Home Blogging 3 cuvinte despre Beck’s Gold

3 cuvinte despre Beck’s Gold

by Daniela Bojincă
Beck’s Gold

Beck’s tocmai și-a scos pe piață una dintre cele mai rafinate beri, Beck’s Gold, cu 4% alcool, cică pentru oamenii care gândesc liber, sau fresh tinker-ilor mai pe scurt și mai pe înțelesul tuturor celor care preferă să împrumute cuvinte din limba engleză atunci când ele exprimă mult mai rapid ceea ce în limba română s-ar exprima prin mult mai multe cuvinte.

În fiecare domeniu în parte există anumite stereotipuri. Stereotipuri după care lucrurile se fac și se aplică într-un anume fel, integrându-se în nișe intervale bine delimitate ale domeniului respectiv. Și, uneori, domeniul ăla, în care lucrurile se fac cu strictețe și nimeni nu iese din „mersul normal al lucrurilor”, devine plictisitor. Al naibii de plictisitor. Și cred că știi și tu despre ce vorbesc. Cu siguranță ai avut măcar un moment în care ți-ai dorit ca lucrurile să poată fi făcute și altfel. După un alt tipar.

Ei bine, Beck’s, prin lansarea noului Beck’s Gold, a vrut să demonstreze că poți face lucrurile și altfel, indiferent de domeniu. Au lansat o bere cu 4% alcool care, la prima vedere, n-are nicio șansă la băutorii adevărați de bere, dar care cu siguranță o să prindă. Pentru că e ceva nou și tentant. De obicei, ce e nou și tentant prinde. Însă felul cum prinde este decisiv pentru felul cum va continua: dacă va prinde și în continuare, sau dacă va rămâne undeva pe-un raft de frigider într-un supermarket.

Odată cu noul Beck’s Gold au lansat filmulețul de mai jos și aplicația „Cine spune că” prin care au provocat oamenii să spună „Cine spune că nu poți face ceva, într-un anumit fel, într-un anumit loc”.

Sursă Youtube (user Becks Romania)

Așa că, după ce am văzut clipul de mai sus, mi-au venit în minte următoarele trei cuvinte despre Beck’s Gold:

1. Îndrăzneață.

Cine naiba s-ar fi gândit că poți aduce pe unii să-ți cânte în lift, în România, iar românii noștri să nu fie reticenți și ba din contră să fie receptivi la mesaj?

2. Provocatoare.

Cine naiba s-ar fi gândit că oamenii o să ajungă să danseze în lift pe muzica lor și că o să fie efectiv provocați să facă asta?

3. Ingenioasă.

Cine naiba ar fi crezut că se poate gândi cineva să aducă oameni în lift care să te binedispună și să-ți schimbe fața aia acră și proaspăt trezită din somn cu care te duci de obicei la serviciu, punându-ți un mare zâmbet pe față?

Nu știu vouă, dar mie chiar mi-a plăcut. Adică m-a binedispus și pe mine, de aici, din fața calculatorului. Mi s-a părut chiar foarte tar ideea. Și-ar fi fain ca toate lifturile, începând de azi, să nu mai aibă liftiere cu fețe și mai acre ca ale noastre, ci oameni din ăștia faini care să-ți însenineze ziua.

You may also like

7 comments

RaduThor iunie 30, 2015 - 06:44

Am încercat-o şi eu! Şi îmi place campania!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 30, 2015 - 10:47

Da, e super tare să dai în lift peste oameni care îți cântă

Reply
Stefan iunie 30, 2015 - 20:43

Becks Gold nu este proaspat lansata…exista pe piata externa de foarte mult timp…este noua doar pentru noi

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 30, 2015 - 22:38

Păi eu mă adresez publicului din România. E clar că m-am referit că-i lansată recent pe piața noastră 😀

Reply
Cosmin Olari iulie 2, 2015 - 09:23

Campania e interesanta, insa sunt curios daca si gustul este pe masura. Cei de la Becks (si nu numai) au mai avut tot felul de incercari de-a lungul timpului. Plus ca e curios cum vor reactiona si romanii obisnuiti cu „radlere” si alte cele 😀

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iulie 2, 2015 - 14:00

Pe gustul meu e ok :)). Acum na, știi cum e, gusturile nu se discută :)).

Reply
Castigatori campanie "Cum ai caracteriza campania Beck's Gold prin trei cuvinte?" - Blogal Initiative iulie 3, 2015 - 16:00 Reply

Leave a Comment