie să le faci în viața ta, că așa zic ei că-i bine. Că mai multă experiență. Și că mai multă băgare în seamă.

Și da, articolul ăsta e unul real, scris din frustrare și din dorința de a mă elibera de starea asta încordată. Și de a le transmite un mesaj cât se poate de politicos rudelor mele care îmi citesc blogul. Și de a vă sfătui să nu vă băgați în viața rudelor voastre, în cum ar trebui să-și amenajeze grădina sau mai știu eu ce altceva.

Mulțumesc!

10 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
Newer Posts
Older Posts