Daniela Bojincă/ februarie 15, 2015/ Filme/ 28 comments

Am mers ieri, 14 februarie, la 50 Shades of Grey, așa, ca orice persoană care este într-un cuplu și se respectă de Ziua Îndrăgostiților. N-am citit cărțile, dar tipele din lista mea de Facebook care le-au citit, erau tare isterizate. Și am vrut și eu să văd, prin prisma filmului 50 Shades of Grey, de ce sunt majoritatea tipelor din lista mea de Facebook isterizate și-l adoră pe Christian Grey. Adică adorat la modul ăla de vor un Christian Grey (Jamie Dornan) în bucătărie, în pat, la ieșirile în familie ori cu prietenii. Am vrut să-l cunosc și eu pe acest Christian Grey și farmecele lui fatale.

Când am intrat în sală, era aproape plină. De la fete de clasa a VIII-a până la femei în toată firea. Și toate erau nerăbdătoare să-l cunoască pe bărbatul visurilor. Chiar și eu eram nerăbdătoare să le cunosc bărbatul visurilor. Și chiar și prietenul meu voia să vadă pentru cine draci suspină acum majoritatea femeilor.

După ce am urmărit trailer-ul, aveam mari așteptări de la film. Chiar credeam că o să fie o dramă reușită în combinație cu romantismul. Și, când colo, s-a dovedit a fi o comedie porno, din moment ce la mai mult de 3 sferturi din film s-a râs haotic. S-a râs când a picat ea în nas atunci când și-a cunoscut marea iubire, s-a râs la flirturile lor și s-a râs chiar și la scenele de sex. Iar eu care trăiam cu impresia că sexul are legătură cu plăcerile fizice și nicidecum cu comedia.

Filmul 50 Shades of Grey, după cum scrie pe IMDB, se presupune a face parte din categoria dramei și a romantismului. Cum au ajuns însă la o comedie la care s-a râs atât de mult? Și pe bune, erau scene chiar comice. Adică erau atât de proaste încât erau comice. Poate și de aici vine nota asta mică de 3.9 pe IMDB.

50 shades of grey

Apoi mi s-a părut prost pentru scenele forțate din partea actriței Dakota Johnoson. Se forța să fie uimită, se forța să fie veselă, se forța să-i placă și se forța să facă aproape orice. Practic ea interpreta toate stările cam la fel. În plus, nu am înțeles ce femeie normală acceptă să fie pedepsită, bătută cu o curea peste fund, de 6 ori, ca să reușească să-i înțeleagă nebuniile lui Grey, doar mimând durerea, iar apoi să vrea să iasă definitiv din viața lui. Pe bune că n-am înțeles partea asta din 50 Shades of Grey.

În schimb, aș fi nesimțită dacă v-aș spune că nu mi-a plăcut absolut nimic la filmul 50 Shades of Grey. Mi-au plăcut două scene: aia în care s-au plimbat cu elicopterul deasupra orașului și aia în care s-au plimbat cu un avion de mici dimensiuni. Peisajele chiar erau superbe și au reușit să surprindă niște cadre foarte bine pentru film.

Sincer, nu pot să critic felul în care personajul principal masculin din 50 Shades of Grey, Chirstian Grey, se comportă. Iar asta nu pentru că aș fi picat și eu în mrejele lui, ci pentru că-i înțeleg comportamentul. Comportamentul lui este cel al unui om abuzat în copilărie. Ceea ce nu pot înțelege este cum se pot îndrăgosti cititoarele de personaj, căci în 50 Shades of Grey, Christian este doar un personaj. Unul bogat, care își permite să se plimbe când are chef cu avioane și elicoptere, să facă cadouri o mașină și un apartament de te lasă fără respirație. Cred că ar fi mai bine să fiți mulțumite de ceea ce aveți și să nu le dați de înțeles partenerilor voștri că vreți să fiți biciuite și legate cu sfori, când tocmai voi sunteți împotriva violenței de orice fel (și ăsta este un tip de violență) și cereți drepturi egale între bărbați și femei, nu contracte între dominant și dominată.

50 Shades of Grey este filmul pe care, sincer, nu merită să dai bani. N-ai ce să vezi în afară de niște personaje jucate forțat și de scene la care să râzi încontinuu, când filmul ar trebui să fie o dramă.

Facebook Comments
Share this Post

28 Comments

  1. Nu era nvoie sa te duci pe 14 februarie (sic!) sa vezi filmul ca sa iti dai seama ca este un film prost. Puteai sa privesti afisul.

