După cum v-am zis în articolul de aici, sunt la Untold. Probabil ca majoritatea „prietenilor” voștri de pe Facebook. Chiar citeam un status cum că tot Facebook-ul cuiva s-a mutat în Cluj-Napoca, la Untold. Al meu, din câte se pare, nu a făcut așa. A rămas la locul lui în proporție de 95%.
Aveam tren spre Untold la 21:32. Și, norocul meu că, tot cu el, a mai plecat o prietenă din Craiova, Ianolia, de la funions.ro. Ea s-a dus în gară și a stat vreo oră după tren. Așa că eu am plecat de-acasă cam când mi-a zis ea că e mai aproape de Târgu-Jiu. Mulțumesc, Ianolia, că te-ai sacrificat pentru mine, în timp ce eu stăteam tolănită-n pat.
Am urcat în tren spre Untold pe la 23 fără ceva. Șase vagoane. Patru rămâneau în Smieria și erau aproape goale. Două meregeau până la Cluj-Napoca și erau pline ochi. Atât de pline încât aveau bilet și câte 2-3 pe loc. Pe locul meu, stătea o doamnă, cu bilet tot în vagonul șase, pe locul 91. Pe locul Ianoliei, stătea o tipă. Și ea, tot cu bilet. Doamna de pe locul meu, cobora la Petoșani și a zis că mă lasă pe mine acolo și se mută ea în unul dintre celelate patru vagoane care sunt mult mai libere. Și uite așa am stat eu bine pe scaunul meu până la Cluj-Napoca.
Totuși, cred că CFR ar fi trebuit să suplimenteze vagoanele pentru Cluj-Napoca, dat fiind faptul că erau o grămadă care mergeau la Untold!!!!!!
În fața mea, doi băieți simpatici, cu bilete și locuri, care, săracii, n-au apucat să stea prea mult pe locurile lor. Două tipe se băgaseră efectiv acolo în sufletul lor și nu voiau să mai plece, oricât de mult ar fi insistat cei doi că mai sunt câteva locuri libere în celălalt capăt al vagonului, unde aveau și bagajele și unde erau și prietenii lor. La un moment dat, unul dintre ei, aproape că le-a implorat să plece de pe scaunele lor ca să poată și ei să se odihnească. Desigur, el a rămas în picioare, ele tolănite în brațele unuia care, săracul, făcea fețe-fețe. Eu pe bune, le-aș fi luat de mânuță și le-aș fi trimis de unde au venit. Dar poate a fost mai bine așa. Era comic pentru cei din jurul lor.
Și, în sfârșit, am ajuns în Cluj-Napoca. M-am pus în pat și am dormit până ce aveau să înceapă concertele la Untold.
Vreau să subliniez că, în perioada asta, nu trebuie să vă faceți griji să nu vă pierdeți prin Cluj. Luați-vă după șirurile alea lungi de oameni care merg în aceeași direcție. Vă asigur eu că o să ajungeți unde trebuie.
O grămadă de scene. O grămadă de trupe care cântă în același timp pe scene diferite și la care nu știi cum să faci să ajungi. Sonorizarea, excepțională. Organizarea, mega faină. Au destule baruri, destule puncte să-ți pui bani pe un card contactless, asta dacă nu ai fost și tu inspirat să-ți faci unul acasă. Nu știu despre voi, dar eu am unul de un an jumate care e cantactless, de la ING. Mersi, ING, mi-ai salvat câteva minute din viață!
Cluj Arena Untold a fost plină, la fel cum a fost, practic, cam peste tot. În afară de Piața Unirii, unde e Untold Rock. Am fost pe la 16-17 în Piața Unirii și era cam goală. Foarte goală, deșii erau niște trupe care aveau frate niște voci…. mamă,mamă! Puțini oameni în fața scenei, printre care și tipii ăia simpatici din tren. Nu știu cum o fi fost seara. Dar cred că o să aflu azi. Azi pe acolo o să fiu în Piața Unirii, că vreau să-i ascult pe cei de la Luna Amară și pe cei de la Trooper.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=996201570431487&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=1
M-am plimbat și prin Cluj-Napoca. Nu foarte mult, ci cât să-mi aduc aminte orașul de acum doi ani. Mâine am de gând să mă duc și la Grădina Botanică. Am auzit că-i foarte, foarte frumoasă. Și, de ce nu, parcă mă tentează să revăd și orașul de sus, de pe Cetățuia, Belvedere. E superb acolo, pe bune.
Am să revin și mâine, cu noutăți, promit. Poate și cu ceva mai multe poze.
5 comments
Sâmbătă e Travka, poate ajungi și la ei și-mi oblojești frustrarea cu o filmare mică-mică, câtuși de mică, minusculă etc. 🙂
La ora aia, din păcate, când o să cânte Travka, o să fiu în fața altei scene :(. Asta-i nașpa la Untold, că sunt mai multe scene și trupe la care vrei să mergi și cântă în același timp pe două-trei scene diferite :(((
[…] Am zis să scriu pe zile despre Untold, așa că azi urmează a doua zi despre care să vă povestesc. Iar despre prima puteți citi aici. […]
[…] cum a fost în fiecare zi la Untold Festival. Drept urmare, primele două zile o să le găsiți aici și […]
[…] povestim, zic să povestim și cu bune și cu rele. Până atunci, puteți citi despre cum a fost ZIUA 1, ZIUA 2 și ZIUA […]