Bună! Dacă ai ajuns să citești acest articol, clar te pregătești să dai bacul, ori știi pe cineva care o face. Când scriu eu acest articol, unii dintre cei care dau bacul în 2017 sunt în săptămâna aia nasoală de dinaintea bacului în care se dau simulările. Și în care notele nu contează neapărat. Doar dacă știi și tu că, așa cum n-ai învățat patru ani, n-o să te pui cu burta pe carte (și nu la propriu) nici în ultimele patru luni de zile. Și atunci notele contează. Că înseamnă că-l pici. Ceea ce, dacă știi ce vrei să faci cu viața ta și fără bac, nu-i rău. Se poate. Vezi-l pe Elekes Levi care a renunțat la bac și câștigă destul de bine la 22 de ani. Dar băiatul știa să facă ceva. Nu era praf pe orice domeniu din lume asta. Și cred că toți știm, de fapt, să facem ceva.

bacalaureat

M-am hotărât să scriu acest articol în urma mesajelor pe care le tot primesc în perioada asta și mă întreabă lumea dacă are timp să învețe în 4 luni pentru bac și cum le-ar fi mai ușor să facă asta. Și, dacă te ajută, pe lângă articolul ăsta, mai am două:

Există două categorii de elevi:

  • ăia care au învățat bine sau cât de cât în toți cei patru ani și pentru ei perioada asta e doar recapitulare
  • ăia care n-au învățat mai deloc și ori pun mâna și învățată în astea patru luni, ori își bagă picioarele în el de bac și-l ia doar pe ăla de la Galați.

Dacă te afli în prima categorie, felicitări! Ține-te de învățat. Asta ca să ajungi la facultate, să dai de sesiune și să implori divinitățile să mai dai din nou bacul.

Dacă te afli în a doua categorie și nu ești neapărat bun într-un domeniu din care să-ți câștigi banii fără să tragi în plug, pune mâna și învață să-ți iei examenul de bac. Că nu-i greu. Sesiunile sunt mult mai nasoale. Practic, ăștia la facultate au câte un bac pe semestru.

Și, dacă nu vrei să ți se aplice versurile din melodia de mai jos, zic să te apuci să înveți pentru bac. Patru materii sunt un fleac.

Sursă YouTube (user Noaptea Târziu)

Am timp să învăț în 4 luni pentru BAC?

Desigur că ai timp! Totul e numai să vrei. Și nici nu e greu să iei examenul de bac. Mie, acum, mi se pare floare la ureche. Ai de învățat relativ puține chestii. Dar nu o să înțelegi asta până nu o să ajungi să vezi că se poate și mai mult, într-un timp chiar mult mai scurt.

Dar cum faci asta, te întrebi, nu? Că și eu dacă aș fi citit undeva că am timp să învăț pentru bac în patru luni (presupunând că am frecat menta patru ani de zile), aș fi zis că-i nebun omul ăla care a scris asta. Dar n-ar fi fost. Dacă urmărești niște aspecte și vrei să-ți atingi un scop, cum ar fi să iei bacul, ambiționându-te, eu cred că poți să realizezi orice. Chiar și să înveți pentru bac în doar patru luni.

Cum să învăț pentru BAC în 4 luni?

Și am câteva sfaturi despre cum să faci asta:

  • lasă clubăreala intensivă și ieșitul ăla excesiv – îți zic eu, nu mori; e bine să te odihnești în perioada asta și cred că poți reduce clubăreala că, doar, o să ai timp toată vara;
  • fă-ți un program, astfel încât zilnic să înveți la câte o materie minim 2-3 ore, cum ar fi: luni – matematică (fie că faci un test de bac, rezolvi niște probleme ca să înveți și să înțelegi să folosești o formulă, un tip de integrală sau funcție), marți – română (fie că citești comentariile, sau mai exersezi să faci un text argumentativ, ori rezolvi niște subiecte de la partea I, sau chiar un text întreg), miercuri – proba opțională (fie că citești teorie, rezolvi probleme, sau orice altceva); nu e mult să ai două zile între materii, iar eu cred că e important să nu le amesteci – dacă azi înveți la mate, învață frate la mate, nu face ghiveci;
  • du-te la școală în perioada asta – sigur mai au profesorii niște sfaturi, mai repetă niște lucruri pe care știu ei, din experiență, că elevii le înțeleg mai greu, ori se descurcă mai greu cu cele
  • relaxează-te – da, ai nevoie și de asta; și cum în weekend ai mai mult timp liber, poți să faci lucruri care-ți plac ție: să ieși în oraș, să te joci, să citești ceva care n-are legătură cu bacul sau orice altceva îți place ție; sincer, eu aș recomanda asta chiar și în timpul săptămânii pentru că prea mult învățat să știi că strică
  • hrănește-te corespunzător și încearcă să ai măcar în perioada asta cam trei mese pe zi (ajută creierul);
  • nu lăsa pe mâine ce poți face azi și nici pe poimâine că poate se amână sau poate ai mai mult timp – nu, nu mai ai timp și cu fiecare zi care trece se duce de tot; ești deja în ultimele patru luni în care ar trebui să te pui serios să înveți

Dacă-ți faci un program mai strict, o să vezi că o să fie bine. Și dacă te hrănești. Și dacă bei apă. Și dacă nu amâni lucrurile. Și dacă te relaxezi. Ai nevoie de toate. Dar în special ai nevoie de ambiție și să crezi că tu poți face asta. Dacă pot supraviețui oamenii ăia cu două sesiuni pe an care-s mai ceva ca un examen de bac, fii sigur că poți și tu. Nu-i greu. Totul în viața asta e doar să vrei și să-ți dorești cu adevărat să faci ceva. Și să ai resurse. Iar resursa, în cazul de față, este creierul.

https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/02/bacalaureat.pnghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/02/bacalaureat-150x150.pngDaniela Bojincă - PishkyPersonalbac,bac matematica,bac proba optionala,bac romana,bacalaureat,examen bac,examen bacalaureatBună! Dacă ai ajuns să citești acest articol, clar te pregătești să dai bacul, ori știi pe cineva care o face. Când scriu eu acest articol, unii dintre cei care dau bacul în 2017 sunt în săptămâna aia nasoală de dinaintea bacului în care se dau simulările. Și în...
Webstock