• Home
Daniela's Blog
keep your memories alive
nutella tâmpa brașov
Calatorii

În Brașov cele mai frumoase locuri le-am descoperit din pură întâmplare

by Daniela Bojincă septembrie 22, 2017
written by Daniela Bojincă

Și nu doar în Brașov, ci în toate locurile prin care m-am plimbat până acum. Tocmai de aceea, de obicei, când plec undeva, nu-mi propun să văd doar X, Y și Z obiective turistice. Pe lângă obiectivele alea care sunt musai de văzut, mie-mi place să hoinăresc. Să mă plimb fără să am o destinație anume, până când nu mai pot de picioare și să mă bucur de tot ce descopăr în jurul meu.

Am făcut asta când am plecat la sfârșitul clasei a 8-a într-o excursie prin Europa, până-n Oxford și înapoi. Mi-am găsit un grup de 2 băieți și 3 fete care să nu dorească să colinde mall-urile, ci străzile și, după ce vizitam ce era musai, ne lăsam duși de pași cine știe pe unde. Și am descoperit o serie de locuri frumoase peste tot. Parcuri, clădiri interesante și povești. 

nutella tâmpa brașov

Dar să revenim la Brașov. M-am plimbat prin Brașov de foarte multe ori. Am fost cu ai mei de câteva ori. Cel mai recent chiar acum 2 ani. Atunci, într-o seară, destul de târziu, după ce am plecat de la Oktoberfest, am făcut o plimbare pe străduțele Brașovului și am ajuns cumva pe Strada După Ziduri. A fost una dintre cele mai plăcute plimbări din Brașov, pe o străduță liniștită, cu un pârâiaș și o pădure în dreapta. Mi s-a părut cea mai frumoasă descoperire pe care am făcut-o vreodată într-un oraș. Iar când am ajuns săptămâna trecută în Brașov, am ținut morțiș să-mi duc prietenele pe După Ziduri, seara. 

strada după ziduri brașov

Bastionul Graft este unul dintre locurile frumoase descoperite din pură întâmplare în Brașov

A doua zi am revenit pe Strada După Ziduri. Să ne bucurăm de minunăția ei și pe lumină naturală. Aveam de gând, ce-i drept, să vedem cele două turnuri de apărare (Alb și Negru). Și, la un moment dat, văd niște scări în dreptul Bastionului Graft. Și-mi zic: Oare unde duc scările astea?

Izabela, una dintre prietenele mele mi-o taie scurt că nu-s către turn, că alea către turn le-a văzut ea aseară mai în față și că să nu mai pierdem timp. Așa că eu, ca un copil răsfățat, cu personalitate și foarte încăpățânat, îi zic: Și ce dacă? Dacă și scările astea duc într-un loc fain? Eu mă duc să văd! Și dusă am fost. Așa că ele, constrânse cumva de situație, m-au urmat. 

Așa am descoperit că Bastionul Graft poate fi vizitat și este un mic muzeu de cultură a anilor 1920. Foarte cochet, cu exponate interesante și amenajate în așa fel încât să pătrunzi și tu în epoca respectivă. 

bastionul graft brașov expoziție

Iar apoi, ce să vezi: scările alea duceau tocmai către Turnul Alb

Am o prietenă care momentan locuiește în China și, când face câte o chestie zice: aș vrea să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi tot mie pentru asta! Așa eram și eu în momentul ăla. Îmi mulțumeam mie că am fost o rebelă și am luat-o pe scări să descopăr unde duc treptele alea abrupte. Sunt așa inspirată uneori!

turnul alb brașov

Mi-a plăcut mult Turnul Alb. Bucata aia ruptă din istorie și conservată atât de bine.

Și mi-a plăcut și prin pădurea dintre cele două turnuri căci, ca să ajungi de la un turn la altul, fără să mai cobori și să urci scări, mergi pe o potecă prin pădure. Și e atât de relaxant și de plăcut.

turnul negru brașov

De la Turnul Negru am avut una dintre cele mai frumoase perspective asupra orașului Brașov

Când am ajuns acolo, printre vegetația crescută la întâmplare, așa cum îi șade cel mai bine de altfel, am avut cea mai frumoasă perspectivă asupra orașului Brașov. Aveam o vedere de ansamblu asupra Centrului Istoric din Brașov, cu Biserica Neagră văzută din față, Tâmpa puțin în dreapta, iar în spate o mare de case din vremuri demult apuse. Fabulos peisaj. Fabulos!

priveliște brașov

Bine, nu se compară cu perspectiva de pe Tâmpa, care a fost de-a dreptul demențială!

Dacă ajungi în Brașov și prinzi vreme bună așa cum am prins noi, să știi că n-ar trebui să pleci de acolo până nu urci pe Tâmpa. O să ai o priveliște de-a dreptul demențială, fabuloasă, extraordinară, minunată, excepțională și o să te îndrăgostești pe loc de tot ce ai în fața ochilor. Și n-ai să mai vrei să mai pleci de acolo. 

