De aproape două săptămâni nu am ieșit deloc din casă. Și cum mi s-a termiant mâncarea de la mama, căreia i-am spus că gata, nu mai primesc niciun pachet, a trebuit să mă apuc de gătit.
M-am învățat de la mama că nu se știe niciodată când ai nevoie de ceva de la congelator, pe timp de criză. Bine, era vorba mai mult de o criză de lene de a nu ieși din casă, până la magazin, să cumperi tot felul de lucruri pentru o mâncare rapidă, când îți e foame. Așa că am un congelator plin. Plin cu pungi vidate cu legume tocate, gata să fie puse în ciorbă, cu măruntaie de pui, cu verdețuri și altele asemenea. Și mai aveam și prin frigider niște ingrediente proaspete + în cămară, așa că am zis să mă folosesc de ele.
Am găsit prin frigider și congelator atât îngrediente din care ar fi mers făcută o ciorbă delicioasă, cât și ingrediente care s-ar fi putut combina pentru un felul doi. Și le-am combinat. Și mi-au ieșit două preparate chiar mai delicioase decât le fac de obicei. Pentru că am improvizat, că nu aveam chiar tot ce folosesc în mod normal. Bună și improvizația asta la ceva.
Mama ar putea să fie mândră de mine căci, atunci când m-am mutat eu în București și am intrat în bucătărie și pentru altceva în afară de a mânca, anume să gătesc, habar n-aveam de din astea cu improvițații, aproximări, estimări și așa mai departe. Mie dacă îmi zicea rețeta să pun 150 de grame de făină și la final nu-mi ieșea compoziția cum trebuie, eu nu știam să mai adaug nițică făină dacă e prea lichidă. Chestii de genul. Sau să schimb ingrediente cu alte ingrediente? Ferească… nu!
Dar acum m-am învățat. Știu să improvizez. Știu să estimez. Știu să aproximez. Îmi dau seama când o rețetă mai are nevoie de îmbunătățiri. Ce să mai, o adevărată gospodină! Bună de măritat, nu alta!
Prima dată am gătit o ciorbă cu legume
Am văzut prin congelator o pungă cu legume vidate și am zis perfect. Merg de o ciorbă. Aveam acolo morcovi, praz, păstârnac, ardei gras roșu și galben și o jumătate de dovlecel. Am mai găsit și vreo 200 de grame de fasole verde, prin congelator. Mai aveam niște cartofi în cămară, niște ceapă, niște bulion de la maică-mea și nișre roșii proaspete.
Am dezghețat legumele în cuptorul cu microunde. Între timp am călit vreo două cepe în vreo trei linguri de ulei, iar apoi am adăugat și legumele la călit vreo 5 minute. Am pus vreo 3-4 litri de apă și 3 cartofi tăiați cuburi, după ce s-au călit legumele, plus o lingură de sare și le-am lăsat să dea 2-3 clocote. Apoi am adăugat și fasolea și am mai lăsat să cloctească vreo 5 minute, după care am adăugat și roșiile și bulionul și le-am lăsat pe foc încă 15 minute ca să-și ia gust toate. La final de tot am mai adăugat puțină sare, după gust.
Rețeta pas cu pas o poți vedea și pe stories, aici. Cert e că mi-a ieșit mult mai gustoasă improvizația asta, cu ce-am găsit prin frigider și prin cămară, decât ciorba cu legume pe care o fac de obicei – adică aceasta.
Apoi am făcut niște cartofi cu pui la cuptor și roșii cherry
Inspectând eu congelatorul și frigiderul ca să fac un inventar cu tot ce se găsește pe acolo ca să văd ce pot încropi de-ale gurii ca mâncare de gătit, am văzut că mai am niște pungi cu pui de la cei de la Avis 3000, pe la care am fost în vizită prin toamnă să văd cum sunt crescuți puii într-o avicola modernă. Mai avem o pungă cu aripioare și o pungă cu pipote. Rețeta originală e cu pulpe inferioare și pulpe superioare de pui. Și, cum pe alea le-am păpat deja, am zis să încerc cu aripioare la cuptor. A ieșit un deliciu improvizația mea, căci am mai adăugat niște ingrediente pe parcurs.
Am lăsat la dezghețat de seara până dimineața, într-un castron, punga cu aripioare. Iar sâmbătă dimineața m-am apucat de gătit.
Am curățat cartofi. Aproximativ un kilogram, cât să acopere fundul tăvii. Am spălat aripioarele. Iar apoi am făcut un sos cu condimente pentru cartofi și aripioare. Am adăugat o lingură din fiecare din următoarele: condimente pentru barbeque, condimente pentru pui, oregano, cimbru, curry, curcuma, usturoi granulat, boia dulce, rozmarin, sare, piper mozaic și ulei de măsline cât să fie suficient de lichidă dar dar și densă în același timp compoziția. Un fel de nici prea prea, dar nici foarte foarte.
Apoi am adaugat jumătate din compoziție peste cartofi și i-am amestecat încât să aibă toți sos și să fie delicioși. Iar cealaltă jumatată am adăugat-o peste aripioare și le-am amestecat. Am pus aripioarele peste stratul de cartofi.
Și, cum mie îmi plac la nebunie roșiile la cuptor, am adăugat 500 de grame de roșii cherry, tăiate pe jumătate, printre aripioarele de pui și peste ele, ca să se scurgă la cuptor zeama și să fie totul cât mai delicios. Eu ador ca farfuria și preparatul să aibă gust.
Apoi am improvizat și am stropit totul cu niște oțet balsamic, că mi-a sărit în ochi pe raftul din spatele blatului și am presărat niște semințe de susan din borcan. Nu mai știu exact pentru ce am cumpărat un borcan de susan, dar încă-l am acolo, lângă oțetul balsamic. Și cum mie îmi place susanul prăjit, m-am gândit că n-are ce să iasă rău.
A ieșit un deliciu, față de rețeta clasică (cartofi cu pulpe cu sos cu condimente și roșii cherry). În plus, improvizez de fiecare dată și sosul, în funcție de ce condimente am prin casă. Iar susanul și oțetul balsamic chiar fac diferența.
Tu ce-ai mai gătit în perioada asta? Nu de alta, dar poate îmi dai niște idei cu ce-aș mai putea improviza de prin frigider. Încă am congelatorul destul de plin. Și cămara.
2 comments
Wow! Se mai întâmplă și minuni! Felicitări!
Știu! Sunt absolut fantastică!