Home Personal Când nu ești copil de bani gata

Când nu ești copil de bani gata

by Daniela Bojincă
credit bancar

Nu știu despre tine, dragă cititorule, dar eu nu sunt copil de bani gata. Și nici n-am fost vreodată. Sunt un copil simplu, din clasa mijlocie, ca să spun așa. Părinții mei n-au fost niciodată miliardari, ori milionari. Totuși, eu am trăit în puf. Iar când spun „în puf” mă refer la faptul că nu mi-a lipsit niciodată nimic. Am avut mereu haine noi și curate, mâncare proaspătă și gătită, jucării, rechizite școlare, laptop-uri, telefoane și, oricând mi-aș fi dorit ceva, în limita posibilităților părinților mei, întotdeauna îmi cumpărau. Uneori pe moment, dacă dispuneau de bani, alteori în timp.

Ca să ai o viață frumoasă, nu trebuie să fii nici milionar și nici miliardar. Știi cum e, lucrurile mici sunt cele care îți aduc întotdeauna fericirea de durată. Iar mie, de multe ori, mi s-a dovedit că nu banii îți aduc fericirea, ci chiar tu. Tu ești singurul responsabil de fericirea ta și modul în care îți trăiești viața.

Însă, dacă vreau să renovez un apartament de la A la Z (dat pereți jos, tencuit, dat cu lavabilă, mobilat cameră/bucătărie/baie), după ce doi chiriași anteriori l-au distrus, cum de altfel a și fost cazul recent pentru că, efectiv, nu se putea sta acolo, n-aș putea face asta cu totul. Îți trebuie o anumită sumă cash ca să poți să faci asta. Iar suma aia, dacă nu ești milionar, sau miliardar și lucrezi cinstit, nu prea poți să o ai din propriile venituri. E destuld e greu, la ora actuală, în România, ca din două-trei salarii decente să dispui de o sumă de bani necesară pentru renovarea completă a unui apartament.

Banii ăștia se strâng din timp, eventual, sau, dacă nu, renovarea se face treptat. Dar, ce te faci dacă treaba-i urgentă și renovările trebuie să fie gata în mai puțin de o lună?

credit bancar

Te împrumuți:

  1. La prieteni
  2. La bancă – credit bancar

La prieteni, e mai complicat puțin pentru că, s-ar putea, nici ei să nu dispună de cine știe ce sume. Așa că, în astfel de situații, cea mai bună modalitate pe care eu o văd  este să-ți faci un buget estimativ de care ai nevoie (inspectezi piața și vezi cam cât costă mobilă de care ai nevoie, gresia, faianța, lavabila și alte din astea), iar apoi îți cauți o bancă care să-ți ofere un credit pentru nevoile tale și de ale cărei condiții să fii mulțumit, desigur.

Cum îți alegi banca?

  1. În funcție de nevoile pe care le ai. Dacă ai nevoie de un microcredit, pentru reparații urgente, așa ca mine, îți recomand Ferratum Romania. Oferă credite rapide pentru nevoile tale și, cel mai fain este că o fac fără garanții, folosind telefonul mobil.
  2. În funcție de ceea ce ei îți oferă. Așa cum am spus și mai sus, Ferratum România oferă credite rapide, fiind unul dintre principalii furnizori de microcredite și credite rapide, are un portofoliu extins de servicii și deține o poziție solidă în lumea bancară. Și, cred eu, e vital să știi ceea ce banca îți oferă și cum îți oferă, astfel ca ulterior, să nu-ți pui lațul de gât.

Însă, ce mi se pare cel mai fain la ei, este faptul că sunt inițiatori și adepți ai tehnologiei financiare, încercând să-ți ușureze ție modalitatea prin care faci rost de un credit, la momentul actual pregătindu-se să devină o bancă mondială de top în era digitală și să intre astfel în era Fintech și în România, cu servicii cât mai comode, complete și complexe, precum băncile Ferratum din Polonia, Slovacia, Estonia, care își desfășoară deja activitatea sub licența de bancă obținută în 2012 în Malta.

Pe mine, personal, m-a încântat la ei faptul că sunt adepți ai tehnologiei și ușurează munca atât pentru tine, cât și pentru ei. Totul e rapid, fără prea multe bătăi de cap și pierdere de timp. Iar asta mi se pare extraordinar.

Acum, dacă aveți alte păreri, ori sugestii, le aștept cu drag în comentarii.

You may also like

2 comments

Beea octombrie 1, 2015 - 13:42

Daca esti o persoana cu un venit stabil si decent, nu mi se pare normal sa te imprumuti de la prieteni sau familie fiindca si ei au problemele lor. Eu mi-as asuma fara sa clipesc o dobanda mai mare, dar macar stiu ca primesc banii rapid si ca dau inapoi o suma cu dobanda fixa cand imi intra salariul. Just saying…

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 1, 2015 - 17:56

Da, exact. Desigur și familia poate să fie o soluție, în cazul în care deține niște resurse și, astfel, te poate ajuta. Altfel, e mai complicat și cea mai simplă soluție este un credit rapid :).

Reply

Leave a Comment