Daniela Bojincă/ iunie 4, 2019/ Filme/ 0 comments

Mi-a tot povestit o prietenă despre serialul Cernobîl de pe HBO GO. Și până săptămâna trecută, când m-am apucat de el, mă tot ținea ceva să nu o fac. E una dintre cele mi mari nenorociri la nivel global. Au murit o mulțime de oameni. Unii au murit din propria lor prostie, alții din prostia altora și alții cu bună știință ca să salveze milioane de alte vieți. Iar ceva în sufletul meu îmi spunea că nu sunt pregătită psihic să văd un serial pe tema asta. Am tot citit pe subiect, mi-au povestit părinții mei și îmi păreau suficient de tragice toate informațiile alea pe care le știam deja încât să mai și văd o reconstituire aproximativă.

Însă, la insistențele ei și ale încă unei prietene pe care a convins-o să se uite, m-am apucat și eu de mini seria despre Cernobîl și dezastrul de la centrala nucleară. Trebuie să recunosc că, la început, serialul mi s-a părut tare greoi. Cred că am văzut la primul episod o zi întreagă.

Apoi însă, cumva, m-a prins. Și am văzut restul episoadelor pe nerăsuflate. Am făcut binging într-o sâmbătă noaptea. Și am rămas cu impresia că serialul Cernobîl de pe HBO GO este de-a dreptul senzațional. De la descrierea evenimentelor, până la cadre și actori, totul este excepțional.

Pe mine una mă sensibilizează oricum subiectele de genul. În plus, am început să devin din ce în ce mai interesată de seriale și filme făcute după anumite evenimente din istorie care au marcat atât trecutul și marchează încă și prezentul.

cernobîl serial hbo go dezastru nuclear reactor uraniu

Serialul Cernobîl de pe HBO GO pune accent atât pe evenimentul dezastruos în sine și anume explozia reactorului și distrugerea în totalitate a miezului acestuia (ceea ce practic a provocat dezastrul cu radioactivitatea) în ziua de 26 aprilie 1986, cât și despre cum Uniunea Sovietică a tratat cazul – de la toată secretomania de a ieși chiar și din afara orașului Prîpyat informația despre dezastrul nuclear, frica de a afla oamenii adevărul, până la frica proprie la nivel înalt de a accepta adevărul celor întâmplate, tratând subiectul ca și când nu ar fi fost chiar atât de grav pe cât încercau oamenii de știință să facă să pară. Și poate că efectele ulterioare ar fi fost mai puțin dezastruoase dacă ar fi acceptat gravitatea situației și ar fi acționat în consecință, cerând și acceptând ajutorul altor state.

Spre exemplu, referitor la secretomanie și neacceptarea adevărului și ulterior chiar cenzurarea acestuia în fața celor care s-au oferit să ajute, Germania a trimis niște roboți care s-au defectat imediat ce au intrat în zona mare de radioactivitate. Pentru ca Uniunea Sovietică a dat valori de radioactivitate mult mai mici decât erau de fapt, iar roboții respectivi nu au funcționat. Valoarea radioactivității dezastrului nuclear era mult peste limita acceptată de roboții respectivi ca să funcționeze. Și, uite așa, treaba nu a fost făcută cum trebuie de la început.

Apoi, mai sunt descrise, în ultimul episod, multe dintre greșelile comise înainte de explozie. Niște întâmplări și orgolii care, dacă nu ar fi avut loc, dezastrul nuclear nu s-ar mai fi întâmplat, poate, niciodată.

Interpretarea rolurilor personajelor mi se pare extraordinară, după cum ziceam și mai sus. Cred că și asta, pe lângă execuția în sine a serialului, îl face să fie senzațional. Nu degeaba are 9.7/10 pe IMDB.

Legat tot de personaje, eu sunt fascinată și de asemănarea dintre actori și personajele reale. De fiecare dată când mă uit la un serial istoric, ori film istoric, îmi place să caut imagini cu personajele reale și să le compar cu actorii. Iar asemănările dintre adevăratul Diatlov și actorul (Paul Ritter), adevăratul Akimov și actorul (Sam Throughton), ori adevăratul Legasov și actorul (Jared Harris)care îi interpretează rolul sunt izbitoare. Iar pe mine mă fascinează treaba asta, la un serial/film istoric.

Un singur lucru nu mi-a plăcut însă și chiar mă deranjează, deși pot înțelege ideea din spate. Nu are legătură cu exagerările, sau micile distorsionări ale realității pentru a crea un impact mai mare din punct de vedere emoțional în rândul urmăritorilor. Ci are legătură cu limba și cu scrisul. Peste tot scrie în rusă. Absolut peste tot. Titlurile magazinelor, materialele publicitare, instrucțiunile și rapoartele fizicienilor etc. Băi dar ei vorbesc în engleză :)). Mie mi s-a părut puțin amuzant când, la un moment dat, unul citea moto-ul unui lanț de magazine. Scria în rusă, dar el îl spunea în engleză. Sau, atunci când Legasov citea din raportul în care scria în rusă, dar vorbea direct în engleză. Ori când la proces avea niște plăcuțe pe care scria în rusă și le explica judecătorilor cum funcționează reactorul, dar el citea în engleză ce scrie pe plăcuțele alea. Sau, bomboana de pe colivă, anunțul de evacuare era făcut în rusă (pentru că au dat anunțul oficial de la vremea respectivă) și nu exista nicio traducere să înțelegi ce spunea tovarășa în difuzoare. Adică, ori era scris și vorbit totul în engleză și rămânea limba engleză ca să înțeleagă tot omul (că practic ăsta-i motivul vorbirii în engleză – să fie înțeles mai ușor – poate în rusă n-ar fi prins la fel de bine, sau poate da…), ori era un serial făcut cu actori ruși care vorbeau și citeau în rusă și oricum exista traducerea. Mi s-a părut puțin dubios și amuzant în același timp să citești în rusă dar să vorbești în engleză, ori anunțurile din difuzoare în timpul evacuării să fie în rusă și fără traducere.

În rest este SENZAȚIONAL de-a dreptul.

Pe scurt, deși nu este un documentar, serialul Cernobîl merită vizionat. E o pată din istorie. Și sunt sigură că, indiferent de cât de „crud” este serialul ca poveste, o să-ți placă ceea ce a ieșit. Te prinde. Și nu-ți dă drumul până la ultima secundă din ultimul episod.

Sursă YouTube (user HBO)

Facebook Comments
Share this Post

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.