În ianuarie, Editura Univers sărbătorește luna Enigma, luna dedicată colecției de cărți polițiste și thrillere, una dintre cele mai vechi serii ale editurii: concursuri, mistere de dezlegat, informații atractive despre cărțile, autorii dar și cititorii Enigma, oferte și reduceri. Mai multe detalii găsești aici: http://www.edituraunivers.ro/12-enigma. Și, drept urmare a evenimentului lor, ne întreabă și pe noi, bloggerii, ce poveste din viața noastră ar putea fi un subiect de carte.
De fapt, dacă stau să cuget mai mult, povestea fiecăruia nu doar că ar putea fi un subiect de carte ci, ba din contră, ar putea fi un subiect pentru o serie întreagă de romane. Cu toții avem lucruri de împărtășit: sentimente, trăiri, aventuri, momente. Cu toții avem de spus povești. Și, oameni fiind, tindem să le împărtășim cu cei din jurul nostru. Cu ființe care să trăiască prin intermediul relatărilor noastre, însăși povestea.
Spre exemplu, eu mereu mi-am dorit să ajung să scriu o carte. Nu acum, ci mult mai târziu. Adică atunci când voi putea spune ca am trăit îndeajuns de multe experiențe, încât să le pot împărtăși altora aventura vieții mele. Iar ca subiect de carte să fie însăși întâmplările care au avut un impact vizibil asupra emoțiilor mele, a sentimentelor, a trăirilor și a deciziilor ulterioare.
Până acum, deși am doar 20 de ani, a existat un eveniment ale cărui întâmplări, nu tocmai potrivite și drepte pentru un copil de 12 ani, au reușit să mă doboare efectiv de pe axă. Să-mi distorsioneze lume atât de mult, încât au reușit să mi-o distrugă și, implicit, să transforme copilul din mine într-un adult prematur. Un adult care era, de fapt, un copil captiv într-o altă lume.
Pentru mulți, uneori chiar și pentru mine, povestea-i una banală. Care i s-ar fi putut întâmpla oricui. Și, totuși doar un singur om a fost afectat emoțional într-un procentaj imens. Eu. Povestea asta se repetă mereu. Aproape zilnic pentru cel puțin un copil. Aproape zilnic câte un copil este operat pe inimă, din diferite motive: ba că-i lipsește un perete, ba că-i bate prost, ba că etc. etc. etc. Iar unora li se distrug suflete. Întâmplarea în sine, nu voit, distruge suflete. Iar cartea mea despre asta ar fi. Despre cum de la o simplă banalitate, care se poate rezolva și cu un medicament, s-a ajuns la distrugerea unui suflet de copil. Și despre cum, oricât te-ai strădui, nu poți evita asta.
Desigur, cartea mea nu se vrea una tristă și exagerat de emoționantă, care să aducă poate șiroaie de lacrimi. Aș avea grijă să o umplu și cu experiențe fericite, cum ar fi momente din copilăria mea și întâmplări în urma cărora am învățat ceva care mi-a fost de folos aproape pentru toată viața. Cartea mea, dacă va fi să existe atunci când voi avea suficient de împărtășit cu oamenii din jurul meu, va fi despre un amalgam de experiențe, trăiri și sentimente.
Dacă ai și tu o poveste care crezi că ar putea fi un bun subiect de carte, lasă-mi un comentariu. Mie mi-a plăcut întotdeauna să aflu noi povești și noi experiențe de viață. În plus și cei de la Editura Univers vă vor citi comentariile.
9 comments
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2014/04/15/mi-am-daruit-sotul-amantei-lui/
Este o poveste scrisă frumos :).
În plus, am văzut că subiectele de acest gen se vând foarte bine. Sunt citite și apreciate :).
Esti tanara, dar mi-a placut ce ai scris !Am dublul varstei tale si stiu acum ca fiecare are un roman ca viata, insa putini sunt cei care indraznesc sa vorbeasca sau sa scrie despre povestea lor.Se pierd atatea capodopere ,incat ce ramane trebuie sa ne multumeasca! Sincer ,am citit atatea critici si recenzii rautacioase ,incat mi s-a urat sa mai scriu ceva.Sper ca voi, cei mai tineri ,sa aveti curajul sa scrieti frumos despre ceea ce simțiți ,ce experimentati si traiti .
Bună Gabi! Mă bucur tare mult dacă ți-a plăcut ce am scris! Tot vreau să încerc să scriu și astfel de texte pe blog, nu doar texte despre ceea ce citesc, ce filme văd și ce proiecte faine mai au loc pe la noi prin țară.
Îmi place să scriu texte care să ajungă în adâncul sufletului omului. Să-l atingă și să-l facă să simtă ceva. Vreau să încerc să mai public astfel de texte, căci am destule în minte și pe ciorne :).
Și eu sper ca noi, cei tineri, să avem curajul să ne exprimăm și, de ce nu, să schimbăm ceva cu asta :).
Personal, pe mine nu mă interesează recenziile răutăcioase ale celorlalți. Nu. Se vor găsi întotdeauna oameni cărora să le placă ceea ce le ofer prin intermediul cuvintelor, indiferent că sunt texte literare sau prezentări diverse. Cred că nu ar trebui să ții cont de ceilalți, ci doar de ceea ce îți place ție să faci. Și dacă îți place să scrii, bucură-i și pe alții cu ale ale cuvinte. 🙂
Într/adevăr, fiecare poveste e unica si poate altcineva ar avea ceva de invatat din ea.
Ce sa zic, nu pot sa zic ca m-am gandit sa scriu o carte, mi se pare ca as fi putin egoista sa fac acest lucru, sa iau din timpul unui om ca sa-mi citeasca experienta care poate nu are nici un folos pentru el.
Dar daca tot ar fi sa scriu, as alege sa relatez despre viata la tara, despre curajul pe care ni l-am asumat ca sa ne mutam la tara, sa lasam haosul de la oras pentru un colt de pamant unde putem face cam ce vrem noi.
Hmm… și de ce crezi că povestea ta despre viața la țară nu ar ajuta pe cineva? Poate chiar o să-i schimbe viața într-un fel sau altul. Poate îl convinge ca, într-o zi, să se mute la țară :D. Să dea și el viața asta de oraș, agitată, pe viața de țară.
Un rezumat al cartii poate…cartea ar fi prea mare, de asta zic, carte contine cateva lucruri esentiale si restul… 🙂 Sper ca ai prins ideea.
Da, am prins ideea. Întotdeauna o carte ar trebui să conțină lucrurile esențiale :).