Pe mine s-au chinuit 3 oameni să mă ia de acolo de sus. Și s-au chinuit destul. Că mna, eu chiar mă bucuram de locul în care mă aflam, îmi deschisesem borcanul cu Nutella de la brașoveanul Ioan și-l savuram la înălțime. Că de ce nu, nu? Și a fost cea mai bună Nutella pe care am mâncat-o vreodată cu toată frumusețea aia pe care o aveam în față. Recomand experiența asta. Chiar o recomand.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1652262321492072&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=3&permPage=1

Tot din întâmplare am descoperit în sfârșit și Strada Sforii

De câte ori am fost în Brașov, n-am reușit să ajung pe Strada Sforii, a treia cea mai îngustă stradă din Europa. În prima seară în care am luat-o la pas pin Centru Istoric, am dat cu ochii și de plăcuța aia mică pe care scrie Strada Sforii, că până acum am ratat-o cu succes de absolut fiecare dată. 

strada sforii brașov

Și tot din întâmplare am descoperit și Poarta Ecaterinei și Poarta Șchei

brașov poarta ecaterinei

Poarta de mai sus este Poarta Ecaterinei. Și are o semnificație interesantă, de care habar n-aveam. Sau, mai bine spus, habar nu aveam că porțile care arată așa, au o anumită semnificație. Felul în care este construită, cu acele turnuri ce simbolizau „Jus Gladii” era un privilegiu medieval al conducătorilor brașoveni de a aplica pedeapsa supremă. Mi s-a părut interesantă treaba asta. N-am știut-o. Deci am învățat și ceva nou cu excursia asta la Brașov.

Iar asta-i poarta Șchei. Poarta principală de intrare în cetate. Parcă.

poarta șchei brașov

Ce altceva ar trebui să vizitezi de prin Brașov?

E simplu. Tot Centrul Istoric. Absolut tot. Străduță cu străduță. Biserica Neagră. Piața Sfatului. Dar străduțele. Nici nu știi ce ai putea să descoperi când te plimbi pe ele. Sunt drăguțe. Cochete. Misterioase. Și pline de istorie.

septembrie 22, 2017 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
Personal

Am găsit cei mai tari pantofi de mireasă

by Daniela Bojincă septembrie 15, 2017
written by Daniela Bojincă

Bună! Sunt Daniela! Și nu, nu mă mărit. Încă. În schimb, vreau să-ți spun, sau să-ți repet (după caz), că am o mare problemă cu încălțămintea. Niciodată nu găsesc numărul potrivit. Asta pentru că port 34-35. Și, dacă mă duc la adulți, e prea mic. Iar dacă mă duc la copii, e prea mare. Oricum o dau, eu tot nu o nimeresc.

Așa că din când în când mai pierd vremea pe site-uri cu încălțăminte și mă mai uit de pantofi de ocazie, sport, sau ce o fi, că paote poate găsesc și eu ceva așa, întâmplător. Poate poate o minune se abate asupra mea și destinul nu mă împinge până în ultimul moment când am nevoie de o pereche de pantofi și trebuie să stau să caut din magazin în magazin ceva, orice, dar care să-mi fie bun.

Proaspăt întoarsă de la Brașov, cu o multitudine de lucruri de făcut și o imensă oboseală în corpul meu, m-am gândit că n-ar strica să-mi arunc ochii pe site-ul celor de la Matar plin de pantofi de toate felurile și tipurile.

Partea faină este că în timp ce eu căutam pantofi, sau botine, sau ceva sport, am găsit cu totul altceva, ceva ce pot spune că nu mă interesează absolut deloc pentru moment, ori în viitorul apropiat. Dar deloc. Și, totuși, sunt cea mai tare pereche de pantofi pe care am găsit-o. O pereche de pantofi de mireasă atipică și ieșită din comun.

Adică asta:

pantofi de mireasăDeci mi se par de-a dreptul geniali. Sunt atât de ieșiți din comun. Niște pantofi pe care nu-i vezi la orice nuntă și, mai ales, cu siguranță super confortabili. Ce ți-ai putea dori mai mult, nu?

Desigur, nu spun nu tocurilor. Dar dacă nu vrei să te schimbi în niște sandale și gata, pantofii ăștia cred că ar fi o opțiune foarte bună, dacă nu chiar excelentă.

Bine, eu fiind o ciudată cu gusturi în general aproape total diferite față de oamenii din jurul meu, tot ce e atipic mi se pare extraordinar. Poate că nu-s cine știe ce, dar eu când i-am văzut mi-am zis: WHAT THE FUCK?! CÂT DE GENIALI SUNT! Și am rămas așa cu o față din aia WOW preț de câteva secunde bune, în timp ce mă tot holbam la ei.

pantofi

Și nu mi-a mai trebuit altceva. Am renunțat să mai caut orice alți pantofi. Am fost prea fascinată de ideea în sine de a face niște pantofi de genul pentru nuntă.  Și, cum toate felele își visează rochia de mireasă și așa mai departe, eu mi-am zis: pantofi din ăștia vreau la nuntă. Și o să țin minte treaba asta.

