524
Am fost la Future of Media și am zis să fac o listă cu X lucruri pe care le-am aflat de la Future of Media și consider că ar fi importante și pentru tine. Le-am notat chiar în timpul conferinței, deci pot spune că am făcut live blogging, nu?
- Media nu va mai reuși să trăiască doar din publicitate.
- Vom avea capacitatea de a urmări un număr limitat de branduri. Brandurile care nu vor comunica cu noi așa cum ne dorim vor rămâne „șchioape”.
- Fiecare om de marketing ar trebui să se uite cu atenție la banii pe care îi investește în media.
- Nu poți să obții ceva, fără să investești în altceva.
- Ca să reușești, orice, trebuie să ieși din zona de confort și să acționezi.
- Media autohtonă este lipsită de idei.
- Se crede că singurul device cu care oamenii vor ieși în viitor din casă va fi telefonul.
- Primul pas în media ar fi să-ți faci un blog.
- Combinația ideală de promovare este Online+TV.
- La nivel de business e greșit să creăm branduri noi, să le rebranduim pe cele vechi, când am putea pur și simplu să le consolidăm și să le dezvoltăm.
- Există un studio de tehnici de actorie aplicată în business – preia tehnici din pregătirea unui actor profesionist pentru a fi aplicate în business.
- Vodafone se ocupă și de altceva în afară de telefonia mobilă. Spre exemplu are contracte cu Porsche pentru niște senzori care în centrul Vodafone arată exact dacă ai avut un accident. Spre exemplu, dacă s-a deschis un airbag, din centrul Vodafone se poate suna la 112. Cică treaba asta este foarte intens folosită. În plus, au niște senzori pentru vitrinele frigorifice care le arată direct distribuitorilor dacă nu mai este un anumit produs în magazinul respectiv, în vitrine, ceea ce mi se pare foarte tare.
- Oamenii care se ocupă de securitate o fac pentru a-ți ușura ție viața, nu neapărat pentru securitate în sine – Bitdefender.
- Bitdefender are un BOX care nu lasă pe nimeni să-ți facă ceva la vreun device care e conectat la acest BOX.
- Românii se uită în medie peste 6 ore pe zi la TV.
- Pe vremuri era nepoliticos să deschizi frigiderul cuiva, acum e nepoliticos să deschizi telefonul cuiva.
- Există o aplicație pe Instagram unde poți să-ți personalizez un Mercedes și ulterior să te duci cu poza să-l cumperi din showroom fix așa cum l-ai gândit tu.
- Matei Dima e un tip FOARTE MODEST!
- Lui Buhnici i-a fost greu să înceapă un blog.
- Acum cinci ani de zile Lucian Mândruță scria articole pe 65 de lei pentru Dilema.
- După Ice Bucket Challenge a apărut Condom Challenge. Da, exact, o provocare cu prezervative – umpli un prezervativ cu apă și îi dai drumul în capul unuia. Ce se întâmplă, ei bine e tare dubios.
- Dacă nu primește 10 share-uri pe minut, Lucian Mândruță șterge postarea. Later edit: Apoi o reface ca să fie mai virală (bla, bla).
- Matei Dima face monetizare din stand-upuri, nu din contentul video.
La Future of Media, per ansamblu, a fost foarte tare. Am aflat chestii, am mâncat, ne-am distrat și, cel mai important pentru mine, am interacționat cu oameni. Mulți oameni. Și la Future of Media, ca la toate celelalte conferințe, a fost foarte fain. Așa că, dacă ești blogger, nu rata următoarele ediții :D.
13 comments
Daca te intereseaza mai multe detalii vis-a-vis de punctul 14, just tell the word 🙂
Mai multe detalii sunt întotdeauna binevenite 🙂
Pai…atunci intreaba-ma 🙂
Păi spune-mi tu mai multe despre asta. Gen, cum funcționează de fapt?
Cum functioneaza este foarte simplu:
imagineaza-ti ca ai un antivirus…acum imagineaza-ti ca antivirusul este in cloud. Box-ul faciliteaza accesul la antivirus si implicit la resursele de detectie ale Bitdefender prin analiza unor markeri care sunt prezenti in traficul pe care-l faci de pe dispozitive adaugate in consola box-ului…
Asta in cateva cuvinte… 🙂
Păi asta au zis și la conferință. Mă gândeam că ai ceva mai multe detalii, decât o prezentare în mare :D.
Aaaaa…tu vrei detaliile picante :)) Tell you what…ne vedem la o cafea si-ti spun tot ce vrei sa stii…+demo (yeah…i’ve got a box of my own) ^_^
Eiii, bine că ai tu :)).
6 ore pe zi la TV? Mi se pare incredibil de mult. Eu si cercul social din care fac parte nu depasim 1 ora pe zi.
Mi se pare trista situatia..
Este mult și da, situația este tristă din nefericire.
Eu n-am TV. De când am venit în București am desfințat TV-ul și cablul TV. Am doar cablu de net și îmi e suficient. E superbă viața fără televizor.
„Combinatia ideala – Online + TV” – procentual cat online si cat TV ? Si am sa te intreb ce facem cu brandurile de tigari ?
N-am procente, din păcate :D. Iar cu brandurile de țigări, apăi și ele au dreptul la promovare. Acum contează de ce alege omul să consume. Fiecare face ce vrea.
As fi fost rau daca ziceam ca am doua… :p