Înainte de toate vreau să-ți spun că, începând de azi, am hotărât să acord mai multă atenție în perioada următoare celor de la Noriel, așa că te rog să nu te sperii de articolele pe care le vei mai întâlni pe aici despre ei. Te asigur că am să încerc să le fac să fie cât mai utile atât pentru tine, cât și pentru restul cititorilor. Astăzi am să-ți spun că poți găsi și altceva în afară de jucării pentru copii, spre exemplu: lapte praf. Ceee, până și eu îmi mai cumpăr jucării de aici, deși am 21 de ani.
Sinceră să fiu, nu știam că la Noriel găsești și altceva în afară de jucării pentru copii de toate vârstele (chiar și nenea la 80 de ani are în interior un copil care, câteodată, se mai joacă). Iar partea interesantă e că nici n-am observat asta, deși intru de fiecare dată prin Noriel când mă duc în Mall (asta spre disperarea persoanelor care mă însoțesc în momentul respectiv).
Fie că intru să cumpăr ceva, fie că intru doar ca să mă uit să văd ce puzzel nou mi-aș putea cumpăra, ori să mai admir mașinuța aia superbă cu radio-comandă (ce, nu știați că sunt pasionată de mașini? – am dezvoltat o pasiune pentru mașini de când ținea tata pe dulap mașina lui de jucărie cu radio-comandă pe care și-o luase din primul salariu, ca să nu o stric eu, asta până când am pus mâna pe ea și am dat cu ea în toți pereții și în toate ușile!), eu nu am observat și alte chestii pe acolo. Tot zic că o să-mi iau propria mea mașinuță cu radio-comandă. Așa că, până atunci, o mai admir câte puțin de fiecare dată.
Dar da, după cum deja am mai spus, cei de la Noriel au și lapte praf de toate felurile. Adică de la lapte de început, pâna la laptele de continuare, de noapte, de creștere etc. Desigur, eu personal consider că, cel puțin la început, copilul ar trebui să bea lapte matern, asta dacă mama poate să-i ofere, nu există probleme de sănătate, iar copilul poate să se hrănească cu laptele respectiv.
Eu, spre exemplu, am crescut cu lapte praf. Și nu pentru că mama avea probleme de sănătate și nu putea să mă hrănească cu lapte matern, ci pentru că eu îl refuzam. Am avut o personalitate puternică încă de mică și, când am spus nu, apăi nu a rămas. Așa că nu a existat altă soluție decât să fiu hrănită cu lapte praf ca, ulterior, să fac trecerea către laptele de vacă de care acum nu mă mai despart.
Însă, mare fiind, trebuie să recunosc că, de curiozitate, să văd cum era când eram eu bebeluș, am mai încercat experiența laptelui praf. Adică am rugat o mămică să-mi dea și mie din laptele făcut din laptele praf pentru copil. Și, mamă ce mi-a plăcut! Chiar și nepreparat mi-a plăcut. E dulce. Iar cum mie îmi place tot ce este dulce, mă-nțelegeți.
În plus, din experiență vă spun, laptele praf pentru copii nu-i bun doar pentru laptele lor, ci și la prepararea ciocolatei de casă. Cu laptele praf special pentru copii, ciocolata de casă iese mult mai bună – e mai fină și mai gustoasă decât cu laptele praf obișnuit.
Iar ca o concluzie a acestui articol: să știți că treaba aia cu omul cât trăiește învață, e adevărată. Aproape zilnic afli câte ceva nou, fie că este o informație banală, sau una cu adevărat importantă de care să ții cont și pe viitor, nu doar pe moment.
8 comments
Da, știam, dar nu aș fi putut spune exact ce. Mai știu că celor mici, la bebei, le e cam frică de întuneric și de aia au lămpiță de veghe. Iar caruselul ăla de li se atârnă de pătuț este ca să îi facă curioși și să ridice mâinile, să facă mișcare.
Am intrat în magazine pentru bebei la un moment dat, pentru ca natalitate in crestere si alte alea. Afli chestii foarte interesante odata ce intri in ele.
Băi, e bine că știai. Eu credeam că au doar jucării și atât. Desigur, mă duceam orbește spre rafturile unde știam că au ce mă interesează și nu mă mai uitam după altceva :)).
De chestii de astea sunt si eu vinovata. Si atentia mea este selectiva. :))
Welcome into the club, my dear! :))
Au preturi nejustificat de mari.
Depinde foarte mult și de produs. Eu, spre exemplu, am găsit la ei puzzeluri faine, complexe, mai ieftine decât prin alte părți :).
I-am vizitat si eu si au o gama variata de produse, unele chiar foarte interesante.
Yep. Au multe chestii faine :D. Pentru copii. Așa ca mine.