Și da, acum poate că ar fi cazul să mă întorc la oițele mele și să-mi caut niște încălțăminte de care am cua devărat nevoie. Cum ar fi niște pantofi normali de ocazie și nicidecum pentru un așa eveniment special care cine știe când va avea loc și ce alte tipuri de pantofi de mireasă or mai apărea până atunci. Poate nici nu or să se mai poarte pantofi, ceea ce nu mi-ar displăcea foarte tare. Ba chiar aș fi foarte fericită.

septembrie 15, 2017 2 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
renegatii
Filme

Renegații – un film în care iar sunt americanii super-eroi

by Daniela Bojincă septembrie 12, 2017
written by Daniela Bojincă

Am văzut filmul Renegații săptămâna trecută. Și, pentru că a fost o săptămână de-a dreptul plină, cu plecări și două festivaluri, n-am apucat să scriu la cald despre film. Un film care mi-a plăcut pe jumătate, ca să zic așa. Dar suficient cât să ți-l recomand.

renegatii

Povestea filmului Renegații

Acțiunea se petrece în Sarajevo, prin 1995, în timpul războiului din Bosnia pentru independență. momentul când NATO era deja acolo și încerca să facă cât mai multe operațiuni mai după colțul blocului, să nu le observe nimeni.

La un moment dat, pușcașii noștri marini din NATO au avut de capturat și livrat un pachet. În cel mai mare secret posibil. Doar că ei au reușit să facă asta plimbându-se cu un tanc prin Sarajevo și atrăgând toate privirile inamicilor. Dar nu. Nu asta-i acțiunea filmului. Și nici măcar nu se concentrează în jurul acestei întâmplări. E doar așa, o introducere a activității lor pe acolo.

Acțiunea filmului se concentrează în jurul descoperiri de proporții într-un lac. O comoară. O adevărată comoară. Care, în trecut, se credea a fi doar inepția unui bătrân. Așa că pușcașii marin, cu o discreție totală, pun la cale un plan să scoată comoara din lac și să ajute populația Bosniei, o populație care, în 1995 era devastată de acțiunile militare din zonă. Iar acțiunea se concentrează în jurul planului lor de a recupera comoara din lac.

Ce mi-a plăcut la filmul Renegații

Mi-a plăcut prima scenă de început. Cu obținerea și livrarea pachetului. E chiar amuzantă. Și nici nu e previzibilă. Sau mă rog, mie nu mi s-a părut a fi previzibilă.

Apoi, mi-a plăcut entuziasmul cu care ei au întâmpinat ideea de a ajuta cu adevărat populația din Bosnia și de a lăsa cu adevărat ceva fain în urma lor, cum ar fi posibilitatea de a prospera și nu doar locuri bombardate, oameni chinuiți și așa mai departe. Și uite așa se transformă filmul ăsta într-un alt film în care americanii sunt super-eroi. Doar ei și nimeni altcineva.

Sunt și niște glumițe pe acolo. Glumițe din alea de cadre militare, ca să zic așa. Dar îs faine cum sunt integrate în context.

Hai și tu să vezi filmul Renegații

Filmul Renegații a intrat în cinematografe din 8 septembrie 2017 și este distribuit de Ro Image 2000. E un film interesant, despre o parte dintr-o istorie relativ recentă (adică până și eu eram născută pe vremea aia, ieeeei). E un film cu cadre militare care se zbat între viața profesională, îndatoririle profesionale și propriile principii morale, credințe și sentimente. 

Sursă YouTube (user Zero Media)

septembrie 12, 2017 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
podgorii jidvei vin premium castelul jidvei traminer sauvignon blanc
CalatoriiCultură

Castelul Jidvei, câștigat la un joc de cărți, mi-a adus o experiență amețitoare

by Daniela Bojincă septembrie 8, 2017
written by Daniela Bojincă

E ora 23.26. Iar experiența mea la Castelul Jidvei, un castel cu o poveste extraordinară, câștigat la un simplu joc de cărți, s-a terminat. Și tare rău îmi pare. Atât de rău că mai că mi se întrezărește o lacrimă în colțul ochiului. Iar asta doar pentru că tot ce am trăit aici în ultimele două zile a fost de-a dreptul la superlativ. De la oameni și zâmbetele lor, la multitudinea de vinuri și până la loc în sine. Este de vis tot ce am găsit pe aici. Niște peisaje de-a dreptul mirifice și încântătoare. Îți umplu sufletul de bucurie. Pleci de aici, parcă, mult mai bogat, mai fericit și relaxat. Cum s-ar zice, pleci cu bateriile încărcate și cu și mai multă poftă de viață. Și de vin.

podgorii jidvei vin premium castelul jidvei traminer sauvignon blanc

ATENȚIUNE! ATENȚIUNE! Vinul se bea cu moderație.

Probabil că te întrebi ce-am făcut eu aici la Castelul Jidvei

Și eu stau puțin pe gânduri când vreau să răspund cuiva la întrebarea asta. Și nu pentru că n-aș știi ce-am făcut aici, ci pur și simplu pentru că nu știu exact cu ce să încep mai întâi. Sunt atâtea lucruri extraordinare pe care le-am făcut în aceste două zile, că parcă toate merită să fie pe primul loc când vine vorba de începutul unui povestiri ca la carte.

Miercuri mi-am început ziua cu gașca asta de oameni faini cu care, cel mai probabil, m-ai și văzut prin postări pe Facebook. E aproape imposibil să nu o fi făcut-o. A fost un drum lung, obositor, dar care s-a sfârșit printr-o uimire dumnezeiască în momentul în care am pășit în curtea castelului și în Castelul Jidvei.

