Cam așa a fost prima mea experiență cu bicicleta

by Daniela Bojincă
Published: Last Updated on
bicicleta

bicicleta

Nu mai știu exact la ce vârstă mi-au cumpărat ai mei prima bicicletă pentru copii. Oricum, nu eram la școală. Asta-i tot ce știu. Eram mică și abia reușeam să mă urc pe ea.

Era roșie, parcă,  cu ceva maimuțoaie pe ea și două roți ajutătoare, cam cum sunt și cele de la Noriel (în caz că le știți). Am primit-o de Crăciun (venise, cică, moșul mai devreme la mine – așa mă mințiseră ai mei). Îmi era tare drag de ea. Am adorat bicicleta aiași tare-mi pare rău că nici măcar nu mai știu pe unde e.

Țin minte că, atunci când mi-au arătat-o ai mei, m-am chinuit să mă urc pe ea și, pelângă ei, am început să pedalez prin cameră, între pat și dulap, spre hol, sufragerie și retur. Îmi plăcea maxim.

Ușor, ușor, am învățat să pedalez fără să mai fie nevoie să stea ai mei pe lângă mine și, surprinzător, n-am lovit niciun obiect prin casă. Apoi, ușor, ușor, am scăpat și de roșile ajutătoare și am ieșit cu bicicleta prin curte. Bine, de roțile ajutătoare am scăpat destul de greu căci, din câte îmi aduc eu aminte, îmi era frică să nu pic și credeam că fără ele n-am să reușesc niciodată să-mi găsesc echilibrul pe bicicletă.

Când am reușit să scap de roțile ajutătoare și să îmi mețin echilibrul pe bicicletă, am fost taremândră de mine. Și acum îmi aduc aminte momentul și zâmbetul larg de pe propria față. Îl simt, chiar dacă nu l-am putut vizuliza niciodată.

Mă plimbam prin curte dintr-un capăt al ei în celălalt (mna, avantajul unora de a crește la curte). Apoi, de pe betonul din curte, am trecut la un alt nivel: pietriș. Mă plimbam cu bicicleta pe ulița satului, dintr-un capăt într-altul și îmi plăcea să pun frână pe față. Asta până când m-am lecuit picând în cap și cu bicicleta peste mine, de babele care erau pe bănci au început să se isterizeze cum că: „Văleeeeeu, muri fata!”. Dar dracul nu moare el chiar așa ușor. Așa că m-am ridicat, m-am urcat pe bicicletă și m-am dus la bunica, cu capul semi-spart.

De atunci n-am mai pus niciodată frână pe față. De atunci mi-am inventat chiar propria frână, cu papucul din piciorul stâng, pus pe roata din spate. Practic, așa am contribuit eu la îmbogățirea vânzătorilor de papuci de plastic și adidași din anii 2000. La 2-3 zile dărâmam o pereche, spre disperarea maică-mii și a bunicii. Dar măcar n-am mai picat în cap.

Acum, dacă vă întrebați, să știți că pun frână normal și nu-mi mai stric încălțămintea. Dar niciodată pe față. Cred că am rămas, în subconștient, cu frică. Instinctiv pun frână pe spate. Aia de pe față, pentru mine, e pusă fix degeaba.

Tu cum ai învățat să mergi pe bicicletă?

You may also like

6 comments

Stefan octombrie 15, 2015 - 19:17

Hello,

Eu am invatat singur acum 2 ani cam in 2 zile. Cand eram mai mic, cred ca mi-era frica si de aceea am cam urat bicicleta, acum imi dau seama ca eram tampit :)). Dupa 6 luni mi-am si cumparat un MTB, prima mea bicicleta.
In momentul de fata pot sa spun ca sunt un „fan al fenomenului” mai ales ca orasul unde locuiesc (TImisoara) are cei mai multi biciclisti din tara.
Am avut parte de multe incidente mai neplacute, dar consider ca fac parte din „societatea urbana” si este foarte greu sa le eviti mai ales cand mergi foarte des prin oras cu bicicleta.

Legat de „nu am pus niciodata frana pe fata” tin sa te anunt ca ai gresit. O franare corecta se face 60% putere pe frana de fata si 40% pe cea din spate.

Spor la pedalat,
Stefan.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 16, 2015 - 00:25

Nu mai pun frână pe față :)) Am rămas cu traume, înțelegi? :))))

Reply
Stefan octombrie 16, 2015 - 20:57

Secretul este sa pui ambele frane simultan si treptat :D Nu trebuie sa iti fie frica, asa sunt gandite lucrurile.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 17, 2015 - 00:24

Eu ziceam doar că nu mai pun frână doar pe față :)). Așa, pe amândouă, simultan, le pun. :D

Reply
Loredana octombrie 17, 2015 - 22:38

Bicicleta mea de copil era un mov-lila. Avea rotile destul de groase, iar rotile ajutatoare chiar daca erau utile ma enervau la culme caci vroiam sa merg si eu precum copiii mai mari. Drept urmare iubeam sa merg cu ea prin curte, dar cand ieseam incercam sa o port cat mai mult de ghidon. Uite ca uitasem de mult amanuntele astea…. :) Dupa aceasta a urmat un Pegas rosu pe care l-am zgariat destul de rau de cate cazaturi am luat.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 18, 2015 - 10:58

Ha ha ha, orgoliul era mare, să înțeleg :)). Eu am învățat relativ repede să merg pe bicicletă, deci e ok. Dar, dacă eram în locul tău, cu siguranță făceam și eu la fel :)).

Reply

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More