Home Filme Nocturnal Animals – când iubești pe cineva nu-l respingi

Nocturnal Animals – când iubești pe cineva nu-l respingi

by Daniela Bojincă
nocturnal animals

Ieri am văzut la Grand Cinema&More din Băneasa filmul Nocturnal Animals. Imediat după ce a început filmul, după primele cadre, credeam că o să fie un dezastru total. Pentru mine (ce să-i faci – nu înțeleg arta modernă, sunt pe stil vechi eu). Mă gândeam că o să fie un coșmar tot filmul și care o să continue toată noaptea și eventual încă câteva.

Apoi, tot așteptând să se termine secvențele respective și toate WTF-urile din jurul meu, mi-am amintit de maică-mea care mereu îmi spunea, în încercările ei de a-mi pune cărțile sub nas și a mă face să le citesc, iar eu după primele paragrafe din prima pagină o dădeam pe aia cu „Nu-mi place. E proastă pentru mine. Nu citesc!”: „Hai mă, mamă! Citește și tu mai mult de o pagină. S-ar putea să-ți placă cartea asta, mai încolo. S-ar putea să găsești chiar ceva interesant în ea. Nu mai judeca lucrurile și oamenii după aparențe, din prima. Dă-ți timp să le/îi cunoști și s-ar putea să-ți placă”.

Până la urmă m-a convins. Nu mai renunț la cărți după prima pagină citită care nu-mi place, ori după primul capitol, ci le citesc până la capăt și caut lucruri care să-mi placă și să mă cucerească.

Așa a fost și cu filmul Nocturnal Animals. Am așteptat să treacă primele cadre și să descopăr povestea filmului. Și n-am regretat. M-a cucerit până la final. Au fost unele scene în care am stat cu sufletul la gură să văd ce, cum și de ce se întâmplă. Mi-au plăcut mult trecerile de la acțiunea din carte, la cititoarea ei (o să explic treaba asta ceva mai jos). Legăturile făcute între cele două planuri sunt foarte tari, iar filmul ăsta te lasă cu o groază de semne de întrebare. 

nocturnal animals

Povestea filmului Nocturnal Animals

Filmul Nocturnal Animals, regiszat de Tom Ford, spune povestea unei cărți – Nocturnal Animals, dintr-o altă carte – Tony and Susan. Iar treaba asta este năucitoare. Practic, filmul este ecranizarea cărții lui Austin Wright, Tony and Susan. În cartea asta, Edward (Jake Gyllenhaal) scrie o carte, Nocturnal Animals, al cărei manuscris îl trimite fostei sale soții, Susan (Amy Adams),  să-l citească și să-i spună o părere despre el. Citind cartea, Susan își aduce aminte de trecutul ei alături de fostul soț, Edward, pe care îl părăsise în urmă cu vreo 20 de ani.

Cartea pe care o citește o bulversează foarte tare prin prisma amintirilor pe care le trăiește și pare să se redescopere prin Tony (jucat de același Jake Gyllenhaal – mie mi s-a părut tare fină chestia de ce personajul lui Tony este jucat de același actor care-l joacă și pe Edward și se face simțită prezența lui Austin Wright), personajul principal al cărții.

Cartea din interiorul cărții spune povestea lui Tony, un bărbat ce pleacă în vacanță alături de soție și fiică. Vacanța lor este însă ruinată de un grup de băieți răi ce le schimbă destinația de vacanță și întregul curs al vieții. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult în film

Am adorat de-a dreptul trecerile dintre amintirile lui Susan asupra vieții alături de Edward, în timp ce citea cartea, și evenimentele în sine ce aveau loc în cartea fostului său soț. La un moment dat, spre sfârșitul filmului, una dintre treceri și asocierea dintre cele două mi s-a părut de-a dreptul fantastică și m-a ținut acolo cu sufletul la gură. Punțile pe care le-au construit între cele două planuri te fac să tresari și fac din filmul ăsta unul foarte fain.

Apoi, actorii care interpretează rolurile personajelor din carte, cu grimase, cu sentimente, cu trăiri, par ca rupți din acțiunea respectivă. Cred că dacă aș fi citit cartea lui Austin Wright înainte să văd acest film, mi-aș fi făcut propriul meu film în imaginația mea exact așa cum și l-a făcut și Susan citind cartea fostului ei soț. Aș fi construit personaje cu aceleași grimase și răbufniri de sentimente întocmai cum au fost construite în film.

Hai și tu la film

Filmul Nocturnal AnimalsAnimale de noapte după cum e el tradus în limba română, distribuit de RO Image 2000, intră în cinematografe din data de 18 noiembrie 2016. E o poveste într-o poveste, interesantă, plină de suspans și de intrigi. Mi-a plăcut și-l recomand mai departe. La fel cum îmi recomand mie să citesc și cartea. Sunt sigură că e demențială.

Sursă YouTube (user Movieclips Trailers)

You may also like

Leave a Comment