Iar uimirea mea dumnezeiască a continuat pe tot parcursul prânzului, că doar a fost în cadrul ăsta de superb.

masa de pranz castelul jidvei

Oh, ca să nu mai spun și de cină. Și nu e că vreau să te oftic sau ceva, dar chiar am luat o cină precum împărații pe vremuri. Sau poate chiar mai bine.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1644515132266791&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=3

Și pentru că tot am ajuns la Castelul Jidvei, pe care l-aș supranumi Castelul Vinurilor, am degustat și câteva vinuri de excepție din gamele Owner’s Choice și Mysterium, lansate în 2012, ale celor de la Jidvei. Spuma spumelor cum ar veni. Iar dacă vrei să le deguști și tu, te invit să faci asta cu niște prieteni dragi, acasă, pentru că tocmai s-a lansat platforma online Shop Jidvei, de unde le poate comanda oricine foarte ușor, fără să trebuiască să te mai complici cu magazine de specialitate, cunoscute aproape doar de consumatori ai vinurilor premium. Și îți vin și la ușă. Ce poți să-ți dorești mai mult de atât? Poate doar pe cineva care să ți le toarne și-n pahar. Și eventual să-ți recomande niște mâncăruri cu care să le asociezi, ca experiența să fie perfectă.

Iar joi m-am plimbat toată ziua printre cele 2500 de hectare

Și a fost fabulos. M-am bucurat de fiecare frunză de viță de vie pe care am privit-o. De fiecare peisaj din fundal. De fiecare boabă de strugure pe care am gustat-o. De natură în general. De mirosul ăla de struguri copți la început de septembrie. Exact așa cum mă bucuram când eram copilă prin vița de vie de pe deal a bunicilor. Am retrăit o parte din copilărie. O parte din copilărie dusă la superlativ (am repetat la cuvântu ăsta, de numa).

Am avut o zi plină de frumos. De bucurie. Se făcuse vreo 10 dimineața. Eram plecată de vreo 3 ore din cameră și aveam impresia că făcuserăm atât de multe până la ora aia, încât parcă era seară. Minunat, îți spun. Minunat m-am simțit!

traminer sauvignon blanc producere castelul jidvei

De aici se culeg strugurii pentru vinul Traminer + Sauvignon Blanc

După multe degustări, pot spune că am și un vin preferat

În timpul degustării m-am îndrăgostit de un vin din soiuri nobile pure ce amestecă aromele într-o colecție exclusivistă de vinuri de cupaj. Un vin cu arome și buchete complexe. Un vin cu nuanțe de cireșe negre și rodie. Un vin cu arome de fructe galbene și flori de iasomie.

Știu că probabil acum te-am făcut să ridici ușor din sprânceană. Poate ți-am stârnit măcar puțin interesul. Așa că-ți și spun despre ce vin este vorba. Vinul de care m-am îndrăgostit face parte din gama Mysterium, lansată în 2012, un Traminer + Sauvignon Blanc. 

traminer sauvignon blanc castelul jidvei

Ai tinde să crezi că e doar meritul unei recolte sănătoase, al ploii și al soarelui care au avut grijă ca recolta să crească fix așa cum trebuie. Dar trebuie să știi că, în spatele naturii, sau după ea (cum vrei tu să te raportezi), stau o multitudine de oameni dedicați meseriei care combină soiurile astea pure cu foarte multă grijă. Niște vinificatori cu experiență ce „dau naștere” unor vinuri nobile care te ung pe suflet la propriu.

Cu ce mâncare merge vinul Traminer + Sauvignon Blanc?

Am stat de vorbă directorul de vinificație de la Jidvei, un domn care are vreo 45 de ani de vinificație (care anul ăsta a sărbătorit 200 de milioane de sticle vândute de vin Jidvei), pe care eu l-am perceput ca fiind de-a dreptul drăgălaș și mereu dornic să-ți povestească cât de simplu, simplu, simplu e să faci vinul și toate procesele prin care trece până la produsul final. Iar dânsul mi-a spus că cel mai bine vinul Traminer + Sauvignon Blanc din gama Mysterium merge cu orice mâncare cu sos sau chiar înainte de desert, dar niciodată după. Și am să-l ascult pe cuvânt de acum înainte când am să beau un vin la masă. Am să încerc să asociez vinul cu mâncarea preferată, ca experiența să fie absolută. La superlativ. Mega super genial de extraordinară.

A fost o experiență fix ca vinul. Amețitoare

Și nu în sensul că am degustat la vin și am băut până ne-am amețit. A fost amețitoare din perspectiva faptului că ne-am îmbătat cu frumusețe, cu arome și cu gusturi senzaționale, într-un loc de vis. Într-un castel plin de legende și de mistere, asemeni vinului pe care l-am și ales drept preferat. Și în împrejurimile de basm ale acestuia.

Ce Toscana? Hai la Jidvei să vezi frumusețea adevărată!

vin spumant castelul jidvei

Închin acest pahar experienței ăștia fantastice!

