Azi e zi istorică în blogging: am convins-o pe Raluca să-și facă blog

Astăzi nu vreau să vă rețin prea mult. Așa că nu am să scriu prea multe cuvinte, de data asta, pe blog. Azi doar să vă anunț și pe voi de reușita mea.

După cum deja cred că v-ați prins din titlu, azi am convins pe cineva să-și facă blog. Am mai încercat eu și cu alte ocazii, dar astăzi am găsit argumentul ăla care să lovească fix acolo unde trebuie. Și, drept urmare, am reușit. Își face blog. Pam Pam.

Probabil vă întrebați cine este Raluca? Și, dacă nu vă întrebați, apăi să știți că eu tot vă zic. Raluca Băbău, sau Babau, dacă țineți neapărat să-i scrieți numele fără diacritice, așa cum el apare și pe blog, îmi este o foarte bună prietenă. Genul ăla de om căruia îți permiți să-i spui toate cele, să te cerți, să nu-i mai vorbești, iar apoi să treceți peste tot. Sau genul ăla de persoană căreia îi spui zilnic să moară. Sau pe care o încurajezi că poate să reușească în tot ce-și propune și-și dorește cu adevărat. Sau pe care îți vine să o strângi de gât. Să o tai bucățele. Să o pui într-un sac verde. Și să o arunci undeva în Dâmbovița. Sau să o îngropi în grădina din spatele casei. Bine, fără ultima parte. Uitați de ultima parte.

Despre ce va scrie Raluca pe blog? Ei bine despre multe. Și-a făcut un blog personal pe care își va putea permite să scrie despre orice îi trece prin cap: cărți, filme, teatru, proiecte, întâmplări, stări și despre cum Bucureștiul are pentru noi veleități fantastice. Dar să știți că de când are Bucureștiul veleități fantastice pentru noi, am reținut pentru toată viața care este Strada Louis Calderon și cum putem ajunge acolo din orice punct al Bucureștiului. Și că, dacă iei bilete de la sediul central al teatrului Bulandra, e posibil ca piesa să fie ținută fix în una din alea două săli care nu sunt tot alea cu sălile de unde am luat biletele. Tot răul spre bine.

Ahh, că era să uit. Va scrie destule, pe blog și despre China, cât și despre experiența pe care a trăit-o acolo ca profesoară de engleză. Și pentru asta cred că trebuie citită. Are multe de spus. Și scrie tare frumos, atunci când vrea și nu se prostește. Cred că o să-i meargă cu blogul, că și dacă nu-i merge… pe mine cică o să mă spânzure.

Nu-mi mai rămâne decât să vă invit să-i citiți blogul, blog pe care îl găsiți aici. Și, dacă vă place, să rămâneți. Acum puteți doar să-i admirați design-ul. De mâine va apărea și primul ei articol de prezentare. A promis.

Oricum, chiar dacă nu apare mâine, o să apară. În plus, prima bătălie am câștigat-o eu. Am făcut-o să-și facă blog. Mai trebuie să o fac să scrie și gata. Aia e.