    1. :))). Îmi pare rău, dar nu sunt atât de bună încât să-mi dau seama din afiș că-i un film prost. Am avut nevoie de experiența de la cinema :))).

  2. Am citit primul volum pe nerasuflate, chiar mi-a placut, nu e vreo capodopera literara dar e usurel si placut de citit, amuzant pe alocuri, inteligent ici-colo… filmul m-a dezamagit total… in primul rand, intre cei doi actori din rolurile principale, nu exista nici un gram de chimie… ea pare o tampita, pe cand in carte e chiar inteligenta, el nu e vreun barbat fatal dupa gusturile mele, departe de imaginea pe care mi-o facusem din carte… accentul in roman e mai degraba pus pe cat de defect e Christian Gray dupa un inceput de viata traumatizant si pe cat de dificil ii e sa simta ca merita iubit, nu pe sado-maso neaparat… iar in film, scenele de sex BDSM pareau mai degraba violenta domestica… lasati filmul, cititi cartea.

    1. Îți mulțumesc frumos pentru comentariu și pentru sfatul dat atât mie, cât și cititorilor.Am aceeași părere ca tine. Filmul este un dezastru total, iar între actorii principali nu există pic de chimie. În plus, ea pare o școlăriță de 12 ani.

  3. E doar o imitatie proasta, in mare parte, dupa „Povestea lui O”, facut prin ’75…

    1. Uite că nu știam asta, mersi frumos de pont! Am să caut mai multe despre „Povestea lui O”.

  4. Una e sa ti-l imaginezi pe al tau Christian, citind cartea si e cu totul alta sa il vezi pe Jamie Dornan cu o imagine fortata de „bad man” , d-aia erau prietenele tale „isterizate” 🙂

    1. Ai și tu dreptate. Cred că a fost dezamăgirea vieții lor să vadă un Christian Grey sub așteptările lor. Sincer, chiar îmi pare rău pentru ele.

  5. Pe ăsta l-ați văzut? http://www.imdb.com/title/tt2505294/ – e un film despre o bloggeriță, orice asemănare cu persoane existente, este exclusă 🙂

    1. Nu l-am văzut :)). Dar m-ai făcut curioasă :)).

  6. Pana una alta filmul si-a atins scopul. A facut vanzari record, a nascut intriga si a facut milioane de femei sa rada ( rasul asta e cam ciudat – majoritatea romancelor nu cred ca s-au descoperit vreodata cu adevarat si atunci nu stiu cum sa interpreteze ideile noi ). Nu am vazut nici filmul si nu am citit cartea, dar am vazut-o pe nevasta-mea cat de uda era cand o citea, asa ca-mi pot imagina un singur lucru. Multe femei si-au format o imagine despre personaje si cel mai probabil ca nu a fost pe placul lor ce au vazut acolo.

    1. Nu am citit nici eu cărțile. Iar chestia asta depinde foarte mult de fiecare femeie în parte. Sunt femei care sunt cu totul dezgustate de un astfel de personaj și o astfel de viață intimă.
      Oricum, oricât de prost ar fi, da, și-a atins scopul. Știi cum e treaba aia, nu contează ce se scrie despre tine, contează că se scrie și atât.

  7. Pingback: 5 Motive Pentru Care Vedele Porno Urăsc „Fifty Shades of Gray” | Damian Irimescu

  8. Eu cred ca o sa astept sa-l vad pe net. 🙂

    1. Sunt curioasă ce părere o să ai despre el :D.

  9. Trei lucruri, pe scurt:

    Argumentul cu violenta confirma ceea ce am scris la mine pe blog. Feminista din tine a scris partea aia, nu tu.
    Argumentul cu nota de pe IMDB este subtire. Didactic, ar trebui sa te intreb cum rezulta acea nota. Daca NU stii cum rezulta, atunci n-ar trebui s-o folosesti. Daca chiar ai cunoaste cum, ti-ai da seama cat de irelevanta este. Pentru mine e total neimportanta. Te-as intreba, insa, ce ai fi facut daca filmul ar fi avut 8 pe IMDB? Ai mai fi invocat aceasta nota, criticand-o sau ai fi trecut cu vedere?
    La sfarsit recomanzi cititorilor sa nu mearga la film, desi ai recunoscut ca mureai de nerabdare sa-l vezi. Apai ei de ce crezi ca ar fi mai putin curiosi? Lasa-i si pe ei sa-l vada, apoi vezi ce parere au 🙂

    1. Fiecare crede ce vrea. Și tocmai de asta are un blog unde să-și exprimă părerea public.
      1. Nu.
      2. Da.
      3. Ai dreptate, ar trebui să piardă și alții timpul cu el, nu doar eu :)).