Iar la finalul finalului vreau să îți las și acest filmuleț despre cum se face vinul și locul în sine. Asta ca să ai o imagine completă asupra a tot ceea ce a însemnat această experiență. Sunt sigură că o să îți placă.

septembrie 8, 2017 2 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
inhumans
Filme

În caz că vrei să te apuci de vreun serial weekendul ăsta, îți recomand Inhumans în IMAX

by Daniela Bojincă septembrie 2, 2017
written by Daniela Bojincă

Aseară am văzut Inhumans în IMAX, la invitația celor de la Cinema City. Noi eroi în Universul Marvel care ajung pe micile ecrane să ne încânte. Am fost fascinată de noul serial încă de când l-au anunțat și au început să se scrie articole despre el, despre actorii care vor interpreta rolurile și așa mai departe.

În caz că nu știai, Inhumans este filmat numai cu camere pentru IMAX. Tocmai de aceea primele două episoade sunt difuzate în IMAX în acest weekend, marți și joi. Chiar îți recomand să vezi primele două episoade în IMAX, să te bucuri de începutul poveștii prin imagini cu adevărat spectaculoase. Și pe un ecran imens, nu așa oricum.

inhumans

Povestea Inhumans

Mai întâi, ce sunt ei?

Inhumans sunt Inumanii. Dar nu într-un sens rău. Ci în sensul că au calități superioare oamenilor de rând. Sunt un nou tip de super-eroi. Fascinanți și plini de surprize. Interesant este faptul că, Inhumans, sunt și ei oameni de rând până la o anumită vârstă când are loc terigeneza, un proces care îți trezește puterile și calitățile tale supra-omenești. Unii continuă să ducă mai departe genele de inhumans, alții rămân pur și simplu oameni normali.

Un om de rând este și Maximus (Iwan Rheon), care nu are nicio calitate  supra-omenească, nicio putere specială. Asta dacă nu luăm în considerare faptul că-i rău și șiret. Sau, putem spune că este și el un Inhuman, un inuman. Căci, în limba română inuman fix asta înseamnă – un om rău, lipsit de scrupule.

Maximus este fratele regelui Inumanilor, Black Bolt (Anson Mount), iar Maximus nu este de acord cu mare parte din guvernarea fratelui său asupra Inumanilor. În special cu faptul că trăiau izolați de pământeni, tocmai pe Lună (într-un spațiu izolat și nedetectabil din exterior) și că trebuiau să ducă o viață limitată când pe Pământ aveau toate cele necesare în concepția lui. Așa că decide împreună cu aliații săi să-și înlăture fratele de pe tron într-un mod nu tocmai legitim. 

Astfel, constrânși de situație, membri familiei regale Black Bolt, Medusa (Serina Swan), șeful gărzii regale – Gorgon (Eme Ikwuakor) și sfetnicul regelui – Karnak (Ken Leung) pleacă pe Pământ. 

Și cam asta se întâmplă în mare parte în primele două episoade. În jurul acestor lucruri se învârt acțiunea și intrigile din primele două episoade. Membrii familiei regale se refugiază pe Pământ, în timp ce Maximus încearcă să găsească o cale de a-i înlătura de tot de la putere, influențând societatea Inumanilor. Totul având ca scop întoarcerea Inumanilor pe Pământ, acolo unde Maximus crede că le este locul de fapt și nicidecum izolați pe lună. În plus, el este convins că, la un moment dat, oamenii de pe Pământ o să-i găsească într-o zi pe lună și că n-are rost să se mai ascundă.

Ce mi-a plăcut la Inhumans

Povestea e interesantă în Inhumans. Mă fascinează ideea (și în același timp îmi ridică ceva întrebări), de a evada familia regală tocmai pe Pământ, în locul în care încă nu voiau să se întoarcă și în care Maximus insista că trebuie să revină. Adică, nu vor să-l asculte pe Maximus să se întoarcă pe Pământ, dar evadează fix acolo. Mă întreb de ce? Bine, e cam singurul loc unde s-ar putea duce, în afară de vreun buncăr ascuns din orașul de pe Lună.

Din sinopsis-urile de pe net mai aflăm că întoarcerea Inumanilor pe Pământ este benefică atât inumanilor, cât și pământenilor. Cum, habar n-am! Chiar sunt curioasă cum o să fie continuată povestea în restul episoadelor care o să se continue de la sfârșitul lunii pe abc.

Legat de paragraful anterior, îmi place Maximus (Iwan Rheon). Se pare că, deși un nebun și un nenorocit prin felul cum încearcă el să scape de familia regală, ar cam avea dreptate. Locul lor chiar e pe Pământ, din câte se pare.  

Apoi, eu îl văd pe Maximus ca un copil răsfățat de fratele mai mare, care pur și simplu vrea să-i demonstreze acestuia prin orice mijloace faptul că el are dreptate, fără să vrea să facă rău cuiva de fapt. Și, dacă nu poate cu frumosul, schimbă tactica și face pe durul. Și mi se pare interesant caracterul ăsta al lui de a demonstra prin orice mijloace faptul că are dreptate deși, în sufletul lui, se vede că se dă o luptă crâncenă pentru faptul că rănește persoanele la care ține doar ca să le demonstreze că adevărul lui este cu adevărat adevărul cel adevărat (doamne, cum sună asta).

Practic e un orgolios afectat de faptul că nu i se dă și lui credit și nu vrea nimeni să-l asculte și să încerce măcar să privească lucrurile și din perspectiva lui. Poate văd ceva ce ei nu au observat încă cu toate calitățile lor de Inhumans.

