Pe vremea mea…

Sau mai bine spus pe vremea când maică-mea avea borac, adică pe mine bebel, în scutece, nu existau multe chestii. Nu prea existau pamperși, ci din ăia pe care îi fierbeai și nu exista nici sterilizator pentru biberoane, cum e acum.

Pe vremea mea, când eu eram bebe, maică-mea fierbea biberoanele într-o oală mare cu apă. Practic, maică-mea avea propriul ei sterilizator de biberoane și, de ce nu, am putea-o ridica oarecum și la gradul de inventator. Nu? Bine. Oricum maică-mea a fost super tare.

Desigur, nici nu prea aveau cum să existe chestiile care există acum pe vremea mea. Societatea e evolutivă. Lucrurile se schimbă și așa mai departe. Mai nimic nu mai rămâne la fel. Nici măcar salariile. Astea de acum sunt mai mici, ca valoare, decât alea de atunci (în sensul că cu un salariu pe vremea aia puteai să faci mai multe lucruri decât faci acum). Doar ciclul ăsta al vieții rămâne neschimbat. Și ideea de evoluție în sine.

Am întrebat-o pe maică-mea odată, cum ar fi fost dacă atunci când eram eu mică, ar fi avut parte de toate drăciile astea care există acum pentru creșterea unui copil. Și singurul lucru pe care l-am obținut de la ea a fost că ei i-a plăcut să mă aibă atunci și să mă crească în stilul vremurilor respective. Sau ceva de genul.

Mă așteptam să zică ceva de genul: „Ar fi fost mult mai bine. Mi-ar fi fost mult mai ușor și bla bla bla”. Dar nu. Pentru mame, cred, nu contează cât de multe le-a oferit societatea în vremea aia ca să îți crească copii, sau în vremea asta față de cea viitoare. Pentru ele contează doar să o facă frumos. Ele se adaptează timpurilor pentru copiii lor și nu se plâng ulterior. Fac asta din iubire, iar în iubire nu contează greul. Contează să te adaptezi la el și să-l depășești. Corect?

Apropo, sună foarte tare asta cu pe vremea mea. Cât de tare o uram când eram ma mică și mi-o ziceau alții, atât de tare o ador acum și-mi place să o spun la rândul meu altora și să-i enervez și pe ei. #copildiabolic