Iepurașul a fost darnic anul ăsta

Nu știu despre voi, dar eu anul ăsta am avut parte de un iepuraș tare darnic. Aș putea spune că iepurașul a fost mai darnic ca niciodată. Dacă ani la rând mi-a adus ba iepurași de ciocolată, ba ouă de ciocolată, ba hăinuțe, ba biciclete de copii, ba jucării sau mai știu eu ce altceva, ei bine anul ăsta mi-a adus o răceala zdravănă, de n-am mai poposit niciodată pe la mine, care m-a pus la pat imediat ce am și căpătat-o.

Miercuri, pe 27 aprilie, alergam să prind trenul de 8.50 care avea să plece din Gara de Nord, spre Târgu-Jiu. Am urcat în el pe la și 45. M-am așezat frumos la locul meu și am simțit cum începe să mă ardă, brusc, gâtul. Și atunci mi-am zis că sigur răcesc.

Și-mi făceam eu planuri, să ies cu bicicleta, să mă plimb prin oraș, să stau cât mai mult pe afară, să scriu articole despre cât de frumos și de bine e în natură (surprinzător, m-am săturat de betoanele din București). Și am ajuns acasă pe la 15 (CFR și întârzierea). Am mâncat. Am mai vorbit cu ai mei. M-am plâns de gât și a început și mai rău. Cert e că, pe la 18-19, m-a trimis maică-mea să mă bag în pat că eram mai mult moartă decât vie și așa am zăcut toată perioada asta. În pat, sub plapumă de iarnă, cu foc în centrală, tras de nas, tuse, ceaiuri fierbinți și multe pastile.

Știți voi expresia aia cu răcită cobză? Ei bine eu am fost răcită cobză cobză cobză!

Recunosc, m-am ridicat din pat ca să mă duc la masă. Și la toaletă. Și cam atât. În rest am dormi și mi-am plâns de milă. În gând, că de vorbit nu prea puteam. Era un adevărat chin. Practic, s-au dus în van toate planurile mele de plimbăreală, ieșit cu bicicleta și orice altceva.

Iepurașul nu mi-a înțeles bine dorința. Îi cerusem, într-adevăr, să mă relaxez și să mă odihnesc. Iar el a dat-o în extremă cu odihna. Mi-a oferit un cadou care să mă țină la pat și să mă odihnesc de-a binelea. Data viitoare o să încerc să nu-mi mai doresc chiar atât de multă odihnă, că se pare că nu-i tocmai bine. O să fiu mai precisă cu iepurașul.

Iar dacă vă întrebați cum îmi mai e acum, ei bine m-am ridicat din pat. Încă trag de nas și încă dau niște concerte extraordinare pe timp de noapte și spre dimineață. Uneori, mă mai doare capul. Partea bună e că nu mai tușesc chiar atât de rău, nu mă mai doare gâtul.

Paște fericit și vouă, chiar și în a treia zi de Paște! Sunt încă în termen, ca să zic așa.