Home Blogging Cu ce te ajută să ai un blog cât mai bine optimizat?

Cu ce te ajută să ai un blog cât mai bine optimizat?

by Daniela Bojincă
blog optimizat

Nu sunt specialistă. iar articolul ăsta nu este scris din perspectiva unui specialist, ci din perspectiva unui om care a testat, a văzut, a conștientizat ce și cum, iar apoi a zis și altora ce a observat, fie prin intermediul celor din jur, fie pe propria piele. În cazul de față am să răspund întrebării din articol atât din punctul meu de vedere, cât și din ce mi-au spus ceilalți, în urma schimbărilor.

Am să o iau punctat, mai întâi cu ce spun eu.

Tema

Dacă ai o temă optimizată, blogul tău o să se încarce mult mai repede, mai ușor și mai fluid. Asta înseamnă ca tema să fie lejeră, ca ea să se poată încărca ușor. Logic, nu? O temă cât mai încărcată cu tot felul de chestii, se va încărca greu, căci ia timp să se încarce fiecare chestie a ei. Ideea e să fie o temă optimizată. Sau creată special cerințelor și nevoilor tale. 

Înainte să am tema asta, care e mult mai fluidă, am avut una care mie, la vremea aia, mi se părea tare aspectuoasă. Însă ea era foarte încărcată și îmi îngreuna viteza de încărcare a blogului. Eu nu-mi dădeam neapărat seama, căci mă obișnuisem, însă cititorii mei ajunseseră să-mi reproșeze treaba asta foarte frecvent. Așa că am stat, am căutat și am găsit o temă simpatică și nu foarte împopoțonată, ca să zic așa.

Zorzoanele

Eu numesc zorzoane tot ce este pe lângă temă: bara din dreapta, din stânga, de jos, uneori de sus, reclamele, pop-upurile de toate felurile și altele în genul ăsta. Mă rog, înțelegeți voi la ce mă refer. Cu cât sunt mai multe, cu atât se încarcă mai greu blogul pentru că, la fel cum spuneam și mai sus, trebuie să se încarce fiecare chestie posibilă pe care voi o aveți. Așa că, cumulate, durează.

Drept urmare nu văd de ce ar fi enșpe mii de chestii, dacă ele nu sunt utile și nu folosesc nimănui, nici măcar ție dacă stai să aliniezi bine lucrurile. Eu am testat tot felul de chestii. Azi am avut o chestie, mâine alta, poimâine două, ca apoi să numai am niciuna și, încet-încet, să învăț să nu folosesc chestii care nu sunt necesare nimănui. O abonare la mail, o căsuță de căutare, trimiteri către paginile de Facebook, Instagram, ce mai citesc azi și alte din astea, pentru mine sunt suficiente și un widget cu articolele pe care le-au mai citit oamenii în decursul zilei, pentru mine sunt suficiente.

Da, știu. Acolo, jos de tot, mai am și o reclamă. Dar e jos de tot, tocmai ca să nu apară aiurea partea din dreapta celor care au un AdBlock. Cine o vede, o vede și gata. Dacă i se pare interesantă intră, dacă nu, nu.

Conținutul

Aici vorbim despre imagini. Ele trebuie să fie optimizate și nicidecum încărcate la dimensiunile lor inițiale căci, altfel, riști să pățești ca mine și să-ți umpli spațiul alocat blogului în mai puțin de 10 luni din te miri cine știe ce. Adică din nimicuri. Despre cum le poți optimiza, astfel încât ele să fie la dimensiuni optime și să nu ocupe mult spațiu pe blog, aiurea, poți citi în articolul ăsta.

Cu cât ele sunt mai optimizate, cu atât și blogul tău o să meargă mai bine. Pentru că are mai puțin conținut de încărcat și, spre exemplu, oamenilor ălora care sunt în afara României și au un trafic de date jalnic (pentru asta chiar iubesc România), o să le faci viața mai ușoară pentru că o să le consumi foarte puțin trafic. Un amic din Suedia chiar mi-a mulțumit (în felul lui), ieri, pe Facebook, când am anunțat că, în sfârșit, m-am pus pe optimizat poze, după ce am văzut că blogul meu ocupă foarte mult spațiu.

