Florence – the world’s worst opera singer

Am fost acum vreo două zile și-am văzut filmul Florence. Țin minte că am văzut trailerul filmului de acum vreo cinci-șase luni și pe cât de amuzantă mi se părea ideea în sine a filmului, pe atât era și de interesantă și abia așteptam să-l văd.

Apoi, îmi plac tare mult filmele care aduc pe marile și micile ecrane o poveste reală. Filmele astea au un altfel de impact asupra mea.

Înainte de film, eu eram entuziasmată și toată lumea-mi spunea: „Ahh, o să fie un film nasol. N-ai văzut trailerul? E doar o comedie nereușită despre o tipă bogată care credea că orice e posibil”. Dar eu am fost încrezătoare. mereu am fost încrezătoare când a venit vorba despre povești de viață reală, pe care unii chiar le-au trăit și au impresionat ulterior și pe alții cu povestea lor.

Cine este Florence?

Florence Foster Jenkins este o doamnă suficient de bogată încât să aibă propriul club de artă teatrală și muzicală în New York, prin care sprijinea muzica. Florence, moștenitoare a unei averi impresionante, cu o poftă de viață impresionantă în ciuda unei boli incurabile de care suferea de mai bine de 50 de ani, cu o influență destul de mare în societatea anilor 1940 din New York, visează să devină o soprană recunoscută și iubită de către public, în ciuda faptului că nu avea absolut deloc calități vocale.

Delicatețea ei, pofta de viață și naivitatea de care dădea dovadă în construirea carierei de soprană,  m-au cucerit. Cred că trebuie să crezi cu adevărat în visul tău, încât să nu vezi absolut deloc realitatea din jur. 

Povestea filmului

Filmul spune mai multe povești, contopite într-una singură. Și începem cu ele pe rând:

1. Visul lui Florence (Meryl Streep) de a deveni o cântăreață faimoasă, la vârsta de 76 de ani. În planul ăsta e prezentată revelația lui Florence de a deveni soprană. Ia lecții de canto și de pian și se consideră cea mai bună, încurajată fiind de soțul ei, de unul dintre cei mai buni profesori de canto și de propriul pianist, deși aceștia erau conștienți de adevăr.
2. Iubirea dintre Florence și St. Clair Bayfield (Hugh Grant). Filmul creionează foarte frumos și povestea de iubire dintre cei doi. E impresionant cum, pentru a-i menține starea de sănătate cât mai stabilă, St Clai Bayfield o protejează de crudul adevăr și de ridicol, încurajând-o pe drumul pe care și l-a ales mai nou, de a deveni soprană. Se luptă cu oricine și cu orice pentru a-i îndeplini dorința și face tot posibilul ca lucrurile să iasă așa cum și-ar dori Florence. Cred că trebuie să iubești un om enorm de mult încât să-i sprijini și să-i alimentezi nebunia asta.
3. Povestea pianistului Cosme McMoon (Simon Helberg) care m-a cucerit încă de la prima secvență. E interesant cum îi rămâne alături încă din prima clipă, de la prima lecție în care este șocat de anti-talentul vocal de care dă dovadă Florence. Desigur, este convins de salariul mare și de St Clair să-i rămână alături și să-i sprijine nebunia. Dar este interesant cum banii nu mai sunt neapărat o motivație de a-i rămâne alături și o să o susțină pentru că pur și simplu așa o să simtă. Evoluează interesant în familia asta nebună. Iar personajul lui este de-a dreptul genial.

Cum mi s-a părut filmul Florence?

M-a cucerit filmul. Mi-a plăcut enorm de mult povestea și mesajul ăsta nebunesc cum că dacă crezi nebunește în visul tău și îi mai convingi și pe alții să fie părtași nebuniei tale din iubire și admirație pentru tine, poți îndeplini orice, inclusiv să cânți la Carnegie Hall, pentru mii de oameni, fără pic de voce, iar oamenii ăia să te susțină într-un final pentru că spectacolul e mult prea amuzant și realizat din tot sufletul (căci ea chiar se dedica trup și suflet).

La sfârșit, am rămas cu mesajul ăsta: „Pot spune că nu pot cânta, dar nu că n-am cântat!” (între timp descoperă și ea că n-are voce, cu ajutorul unui ziarist binevoitor, fapt ce-i aduce moartea o lună mai târziu după concert). Practic, dacă ai un vis pe care-l împlinești într-un mod eșuat (oricât de bizar ar suna asta), lumea poate spune că nu ești bun într-o anumită chestie, dar nu că n-ai făcut-o. Și mi se pare genial.

Hai și tu la film

Povestea ei e genială. E plină de momente comice. Și de multă ambiție și încăpățânare. Merită să vedeți povestea asta pe marile ecrane, la cinema. E impresionantă. Și foarte frumoasă prin prisma ambiției. Filmul va intra în cinematografe din data de 11 noiembrie 2016, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Sursă YouTube (user Movieclips Trailers)