Referitor la restul familiei regale. Mă fascinează Black Bolt (Anson Mount) – după Maximus, desigur. Are o super-putere super tare. Iar apoi vine Medusa (Serinda Swan) care are un păr superb și o super-putere pe măsură, iar la un moment dat își pierde tot farmecul.  Pe locul trei, ca super-putere e Karkan (Ken Leung), sfetnicul lui Black Bolt – o să vezi că o să facă niște chestii super tari. Iar pe locul patru se află Louise (Ellen Woglom) cu al său câine drăgălaș și smotocibil.

Și închei cu o chestie care mie mi se pare interesantă și mi-a plăcut. Serialul este filmat în Hawaii. Și cu ocazia asta au mutat și Luna în Hawaii, căci scenele de pe lună sunt filmate tot în Hawaii.

Ramsay din Game of Thrones VS Maximus din Inhumans

Dacă te-ai uitat la Game of Thronesm e imposibil să nu-ți aduci aminte pe Ramsay. Ei bine, Iwan Rheon în rolul lui Maximus pare să fie aproape la fel de nesuferit și de nenorocit ca în rolul lui Ramsay din Game of Thrones.

Diferențele dintre cei doi sunt însă vizibile și destul de mari chiar dacă, ambii sunt niște nebuni. În primul rând, Maximus nu face rău el cu mânuțele lui, ci îi pune pe alții, în timp ce Ramsay acționa în primul rând el când era vorba să facă rău cuiva. Se ducea acolo și îi omora, îi tortura cu propriile lui mânuțe și așa mai departe. În schimb, Maximus dă doar directive.

Apoi, în al doilea rând, o altă diferență majoră pe care eu o văd între cei doi este faptul că Ramsay făcea rău ca să facă rău și îi păsa doar ca el să ajungă la putere și nicidecum nu se gândea că face rău unora ca să le fie bine altora în afară de propria lui persoană, așa cum pare Maximus că face.

Fiind două personaje cărora le-a dat viață același actor, Iwan Rheon, care duc înspre aceeași personalitate, se aseamănă între ele. Și e plăcut să-l vezi pe Iwan Rheon fiind atât de bun pe rolul ăsta de nesuferit. Și n-ai cum să nu faci comparație între Ramsay jucat de Iwan Rheon și Maximus jucat de același Iwan Rheon având în vedere că sunt două personaje negative cu personalități asemănătoare.

Hai la IMAX să vezi primele două episoade din Inhumans

Dacă vrei să te bucuri de niște imagini spectaculoase, de peisaje și de o claritate net superioară altor seriale, te invit să vezi primele două episoade în IMAX, la Cinema City în weekendul acesta 2-3 septembrie, de la 20.40 și 22.30, cât și marți și joi. Te asigur că n-ai să regreți experiența. Și, dacă ești fan Marvel, sigur o să-ți placă povestea.

Filmul este distribuit în România de către cei de la Forum Film România.

Iar ca să te conving am să-ți las trailerul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=KaaLbjZ3mj8

Sursă YouTube (user ABC Television Network)

septembrie 2, 2017 3 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
girls trip
Filme

Girls Trip – o comedie cu femei, pentru bărbați

by Daniela Bojincă septembrie 1, 2017
written by Daniela Bojincă

Bine, Girls Trip e o comedie cu femei, despre femei, dar nu chiar doar pentru bărbați. Aș putea spune că e atât pentru bărbați, cât și pentru femei. În egală măsură. Nu facem discriminări. Dar mi-a plăcut mie cum sună titlul.

Dacă vrei să vizionezi acest film, te avertizez că o să râzi cu lacrimi. Aproape la fiecare 5-10 secunde. N-ai cum altfel. O ți din râs în râs. Nu termini bine de râs la faza trecută, cu imediat mai vin 2-3 în cascadă. Și să vezi atunci.

Filmul, în schimb, nu e recomandat copiilor sub 15 ani. Conține destule replici și acțiuni vulgare. Nu e chiar o comedie pentru toată lumea, dacă nu poți digera nicio vulgaritate grăită de câte un personaj. O comedie care, deși vulgară, devine tare emoționantă la final.

girls trip

Povestea filmului Girls Trip

Ryan Pierce (Regina Hall) este o cunoscută autoare și o inspirație pentru toți cei care o urmăresc și o îndrăgesc. Și, pentru că nu s-a mai văzut de ceva timp cu prietenele ei din facultate, le scoate într-un weekend în New Orleans pentru Festivalul Essence, unde Ryan era invitată și avea să prezinte un discurs motivațional despre viață, relații și cum, dacă vrei, poți să ai totul.

Prietenia dintre Ryan (Regina Hall), Sasha (Queen Latifah), Lisa (Jada Pinkett Smith) și Dina (Tiffany Haddish) se cam șubrezise de-a lungul anilor. Așa că planifică e excursie de tipul girls trip și încearcă, în viața ei super aglomerată, să îmbine utilul cu plăcutul.

Cele 4 prietene se bucură din plin de timpul împreună și își aduc aminte de vechile lor obiceiuri, de petrecerile pline de dezmăț, de dansurile din vremurile respective și de flirturile de care cam uitaseră. Iar relația lor de prietenie se încheagă la loc printr-o serie de aventuri extrem de comice.

