Am văzut deja filmul King Arthur Lenged of the Sword. Prima dată când am văzut trailerul, am zis că ăsta o să fie unul dintre filmele acelea care nu o să-mi placă. Mă așteptam, când am aflat de el, să fie ceva istoric și real. Apoi am văzut atâta SF în trailer încât mi-am zis că sigur nu o să-mi placă. Acum am o cu totul o altă părere. Deși trailerul pare să dezvăluie momentele cheie ale filmului, ajungi să descoperi că filmul mai are și multe altele de oferit: de la efectele speciale, până la momentele umoristice și toate fragmentele care alcătuiesc povestea în sine.

king arthur legend of the sword

Povestea filmului King Arthur: Lenged of the Sword

Existența reală a lui King Arthur nu este cert probată de către istorici. Apare în istoria britanicilor însă nu există nimic palpabil care să o aprobe și să o definească exact. E un mit. Iar filmul lărgește acest mit prin povestea sa.

Regele Uther (Eric Bana), tatăl lui Arthur (Charlie Hunnam), este asasinat alături de soția lui când Arthur era încă un copil în scutece. Pus pe o barcă de către tatăl său, pierdut de propria împărăție din Camelot, ajunge să crească pe străzile orașului Londinium (care a existat și este Londra de astăzi), iar pe tron ajunge unchiul său, Vortirgen (Jude Law). 

Ajuns la vârsta maturității, Arthur este chemat de către destin să preia Camelot, împărăția sa, fie că-i place sau nu. La moartea tatălui său, rămăsese în urmă o sabie înghițită de ape (faimoasa sabie făcută de Merlin) care iese la suprafață și îi tulbură liniștea lui Vortigen din cauza faptului că singurul care o putea scoate din stâncă era urmașul direct al fratelui său Uther și anume chiar Arthur.

Ajutat de un mag trimis însuși de către Marele Merlin, King Arthur își urmează destinul și încearcă să-și recucerească regatul după ce reușește, spre surprinderea tuturor, să scoată sabia din stâncă.

De ce să vezi filmul King Arthur: Legend of the Sword

În primul rând pentru poveste. Toate filmele merită să fie vizionate pentru poveste. Legenda sabiei ascunde mai multe decât ți-ai putea imagina. Iar firul narativ al poveștii este ascendent până în ultima clipă. Nu are deloc momente în care să te plictisești.

În al doilea rând, filmul are niște efecte speciale în 3D extrem de vizibile (știi deja că eu am o problemă cu filmele 3D și nu prea le observ efectele – ochii mei nu sunt destul de sensibili, nu au suficienți pixeli, habar n-am care este cauza, sau poate sunt efectele alea prea slabe de nu le observ). Ei bine King Arthur: Lenged of the Sword are niște efecte speciale puternice care te fac și pe tine să fii parte din poveste (eu chiar m-am ferit de o scânteie).

Îți spune asta fata care a stat prin primele rânduri și care nu suportă să stea atât de aproape de ecran (mai ales la filmele 3D – că nu le vede cum trebuie și le vede mai mult fără ochelari decât cu ochelari) pentru că are ceva probleme cu ochii și nu reușește să vadă filmul cum trebuie pentru că o apucă niște dureri de cap de nici n-ai văzut.

Iar în ultimul rând, pentru umor. Filmul este presărat mai prin toate scenele cu replici comice, iar King Arthur este un fel de Deadpool. Diferența dintre ei e că primul e dintr-o lume demult apusă și nu poartă costum. Mie mi-au plăcut la nebunie toate scenele de umor. Erau integrate fix acolo unde trebuiau să fie. Nu s-a exagerat cu ele și nici nu picau ca din pom. Cred că replicile alea pline de umor aduc un mare plus acestui film.

Warner Bros. Pictures se pare că nu dezamăgește nici de data aceasta. 

Hai și tu la film

Așa că zic să te duci să vezi filmul King Arthur: Legend of the Sword care o să intre în cinematografe din data de 19 mai 2017, fiind distribuit de Vertical Entertainment. Sunt sigură că o să-ți placă și ție.

Cât despre povestea cu King Arthur și sămânța de realitate care zace în ea, te invit să citești acest articol cu declarațiile unui istoric.

Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2017/05/king-arthur-legend-of-the-sword-645x430.jpghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2017/05/king-arthur-legend-of-the-sword-150x150.jpgDaniela Bojincă - PishkyFilmeCharlie Hunnam,Eric Bana,istorie,Jude Law,king arthur,legend of the sword,mitAm văzut deja filmul King Arthur Lenged of the Sword. Prima dată când am văzut trailerul, am zis că ăsta o să fie unul dintre filmele acelea care nu o să-mi placă. Mă așteptam, când am aflat de el, să fie ceva istoric și real. Apoi am văzut atâta...