Daniela Bojincă/ februarie 27, 2015/ Blogging, Personal/ 2 comments

Sun Plaza aniversează 5 ani de la deschidere, pe 28 februarie. Adică mâine. Așa că organizează pentru fiecare #clientde5stele un spectacol incendiar în incinta mall-ului. iar invitatul special este Ștefan Bănică Jr.

Și pentru că cei de la Sun Plaza aniversează 5 ani, au provocat bloggeri să scrie despre un moment care i-a marcat în ultimii 5 ani și care a contribuit la dezvoltarea lor personală. Drept urmare m-am conformat și iată articolul meu.

M-am hotărât să scriu despre momentul care a marcat „viața mea de blogger”, la 18 ani. Momentul acela în care am simțit că ceea ce fac, nu fac chiar rău și că, pentru cineva, undeva, acolo, în lume, părerile mele contează. Părerile mele sunt acceptate și discutate. Dar mai ales faptul că oamenii sunt interesați de ceea ce scriu.

Am început să scriu pe-un blog încă de la vârsta de 12 ani. Scriam povești. Și, la un moment dat, la 15 ani, l-am șters. De ce, nu știu nici acum exact. Pur și simplu l-am șters. Și mi-am deschis altul pe care am început să scriu lucruri care mie atunci mi se păreau importante pentru umanitate, când, în fond și la urma urmei, nu erau importante pentru nimeni în afară de mine. Dar lumea mă citea și îmi comenta, iar astă mă făcea să mă simt mândră de mine.

Apoi, când am împlinit 18 ani, joaca a-nceput să nu mai fie joacă. Am început să cunosc oameni care-mi spuneau că ceea ce fac este bine și că merg pe drumul cel bun. Că am ceva care-i atrage în textele mele și că mi-ar prinde bine să particip în tot felul de campanii. Și am participat. Am început să am contracte de colaborare și toate cele. Iar în momentele alea, când joaca mea nu mai era joacă, simțeam că evoluez. Că mă dezvolt pe plan personal și trec la un alt nivel. Un nivel în care eu să fiu independentă. Pe picioarele mele. Un sentiment tare plăcut.

Însă momentul culminant, cu adevărat marcant, a fost când am văzut că nu doar am început să urc câteva trepte, ci am început să urc zeci de drepte. Am început nu doar să mă maturizez și să încep să devin independentă, să muncesc pentru mine și pentru cei din jurul meu pentru a dezvolta comunitatea din care fac parte, ci am început să învăț o multitudine de lucruri noi, atât prin prisma proiectelor în cadrul cărora am participat, cât și prin prisma oamenilor. Fiecare om pe care l-am cunoscut mi-a dat o lecție. Un „AȘA NU!” și un „AȘA DA!”. 

E minunat să ieși din starea de confort și să încerci mereu tot felul de lucruri noi. Să cunoști oameni. Și să înveți. Doar așa, cred eu, te poți dezvolta și evolua: ieșind din starea de confort și făcând lucruri. Lucruri care să-ți placă și să te ajute să mergi mai departe pe drumul tău, fie ele că sunt doar un hobby, sau însăși cariera.

E minunat să ajungi într-un loc iar lumea deja să te cunoască. Să știe lucruri despre tine și să dorească să interacționeze live cu tine. Să afle live anumite lucruri. Să te descopere, practic, față în față. Să descopere omul din spatele cuvintelor, din spatele ideilor și din spatele imaginii pe care i-o creează un blog. Relații din offline stabilizează relațiile din online. Le face mai puternice și, mai ales, le face să fie durabile în adevăratul sens al cuvântului. Se creează relații interumane, nu doar interblogosferice. Iar lucrul ăsta ajunge să te marcheze la un moment dat. Te face să te întrebi cum și când ai ajuns aici. În ce moment? Ce-ai făcut, de fapt, să ajungi mult mai sus decât credeai vreodată că vei ajunge dintr-o simplă pasiune pentru scris, din dorința de a împărtăși cu alții momente și sentimente? Iar răspunsul este simplu: ai investit timp. iar timpul te marchează, fie că vrei, fie că nu.

Iar acum că am încheiat cu filosofia pe seara asta, vreau să te întreb și pe tine ce te-a marcat în ultimii 5 ani? Asta așa, ca o provocare la provocarea celor de la Sun Plaza.

Facebook Comments
Share this Post

2 Comments

  1. Pe mine m-au marcat nasterea baietelului meu, iubitul meu si blogul. Exact in ordinea asta. Nu o sa-ti spun in ce fel pentru ca e o poveste mult prea lunga, dar sunt foarte fericita cand ma gandesc la asta.

    1. Și eu sunt foarte fericită când mă gândesc la cum m-a marcat blogul și la cum m-a ajutat să evoluez. M-a transformat foarte mult și mă bucur că mi-am descoperit această pasiune.
      Cu siguranță, nu se poate compara cu fericirea nașterii unui copil :). Dar eu mai am ceva până atunci :D.

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.