Acum ceva timp, mai exact acum vreo săptămână, ori să fi fost doar câtva zile, nici nu mai știu, am dat peste un documentar cu și despre Facebook.
Cu siguranță, dacă citiți acest blog, aveți și un cont de Facebook. Aproape toată lumea care are internet, are și un cont de Facebook, iar Facebook s-a cam transformat într-o a doua noastră viață
Dacă mâncăm, dacă citim, dacă ne cumpărăm ceva, dacă mergem în călătorii, dacă ne-a murit cineva, dacă luăm sau picăm vreun examen, dacă bem apă, dacă respirăm, ori dacă ceva senzațional se întâmplă în viața noastră, postăm numaidecât pe Facebook, fie că scriem două trei cuvinte, texte întregi, ori urcăm pur și simplu o poză.
Viața noastră, toată, cu bune și cu rele, este încărcată pe Facebook. Urcată și lăsată acolo. Și, tind să cred că s-ar putea face niște biografii destul de concludente cu ajutorul profilului de Facebook, cu postările noastre și cu ajutorul postărilor prietenilor noștri.
Dar nu asta-i partea cea mai proastă. Partea cea mai proastă este că, pe Facebook, nu suntem niciodată ceea ce suntem cu adevărat. Suntem altcineva. Versiunile noastre mai bune, vrem să credem. Când, dacă e să analizăm bine situația, ne dăm seama că nu suntem absolut nimic din ceea ce suntem, de fapt, noi, în viața reală.
Și nu vă condamn, căci să vă condamn pe voi, ar însemna să mă condamn chiar pe mine, din moment ce am un cont activ de Facebook, unde postez destul de frecvent, dar totuși cu moderație. La fel ca pe blog.
Am ajuns cu toții să avem mai multe personalități. Poate câte una pentru fiecare în parte. Avem personalități diferite pentru oameni, pentru evenimente și pentru situații. De fiecare dată suntem altcineva. Un cineva care încearcă să se autodepășește, dar care, din nefericire, rămâne oarecum pe loc. Și asta doar pentru că noi scoatem mereu o altă și o altă personalitate la înaintare și niciodată pe noi.
Totuși, ce se fac când ne încurcăm noi înșine printre propriile personalități? Când chiar noi ajungem să nu mai știm cine și cum suntem, ori cum să ne comportăm cu noi înșine?
Facebook nu înseamnă doar asta. Facebook a devenit un fenomen. Un fenomen care are o putere internațională. Facebook a avut puterea, chiar și în România, de a schimba istoria. Facebook a creat o revoluție în online, care a avut un rezultat vizibil halucinant în offline.
Despre asta, cât și despre multe altele, au încerca și cei din echipa Adevărul să vorbească în documentar. Au încercat să mai aducă încă o dată, în fața lumii, metoda de a folosi util și eficient Facebook-ul, căci poate fi și o unealtă foarte utilă în viața și în evoluția noastră de zi cu zi. Așa că vă las și vouă documentarul mai jos.
Sursă: Adevărul – DOCUMENTAR | Facebook. Reţeaua care ne-a schimbat viaţa
2 comments
Bine punctat. Nu e doar problema Facebook-ului, in general fiecare vrea sa para altcineva in mediul virtual, de preferinta mai bun, mai indraznet, mai frumos, etc. Cred ca asta spune multe despre omul in cauza, si despre ce ii lipseste in viata reala de simte nevoia sa recurga la o cu totul alta identitate, diametral opusa adevaratei personalitati.
Eh.. poate în schimb o să se schimbe ceva și o să ia lucrurile o altă întorsătură. Totuși, Facebook-ul e bun să-ți dai oarecum seama că omul ăla are mai multe personalități. Și, pentru angajator profilul de Facebook are un cuvânt de spus.