  10. M-am lămurit de multă vreme că seria asta de cărți, cât și filmul, vor transmite fix lucrurile greșite în ceea ce privește abuzul/ comportamentul persoanelor abuzate și ceea ce înseamnă BDSM.
    Don’t get me wrong, dar dacă faci puțin research despre BDSM, o să fii destul de uimită de ce vei afla. Nu toți oamenii care practică asta au fost abuzați în copilărie sau au suferit nu știu ce traume. E pur și simplu un stil de viață, de sex, pe care cei care-l practică, îl adoră. E ca și când tu ai prefera înghețata de vanilie, iar eu pe cea de ciocolată. It is only a matter of taste.
    Also, nu toate persoanele abuzate se comportă „la fel ca Grey” sau invers. este important să nu generalizăm sau să particularizăm, for that matter.
    Ceea ce transmite 50 shades e pur și simplu a rape and violent culture and nothing else. Ce se face în 50 shades nu e BDSM, ci o încercare eșuată de a scrie o carte măreață care să prindă la public. Dar cum am văzut deja, ceea ce a ieșit a fost o carte eșuată care tot a prins la public, iar asta din cauză că… i have no fuckin’ clue, o citesc și adoră acele persoane care nu sunt suficient informate pe această temă și care se identifică absolut cu personajul principal feminim care, dacă e să mă întrebi pe mine, aduce cu o școlăriță de doișpe ani care de abia începe să descopere și ea viața.
    Și nu, în afară de trei pagini din primul volum, care mi-au infectat creierul, nu am citit cărțile și nici nu am văzut filmul, însă am citit N articole pe tema aceasta, tocmai din cauză că ceea ce a scris femeia asta extraordinară, într-un acces teribil de lipsă de informație, care a prins atât de tare la un public care se află în același stadiu ca și ea, pune comunitatea BDSM într-o lumină extrem de proastă.
    Sex is all about consent, pleasure and feeling good with your partner. Also, BDSM are anumite limite pe care practicanții nu le încalcă, de care în cartea asta de doi bani nu se ține cont absolut deloc. Și ceea ce transmite BDSM-ul este un stil de a face sex care să aducă satisfacții tuturor partenerilor implicați în actul respectiv.
    So, yeah, în rest sunt total de acord cu ce ai zis, dar am simțit că este necesar să punctez ce am spus mai sus. :p

    1. Aaa, nu, nu, nu am zis că toți ar fi fost abuzați în copilărie, ci personajul ăsta și că înțeleg oarecum felul lui de a fi. Și uite că am uitat să vorbesc despre ceea ce încearcă ei să transmită în legătură cu BDSM și că-i o prostie și un mare neadevăr ce vor ei să transmită în legătură cu BDSM-ul. Și nu condamn BDSM-ul deloc. Fiecare om își alege modul de viață, ce îi place și ce nu. Mă bucur că ai lămurit tu asta în comentariu.

  11. Imi place review-ul tau, este fix cum l-au descris majoritatea. Sub asteptari. Am vazut si eu trailer-ul si daca ar fi fost sa scot din ecuatie cartea, n-as fi privit filmul datorita actorilor. Uite ce subiectiva sunt :)))

    1. Eh.. mi-ar fi plăcut să cred că al meu e puțin mai original :)).

  12. da, am înțeles că e o dezamăgire… Coloana sonoră mi-a plăcut, însă. Și trailerul. Nu știu dacă îmi mai arde să citesc cartea…

    1. Mi-au plăcut și mie câte melodii din film. Și da.. mi-a plăcut trailerul. Cărțile am înțeles că-s chiar bine scrise.

    2. Păi să citim, zic! 😉

    3. Depinde dacă o să am tragere de inimă să le citesc :)).

  13. Mi-a plăcut cum ai descris filmul. Nu l-am văzut, dar îmi place cum scrii. Nu știu cum e filmul, dar la câte am auzit de el, nici nu mă interesează să îl văd, însă îți mulțumesc că mi-ai spus care e faza cu filmul ăsta și încă odată, admir cum te exprimi.

    1. Îți mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase, Ella! Mă bucur dacă am reușit să te lămuresc cam cum e treaba cu filmul ăsta și ce vrea el să scoată în evidență de fapt. Adică ce vor cărțile să scoată în evidență și ce nu a reușit filmul: personalitatea și felul de a fi al unui om abuzat în copilărie.

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.