52 de ani de la terminarea facultății

Te-ai gândit vreodată cum e să ai parte de întâlnirea de 52 de ani de la terminarea facultății? Te-ai gândit vreodată ce o să însemne asta pentru tine? Sau măcar cum ai arăta tu, ca persoană, la 52 de ani de la terminarea facultății? Cum vei evolua ca om, până atunci?

Ei bine eu mă gândesc la asta în fiecare an, când bunicii mei se pregătesc pentru celebrarea încă unui an de la terminarea facultății. Anul acesta fiind cel cu numărul 52.

Personal, mi se pare o eternitate. Uneori stau și mă gândesc că generația mea abia o să prindă între 50 și 60 de ani, dar 52 de ani de la terminarea facultății?

Dar hai să zic că-mi iau optimismul în spinare și o să ajung și eu la vârsta bunicului meu de… (mulți ani).

– Alo? Bunica? Ce faci?
– Bine mamă, ne odihnim, că ne-am plimbat cu colegii lu tac-tu și acum stăm puțin în pat.
– Auzi, câți 80+ are bunicul?
– 81 împliniți!
– Bine. Aveam nevoie pentru articolul de pe blog. 😀

Da, de multe ori uit câți ani are bunicul. Eu am rămas cu numărătoarea la 67. Și la bunica la 64, deși are 77 (sau pe undeva pe-acolo).

În momentul de față, bunicii mei sunt la întâlnirea de 52 de ani de la terminarea facultății bunicului. Timp de câțiva ani, la aniversările între 40 și ceva și 50 de ani de la terminarea facultății, am participat și eu la evenimentele ăstea. Și majoritatea de acolo mă consideră copilul găștii că na, timp de câțiva ani m-au văzut an de an crescând.

În fiecare an organizează în câte un loc frumos din țară: Iași, Timișoara, Brașov, Craiova, Constanța, Gura Humorului, Târgu Jiu, Băile Govora și așa mai departe, făcând excursii prin împrejurimi și petrecând. Și pe cuvântul meu că dau câte o petrecere de nu rezistă tineretul! Iar organizatorii sunt cei care stau prin locurile alea, fiind stabiliți cu un an înainte (adică la întâlnirea precedentă).

Ceea ce vreau să subliniez, nu sunt aceste mici detalii. Ele, aș putea spune, sunt chiar nesemnificative. Ceea ce vreau să subliniez este prezența tăriei de care dau dovadă de la an la an și nerăbdarea de a se revedea. În 52 de ani de la terminarea facultății, plus anii de facultate, au devenit o familie. Și sunt așa o familie minunată. Din ce în ce mai mică, dar minunată și unită. Cred că ăsta-i și farmecul care-i mai ține împreună și le dă puterea să organizeze an după an și alte întâlniri.

În anii ăștia au legat prietenii frumoase și, împreună, au mai strâns povești și întâmplări cât pentru încă o viață de om. Iar treaba asta mi se pare fabuloasă pentru că, dacă stai bine să te gândești, nu mulți sunt cei care mai organizează întâlniri de peste 50 de ani de la terminarea facultății.

Personal, la unii apreciez înțelepciunea. La alții modul de viață. Și la toți apreciez tăria de care dau dovadă. Mi-ar plăcea ca, într-o zi, să-mi iau bunicii și să-mi povestească despre ffiecare întâlnire în parte. Și de data asta să-mi și notez. Cu siguranță ar fi texte cu emoții, povești și întâmplări demne de o carte. O carte pentru noile generații. O carte despre viață și despre longevitate.