Home Personal Nu știu nimic despre fashion – Rochia lunii Aprilie

Nu știu nimic despre fashion – Rochia lunii Aprilie

by Daniela Bojincă
fashion

Am ajuns și la rochia lunii aprilie. A trecut mai mult de jumătate din luna aprilie. Au trecut și Floriile. A trecut și sărbătoarea asta a Paștelui. Au trecut și zilele libere aferente și, în curând, trece și vacanța mea minunată (haaaaa! Asta înseamnă să fii student: ai liber și marți și miercuri și joi și vineri).

Și când mă gândesc că toate zilele alea până la Paște a fost cald și frumos, scosesem rochițele din fundul dulapului și băgasem acolo fulare și pulovere. Iar acum se pare că trebuie să repet din nou manevra, că afară ninge. Ce-i drept, am și eu o vină. Mi-am dorit să ningă de Paște. A nins după. E ok. Nu aruncați cu pietre.

fashion

Când am început colaborarea cu cei de la JRV, chiar așteptam să vină căldura. Primăvara. Vara. Sărbătorile astea de primăvară. Si să recomand rochițe drăgălașe pentru vacanțe. Dar m-am luat cu toate pregătirile alea de dinainte și-am zis că scriu eu după. Și o să fie numai bine, că o să se facă din ce în ce mai cald. Mi-am luat țeapă. În loc de o trecere spre vară, s-a făcut o trecere înapoi spre iarnă.

Dar nu mă las. După ce am stat și m-am gândit vreo două zile alături de prorpiul meu gust ce să recomandăm luna aceasta în materie fashion, am zis să venim tot cu o rochiță care să invoce la loc temperaturile alea peste 20 de grade celsius. Adică, dacă tot am invocat eu ninsoarea prin dorința mea, de ce să nu invoc la loc și temperaturile ridicate, nu?

Propriul meu gust a ales rochia retro drept rochia lunii aprilie

După ce în februarie am ales o rochie din gama cu rochii de seară, iar în martie o rochie office, m-am gândit ca rochia lunii aprilie să ți-o prezint împreună cu propriul meu gust, din multitudinea de rochii elegante o rochie retro, cu floricele.

Din categoria cu rochii retro mi-au plăcut foarte multe rochițe. Și cred că o să mai prezint aici, pe blog, chiar și alte rochii retro. Le ador. Însă, am zis să primeze cea care mi-a atras prima dată atenția și anume aceasta:

rochia lunii aprilie

De ce am ales rochia retro pentru rochia lunii aprilie

Îmi plac la nebunie rochiile retro. Când eram mică îmi plăcea să mă îmbrac în rochiile maică-mii de când era tânără, cât și în ale bunicii care erau și mai de demult. Cel mai mult mă fascina frumusețea prin care stăteau așezate pe mine. Nu știu exact cum o numeam atunci, dar am învățat mai târziu că aia înseamnă eleganța. Să porți o ținută care să cadă bine pe tine și pe formele corpului tău, cât și să-ți dea o aliură misterioasă și plăcută. Doar că atunci, fiind doar un copil, mă fascina cromatica.

Când eram mică mi se părea că rochiile retro te fac să radiezi. Și așa mi se pare și acum. Cred că de asta îmi și plac atât de mult și tot de asta îmi și place să port o rochie retro care a fost a maică-mii. Care se aseamănă foarte mult cu modelul pe care l-am prezentat mai sus. Cred că și datorită acestui fapt mi-a atras din prima atenția această rochie elegantă Kimy Blue.

De ce scriu despre asta

Dacă n-ai apucat să vezi cele două articole precedente despre fashion, am să-ți las explicația aici. Nu mă pricep la fashion. Nu știu ce cu ce merge și ce cu ce nu merge. În materie de teorie, zic. Nu știu să analizez ori să creez o ținută complexă. Dar îmi pot da părerea legat de ținute simple, din perspectiva propriului meu gust. Practic, o să găsești aici ținute care mi-ar face mie plăcere să le port într-un context sau altul. Pam Pam.

You may also like

Leave a Comment