Ce mi-a plăcut la filmul Girls Trip

Pe lângă toate fazele comice în urma cărora îți dau efectiv lacrimile, Girls Trip are și momente pline de seriozitate, emoționante, chiar cu tâlc aș putea spune. Unul dintre ele este chiar la final, iar celelalte sunt cumva ascunse printre momentele comice.

Mi-a plăcut mult de tot personajul lui Dina (Tiffany Haddish). Ea este sufletul grupului. Cea mai amuzantă. Cea mai comică dintre toate. Și cea care stârnește toate nebuniile. Tipa aia care niciodată nu se poate controla și mereu zice câte una. Tiffany Haddish este genială din prima scenă în care apare, până în ultima. Cred că fără ea, comedia asta și-ar pierde tot farmecul.

Oh. Și apare William Levy în rolul lui William Levy. Ai să râzi cu lacrimi! CU LACRIMI!

Mi-a plăcut, ca întreg, povestea. M-au amuzant întâmplările celor 4. Și mi-a plăcut cursivitatea interacționărilor dintre personaje și a întâmplărilor. E o comedie numai bună după o zi de muncă. Sau după o săptămână întreagă. Ori dacă te simți trist. Comedia asta o să te scoată din orice stare nasoală.

Hai și tu la film

Filmul Girls Trip a intrat de astăzi, 1 septembrie 2017, în cinematografe și este distribuit de RoImage 2000. Așa că, dacă vrei să începi toamna râzând, du-te cu fetele la film. Sau du-te cu băieții, dacă ești băiat. O să aveți și voi de ce să râdeți.

Sursă YouTube (user Universal Pictures Australia)

septembrie 1, 2017 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
atomic blonde
Filme

Cum a fost Atomic Blonde la VIP Cinema City

by Daniela Bojincă august 31, 2017
written by Daniela Bojincă

Ieri am văzut Atomic Blonde la VIP Cinema City din Park Lake. Și, la fel cum am povestit și data trecută când am fost la VIP Cinema City în Park Lake despre experiența VIP și filmul pe care l-am văzut, așa am să fac și atunci.

Am să încep prin a-ți mărturisi că mi-a plăcut foarte mult filmul care, pe alocuri, este destul de greoi. Și, dacă nu ești puțin atent, îi pierzi firul și s-ar putea să nu mai înțelegi cum stau de fapt lucrurile. Mie mi s-a întâmplat asta chiar la final. Și am avut nevoie de ceva explicații ca să înțeleg ce și cum era de fapt.

Experiența VIP a fost și de data aceasta peste așteptări

La VIP Cinema City ai parte de un răsfăț culinar, ca să zic așa, chiar înainte de film. Cu jumătate de oră înainte te poți duce în foaierul de la VIP Cinema City unde te așteaptă o cină cu preparate mereu proaspete, gătite chiar în bucătăria celor de la Cinema City din Park Lake. Eu aseară am mâncat niște pui cu legume la tigaie, o felie de pizza, niște orez gătit în stil asiatic, o salată de porumb și cele 3 feluri de desert – preferatul meu este prăjiturica cu stracciatella și, dacă te duci la VIP, chiar ți-o recomand.

Și, după ce m-am bucurat de cină alături de un suc de portocale, m-am răsfățat în sala VIP cu niște nachos și suc de portocale. Asta în timp ce stăteam confortabil în fotoliul de piele, reglabil (de pe un dispozitiv touchscreen), ca pe canapea acasă, sau chiar mai bine.

Ce mi-a mai plăcut ieri a fost faptul că, un angajat drăguț, a venit după mine în sala de cinema să-mi aducă ghiozdanul pe care îl uitasem în foaier.

atomic blonde

Povestea filmului Atomic Blonde

Acum, că ți-am povestit puțin despre VIP Cinema City, zic să trec și la partea a doua a articolului, aceea în care îți povestesc câte ceva despre film.

Atomic Blonde (Charlize Theron) este o agentă sub acoperire a MI6. Un asasin de excepție. Printre cei mai buni dintre cei mai buni. Bomboana de pe colivă, cum ar veni. 

Noua ei misiune este în Berlin, în timpul revoluției din 1989. Chiar înainte ca Zidul Berlinului să fie dărâmat și, astfel, un capitol din istorie să se închidă. Rolul ei era de a rezolva un caz strict secret, dar despre care se pare că știa toată lumea. Un caz care avea să salveze foarte multe vieți după ce unul dintre agenții aliaților sub acoperire tocmai fusese omorât.

Ajunsă în Berlin face echipă cu David Percival (James McAvoy), care era comandatul lor din Berlin, încearcă să găsească împreună lista. O listă ce conținea informații despre toți agenții, identitățile acestora și detalii private din viața lor. Colaborarea dintre cei doi este un fir ce trebuie urmărit cu mare atenție căci, dacă scapi chiar și cel mai mult detaliu, s-ar putea să nu mai înțelegi cu adevărat povestea. 

Dacă găsesc lista respectivă, cum se înțeleg cei doi și cât de bine lucrează împreună într-o lume în care nimeni nu trebuie să aibă încredere în nimeni, te las să descoperi chiar tu vizionând filmul.