Acum, e cât de cât optimizat. Sau, aș putea spune, chiar foarte bine optimizat față de cum era înainte. Cel puțin pe parte asta, chiar este. Iar pentru treaba asta jumătate din merite le are Sfântul Damian al Olteniei. El mi-a vândut niște ponturi despre cum să fac și m-a ajutat la partea de transfer. 

optimizare imagini blogConcluzia – cu ce te ajută să ai un blog optimizat?

În primul rând, după cum deja am menționat în fiecare paragraf, te ajută la viteza rapidă de încărcare a blogului tău pe monitoarele cititorilor. Însă, m-ai presus de asta, te ajută să le oferi lor, celor care te citesc, o navigare cât mai plăcută. Pentru unii contează să nu consume mult trafic de pe mobil atunci când intră pe blogul tău, pentru alții contează să se încarce tema repede, pentru alții să nu fie prea încărcată și să le deranjeze retina și așa mai departe. oricum ar fi, interacțiunea cititorului cu blogul tău trebuie să fie una cât mai plăcută. Iar optimizarea unui blog te ajută foarte mult la asta.

You may also like

14 comments

Marius august 22, 2015 - 15:21

Dar tu chiar ai avut poze mari 😀

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 22, 2015 - 15:39

Ca să-ți explic ce poze am avut eu: direct de pe DSLR luate. Neoptimizate, nenimic, la peste 10 MB poza :)). Înțelegi? :)))
Eu sunt un exemplu de AȘA NU, în cazul de față :)).

Reply
Marius august 22, 2015 - 15:54

Stai liniștită. Toți au trecut prin asta, la un moment dat 🙂 Bine că n-ai avut un DSLR de 36 sau 48 mbpx. Atunci ar fi fost chiar probleme mari.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 22, 2015 - 17:03

Ahahahahahahahahahha! :))

Reply
Damian Irimescu august 23, 2015 - 00:34

Atât de bun a fost articolul că a fost copiat și adjudecat fără sa fie stipulată ca sursă. Deh Daniela, crești lumea vrea ce ai deja prin muncă și ? sudoare.

Să te ajut a fost plăcerea mea, baftă multă!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 23, 2015 - 01:06

Încep să mă cred un blogger important, dacă lumea ajunge să-mi preia în întregime articolele :)).
Mulțumesc frumos pentru ajutor. Și stai liniștit, cu siguranță am să te mai stresez :)).

Reply
Luciana august 25, 2015 - 12:14

Că veni vorba de temă. Me gusta maxim tema ta. 😀 Ce folosești?

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 25, 2015 - 13:24

Temă, temă zici, ăăăă. Stai că nu știu.
Deci a trebuit să mă uit: Meso Column se numește și este puțin modificată. 😀

Reply
Luciana august 25, 2015 - 16:55

Mulțumesc! Eu folosesc HitNews, dar permite un logo cat un puricel și nu mi place treaba asta.
Dar îmi place layoutul cu categorii sus. Și caut ceva mai pe inima mea.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 25, 2015 - 17:33

Cer comision pentru inspirație :))).

Reply
Claudiu august 29, 2015 - 03:28

Se pot face mici modificari in tema ta ca sa iti permita sa ai un logo mai mare. Nu ai nevoie decat de un expert ca mine. 🙂 Te pot ajuta daca vrei.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 29, 2015 - 14:28

Îți mulțumesc tare mult pentru propunere, Claudiu. Însă, dimensiunea logo-ului mi se pare perfectă. Este de bun simț și nu-l vreau mai mare. Estetic vorbind, este bine proporționat. Altfel, dacă ar fi mai mare, privirea cititorului ar fi focusată integral pe logo. Iar eu nu-mi doresc asta.

Claudiu august 29, 2015 - 23:21

Imi cer si eu scuze Daniela ca nu am specificat si numele. De fapt i-am raspuns Lucianei. 😀

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 31, 2015 - 00:18

La naiba! Sunt aiurită :))). N-am fpst atentă că era un răspuns la comentariul Lucianei, deși îmi apare :)). Mda, ce să mai, sunt aiurită.

Leave a Comment