Home Personal Cam așa a fost 2016 pentru mine

Cam așa a fost 2016 pentru mine

by Daniela Bojincă
2016

Fiecare an, la final, pare mai interesant decât cel de dinaintea lui. Așa e și cu 2016. Pare mai bogat în experiențe și în lucrurile pe care le-ai învățat de-a lungul lui. Și pare mai bogat atât cu bune, cât și cu rele. Și apoi, cân stai și te gândești mai bine asupra lui, îți dai seama că nu doar pare, ci chiar e mai bogat și mai frumos. Și te întrebi oare cu ce surprise o să vină noul an.

Pe 2016 l-am început acasă, la Târgu Jiu, la ai mei. Și se pare că tot așa îl și închei. M-a prins liniștită, timp de 2 zile, ca apoi în a 3-a să mă dea peste cap. Să mă agite și să mă neliniștească. Apoi s-a liniștit iar și a urmat o perioadă frumoasă în viața mea. Și tot așa. A fost un an oscilant care, zic eu, cu bune și cu rele, dacă e să facem o medie, nu dă cu virgulă și e pe plus.

2016

2016 a fost anul călătoriilor

L-am început cu o călătorie în Turcia, pentru două săptămâni de zile, de pe 4 până pe 21 ianuarie, undeva în estul țării, în Van. A fost o experieță cu de toate, dat fiind faptul că, cu 12 ore înainte să plec, mi-am dat seama că n-am pașaport. Adică aveam, dar era expirat. Așa că am pierdut un autocar, un bilet de avion, a trebuit să-mi cumpăr altele și așa mai departe. Apoi, la întoarcere, am mai pierdut un avion pentru că nu ne-am trezit la timp. Dar măcar am vizitat Istanbulul încă o zi. Și nu m-am supărat deloc, ba din contră.

Apoi, pe vară, am ajuns să zbor peste Atlantic și să pășesc pe tărâm american timp de patru luni. Mi-am îndeplinit un vis, ca să zic așa. Și am avut parte de o experiență interesantă, cu bune și cu rele, care mi-a arătat ce înseamnă munca necalificată pe tărâm american, într-un program pe timp de vară, cât și ce înseamnă să lucrezi cot la cot cu niște puști de 15-16 ani, iar ei să știe să o facă mai bine decât tine, ba chiar să-ți fie manageri, superviseri sau mai știu eu ce altceva.

Am vizitat New Yorkul, Bostonul, Washington, Philadelphia, Rhode Island cu The Breakers Castle, Corming Glass of Museum care-i de-a dreptul impresionant și Cascada Niagara care m-a fascinat. Voiam să ajung și pe coasta de Vest, dar am eu toată viața înainte să fac și asta. Le-am simțit pulsul societății de jos și puțin pe aia medie. Și e interesant să vezi o Americă puțin diferită de visul american de pe continentul european.

daniela bojinca

2016 a fos anul învățăturilor

Recunosc că, atunci când ești tânăr, tinzi să o iei cu capul înainte și să faci așa cum crezi tu, fără să te consulți și cu alții și să le asculți opiniile care, în mare parte din cazuri, pot fi bune de luat în seamă. Cu plecarea mea cu Work And Travel m-am aventurat să aleg prima agenție care mi-a ieșit în cale când împărțeau niște fete pliante prin facultate, fără să mă interesez de ei, sau ceva. Și am făcut prost. Am fost dezamăgită de alegerea mea, dar măcar am învățat să nu mai fac asta niciodată. De acum înainte o să întreb în doujdemii de părți, ca să aflu dinainte că sunt o grămadă de oameni care au avut experiențe negative cu ei, nu după.

Așa că, de acum înainte, nu o mai iau cu capul înainte și nu o să mai meargă principiul primul venit-primul servit.

2016 a fost anul filmelor

Pentru mine. Am văzut mai multe filme ca în 2015. Și mai faine. Am văzut și câteva care să mă impresioneze la IMAX, ceea ce, pentru mine, e mare lucru (de obicei nu observ efectele). Iar filmele mele preferate, pe anul ăsta, sunt Fantastic Beasts and Where to Find Them, Doctor Strange și animația SING. Sper ca în 2017 să văd și mai multe filme faine, care să mă dea pe spate.

Chestii pentru 2017

Habar n-am. Nu-mi doresc ceva anume, în afară de note mari la examene. Să vină cu ce vrea el să vină. Din fiecare chestie o să am ceva de învățat, cu siguranță. Ce-i drept, vreau să-mi fac o agendă în care să notez, cronologic, cele mai tari chestii din 2017 (excursii, locuri, întâmplări, bla bla), ca la anul, fix pe vremea asta, să scriu o retrospectivă mult mai faină.

You may also like

2 comments

ecaleopi ianuarie 1, 2017 - 00:20

La mulţi ani!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky ianuarie 1, 2017 - 01:48

Mulțumesc frumos! La mulți ani și ție și un an nou cât mai frumos și bogat în ce vrei tu!

Reply

Leave a Comment