Daniela Bojincă/ octombrie 11, 2018/ Personal/ 2 comments

Sâmbătă, pe 13 octombrie, e ziua mea. Fac 24 de ani. La mulți ani mie! Yay!

Iar de ziua mea o să aibă loc un eveniment super fain la Brașov. Și anume Campionatul Național de Viteză în Coastă de la Brașov – Trofeul Opel. Însă de data aceasta este un eveniment cu totul special. Și nu doar pentru că eu sunt o pasionată a raliurilor, pentru că mă lua tata cu el mereu la campionatele de raliu din Râna, Gorj.

Țin minte că încă din primii ani de viață urcam cu ai mei la Rânca și mergeam cu tata la raliu. Mâncam pe capota mașinii și făceam poze cu toți participanții. Și erma interesată de fiecare mașină în parte, ca un adevărat pasionat al raliurilor. Și trăiam efectiv pentru fiecare cursă în parte. Stătema cu sufletul la gură. Eram curioasă de timpi și speram să-mi câștige preferatul.

Desigur, o parte din inima mea e acolo. În raliuri. În vrum, vrum, turații, frâne și mașini pe două roți. Însă de data aceasta este mai mult decât atât.

Asta pentru că echipa Transitions, formată din Emil Ghinea (locul 1 la categoria H3 a Cupei Gorjului), Andrei Dumitrescu și Silviu Dumitrescu (a urcat pe podiumul Cupei Gorjului din septembrie 2018), își donează cursa de la Campionatul Național de Viteză în Coastă de la Brașov – Trofeul Opel, copiilor de la Hospice Casa Speranței.

Trofeul Opel o să aibă loc în perioada 13-14 octombrie 2018 și adună peste 80 de participanți și o grămadă de spectatori (na, mulți pasionați de raliuri în România), pe drumul ce leagă Brașovul de Poiana Brașov.

Hospice Casa Speranței, cea mai mare fundație din România la ora actuală în acest domeniu, de 26 de ani de când există în România, luptă pentru a oferi alinare și confort copiilor și adulților care înfruntă o boală incurabilă. Aceștia oferă îngrijire paleativă, gratuit și necondiționat, pentru peste 26.000 de mii de pacienți, cât și pentru familiile acestora.

Acum, dacă vrei și tu să ajuți, să știi că poți să o faci printr-o donație aici. Un copil o să-ți fie recunoscător pentru că i-ai alinat suferința, sau chiar ai contribuit la vindecarea lui. 

Eu cred că lumea asta o să fie mai bună, când fiecare dintre noi o să fim mai bun. Și o să-i ajutăm pe ceilalți. 

Facebook Comments
Share this Post

2 Comments

  1. La multi ani, copil frumos!

    1. Multumesc tare mult!

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.