Nu pot spune că știu ceva, din proprie experiență, despre divorț. La fel cum nu știu nici despre căsătorie. Cred că poți vorbi despre ce înseamnă, cu adevărat, una sau alta, abia atunci când le experimentezi, când le trăiești. Nu poți știi cum sunt stările pe care nu le trăiești. Dar ne putem da cu părerea despre ele, fie că vrem să le trăim ori ba, chiar dacă nu avem cele mai avizate păreri.
Și eu am o părere despre căsătorie. Și despre divorț. Prima e idealistă. A doua o văd ca pe o soluție CTRL+Z. Nu merge, dai un pas înapoi și încerci să o apuci pe alt drum.
Pentru mine căsătoria e o chestie mult prea importantă ca să te avânți din prima în ea. Nu e o simplă prietenie în care te dedici când poți, când vrei, sau când ai chef. E o chestie permanentă în care te dedici tot timpul. Iar atunci când te plictisești, dai un CTRL+Z la viață și uite așa apare divorțul. Că practic despre asta este vorba azi. Despre hai să facem nunta, ne distrăm, ne place, ne plictisim și divorțăm.
Personal, n-am înțeles niciodată de ce oamenii se căsătoresc ca să divorțeze. Azi merge, mâine nu mai merge. N-am înțeles niciodată cu ce schimbă niște hieroglife pe o coală de hârtie, mersul unei relații. N-am înțeles niciodată ce se schimbă în cuplurile care ajung mai devreme sau mai târziu la divorț, după ce semnează niște acte. Sunt niște simple hârtii care nu înțeleg cum te pot afecta psihologic. Cum poți iubi o persoană înainte să semnezi actele și să te plictisești de ea după ce le semnezi. În plus, mai cheltui și bani aiurea.
Cred că atunci când luăm o decizie, ar trebui să lăsăm și creierul să-și spună părerea, nu doar inima. Ar trebui să cântărim lucrurile. Desigur, din punctul meu de vedere, nu actele țin sau formează o relație. Pentru mine sunt prea puțin relevante. Sentimentele sunt cele care contează și care țin doi oameni împreună.
Vorbeam cu un amic, acum ceva timp, iar el îmi spunea că divorțul este efectul căsătoriei, în timp ce căsătoria este cauza divorțului. E funny ca tocmai un tip căsătorit să-ți spună asta. Dar, dacă stai să analizezi, îți dai seama că el chiar are dreptate. Cum altfel ar putea exista un divorț, dacă nu există înainte o căsătorie?
Cel mai rău, din punctul meu de vedere, e atunci când sunt implicați și copiii. Ei suferă să nu-și vadă părinții împreună, să nu conviețuiască împreună și să nu crească alături de ei. Pe lângă asta, sunt ca o coardă cu două capete de care trag ambii părinți alături de un avocat bun. Sau ca o minge de ping-pong. Sau de tenis. Sau de fotbal. Sunt pasați de la unul la altul și, din punctul meu e vedere, nu asta înseamnă fericirea pentru un copil.
Dar, decât să existe neînțelegeri și certuri infinite, cel mai bine, chiar și pentru copil, e ca părinții să se despartă de comun acord. Iar dacă nu, ei bine de asta există câte un avocat pentru divorț și partaj. Ca să rezolve el chestiile dificile, când de la sine nu se poate.
Pentru mine, căsătoria, e ceea ce văd la cuplurile care au vreo 20-30-40-50 de ani împreună. Sau, mai bine spus, exemplu de căsătorii durabile, care contează. Căsătoria nu e un act. E tot o relație. Profundă. Nu?
8 comments
Nu e vorba de ‘ plicitseala ‘ sa sti ca in relatie apar minciunile grave si nu ma refer neaparat la inselat, ma refer la altele poate mult mai grave , apare situatia in care simti ca mergi inapoi in loc sa dai inainte si atunci cand e si un copil, ceea ce vrei defapt e sa lupti pentru el si sa-i dai un bun exemplu, dar daca unul dintre ei trage in partea opusa fara ca macar sa realizeze, ce e de facut? Si nu vreau sa aud ” lupta ” sau incerca sa schimbi ceva pentru ca de nenumarate ori pana cand zici stop pentru ca nu mai poti , Doare tare , un divort doare enorm chiar daca e amiabil sau cu scandal, doare mai tare cand e un copil sau mai multi , te doare pentru ei si totusi trebuie sa fi tare. Nu e vorba doar de o foaie scrisa , e vorba ca oameni se schimba cu sau fara casatorie si nu au ;legatura una cu alta. Eu aveam in cap familia perfecta , impreuna panA la batranete , credeam ca iubirea e suficienta , dar cand iubirea incepe sa iti faca rau nu mai e suficienta. Desi nu credeam , uite ca mi se intampla … si totusi trebuie zilnic sa imi pun zambetul pe fata si sa ascund tot ceea ce in sufletul meu.
E trist ce zici, sincer :(. Și nu mă așteptam ca tu să spui asta 🙁
? e trist … O simt Pe pielea mea. Si sti vorba aia ” nu cunosti cu adevarat persoana de langa tine pana nu te desparti de ea ” .
Eh, poate poți să faci asta și fără să te desparți de persoana respectivă.
Corect! Doar ca Ctrl+Z e mult mai usor in lumea virtuala,unde nu exista consecinte..
Să zicem că e o metaforă 😀
Sau căsătoria poate dura foarte bine 13 ani, după care ea(sau el) să-și dea seama că merită un trai mult mai bun, de una singura(singur), decât un trai cu soțul+ copilul! Mai fără griji, așa…☺
Asta se numește plictiseală, după cum ziceam 🙁