Home Personal Despre decizii înțelepte

Despre decizii înțelepte

by Daniela Bojincă
decizii ințelepte

decizii ințelepte

Mi se întâmplă ca, măcar din când în când, să mai iau și decizii înțelepte.  În ultimul timp, din câte am observat, am luat decizii înțelepte mai tot timpul. Și de fiecare dată când conștientizez faptul că am luat o decizie înțeleaptă, asta după ce am stat o grămadă să cântăresc posibilitățile, mă întreb cum ar fi dacă am paria pe deciziile celor din jurul nostru sau chiar ale noastre, ca la pariuri sportive.

Da. Știu. Am tot felul de idei tembele, ca de obicei. Dar sunt ideile mele și le accept așa cum sunt. Dar, dacă oamenii ar paria și pe chestii din astea tembele, nu doar pe euro 2016, cred că ar avea numai de câștigat casele de pariuri. Îți dai seama, să pariezi pe orice? Ultima mea idee în legătură cu asta, era legată de pariatul pe notele din sesiune. Și, din câte am observat, o grămadă de oameni îmi susțineau ideea. Ceea ce m-a bucurat să văd că nu sunt singură țăcănită din lumea asta mare.

Referitor la deciziile mele înțelepte, să vi-o povestesc pe ultima, nu de alta dar pe asta mi-o amintesc cel mai bine că-i și cea mai recentă (memoria mea e scurtă și, în general, nu țin minte prea multe lucruri în detaliu).

Se întâmpla ieri, când eram la conferința Digital Marketing Forum 2016 (despre care am să vă povestesc zilele astea). De fapt. dacă stau să mă gândesc mai bine, se întâmpla chiar de alaltăieri. Ieri aveam așa: o conferință și două cursuri cu doi profesori noi pe care nu apucasem încă să-i cunosc. Primul curs, din milostivenia Universului, s-a anulat. Apoi, al doilea, nu știam încă dacă să-l onorez cu prezența mea sau să rămân și la ultima sesiune a conferinței. 

Am decis să plec de la conferință, pe la 16:30, exact înainte de ultima sesiune și să merg la cursul ăla de 17:20 care, de altfel, părea destul de interesant. În plus, mi-am zis mereu că măcar să-mi cunosc profesorul, să știu ulterior cum să-l abordez, sau cum să-i abordez materia, sau cum să mă abordez chiar pe mine în privința lui și a materiei. Și bine am făcut că m-am dus, căci proful e unul dintre ăia la ale căror cursuri cam trebuie să te duci dacă vrei să iei o notă mare.

Are un sistem ciudat de notare: cu buline mari, mici și jumătăți de buline mari și mici, în funcție de răspunsurile pe care le dai întrebărilor lui. Dă extemporale aproape pe la fiecare curs și, partea faină nu-i asta, ci că te pune să scrii fix 5 rânduri, în fix 5 minute, despre o chestie discutată chiar în ziua aia, cu câteva zeci de minute mai în urmă (cursurile noastre au 3 ore).  Apoi, maia re și examen scris. Plus că, cea mai tare chestie mi se pare faptul că vrea să tragă de noi și să ne motiveze, într-un fel sau altul, să învățăm. Practic asta cred că e ciudat la prof. Faptul că el, spre deosebire de alții, încearcă să ne motiveze și, ca să zic așa, îi pasă.

Drept urmare, oare cum ar fi să pariem pe deciziile astea pe care le luăm? Sau pe profesori? Sau pe materii? sau pe note? Sau pe orice altceva? Cred că ar trebui să mă opresc aici căci, se pare, încep să le dau idei caselor de pariuri. Sau, poate ar fi înțelept din partea mea să-mi deschid o casă de pariuri pe care să o promovez drept locul în care se poate paria pe orice. :))

Gata, insule hawaiene, VIN!

You may also like

Leave a Comment