Ce mi-a plăcut la filmul Atomic Blonde

Atomic Blonde rescrie cumva istoria. Anume, rescrie partea de istorie în care Zidul Berlinului este dărâmat. Și o creionează pe Charlize Theron și acțiunile acesteia ca fiind motivul pentru care, de fapt, Zidul Berlinului a fost dărâmat. Motivul pentru care comunismul a luat sfârșit.

Pe alocuri, filmul s-ar putea să ți se pară plictisitor. Dar eu zic să nu te lași dus de valul ăsta că imediat scoate cineva un pistol și s-a dus toată starea ai de plictiseală. Mi-a plăcut alternanța dintre scenele alea super light și scenele în care stai cu sufletul la gură de zici că mai ai puțin și explodezi. La final, balanța e echilibrată între ambele categorii.

James McAvoy joacă și de data aceasta un rol de excepție. Am mai scris despre el când am scris și despre filmul Split – un film pe care ți-l recomand, unde a avut un rol principal. James McAvoy a surprins și de data aceasta prin naturalețea grimaselor lui. Pare cu adevărat din film. Face ca totul să pară atât de real în jurul lui. Și n-ai cum, indiferent de personajul pe care îl joacă, să nu te îndrăgostești din nou și din nou și din nou. Deci mi-a plăcut și de data aceasta James McAvoy.

Mi-a plăcut mult finalul. Nu l-am înțeles la început. Am avut nevoie să discut cu oamenii din jurul meu despre final. Să ne împărtășim unii altora niște teorii. Și, după ce am făcut asta, vreau să-ți spun că-i de excepție finalul, dacă-l înțelegi așa cum se vrea a fi înțeles. Finalul filmului este un fel de lovitură de grație, sub centură. Puțin diabolic planul ei. Puțin diabolic și planul lui. Puțin diabolică contopirea celor două planuri. Dar cred că o să-ți placă!

Apoi, Atomic Blonde pare să fie un film și mai bun văzut la VIP Cinema City. E un film pe care trebuie să-l privești relaxat, ca să-l înțelegi. Și unde să stai mai relaxat dacă nu în fotoliile de piele reglabile ale celor de la VIP Cinema City, cu o caserolă de nachos în mână, nu?

Hai și tu la film

Atomic Blonde a intrat în cinematografe din 4 august 2017 și este distribuit de Vertical Entertainment. Dar eu abia acum am apucat să-l văd, că mna, nu m-am potrivit cu vizionarea de presă. Chiar îmi părea rău că nu reușeam să-l văd. Și mi-am dorit încă de când am văzut trailerul. Îmi place genul ăsta de film, în care se încearcă rescrierea unei istorii. Totuși, păstrându-i finalul. E interesant. Și tocmai de aceea ți-l recomand și ție. Sunt sigură că o să-ți placă filmul. Și o să-ți placă și de Charlize Theron  și de James McAvoy. Relația dintre ei doi este interesantă. Sunt un cuplu de parteneri puțin atipici, dacă pot spune așa.

În fine. E unul dintre filmele care merită văzut. La cinema. Chiar la VIP, unde ai parte de relaxare totală. E unul dintre acele filme care te va lăsa cu multe întrebări și cu o grămadă de răspunsuri pentru ele.

Sursă YouTube (user Universal Pictures)

august 31, 2017 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
The Hitman’s Bodyguard
Filme

The Hitman’s Bodyguard – o comedie de neratat

by Daniela Bojincă august 30, 2017
written by Daniela Bojincă

Aseară am vizionat filmul The Hitman’s Bodyguard. Și mi-a plăcut la nebunie. Este o comedie fabuloasă, cu multă, foarte multă acțiune. O comedie sângeroasă fabuloasă. E primul film cu pac-pac care mi-a plăcut la nebunie. Mi-au mai plăcut și altele, ce-i drept, dar nu ca ăsta. Ăsta e un fel de Nutella pe pâine, pentru mine. Restu sunt doar finetti.

Înainte de film mi-am demonstrat abilitățile de bodyguard

Vreau să mă laud. Nu o prea fac de obicei. Nu-mi stă în fire. Dar și când mă apucă lăudăroșenia, apăi… mă apucă. 

Înainte de film, cei de la Vertical Entertainment au organizat un mic concurs, prezentat de Cabral, concurs la care am participat și eu. El zice că n-a găsit cele mai bune gărzi de corp, iar eu îl aprob. Nu le-a găsit pe cele mai bune, le-a găsit pe cele perfecte!

Concursul a avut 5 probe. Iar eu am participat la două dintre ele, că mna, mă pricep să fiu și bodyguard, dar și client!

Prima a fost pentru cântăcioși. Cu spoiler din film. Practic, toate au fost cu spoilere din film. Dar ne-a prins de asta când am regăsit, parțial, secvențele în film.

A doua a fost pentru mâncăcioși. 

A treia a fost pentru cei puternici, cu skanderbeg.

A patra a fost tot pentru oameni puternici. Am fost contra unei alte tipe. Și a trebuit să ne facem echipă și să tragem de o sfoară. cei care trec de linie pierd. Eu mi-am ales doi băieți puternici. Ea și-a ales 3 fete. Am câștigat eu. Mersi, băieți!

A cincea a fost tot pentru oameni puternici. Doi băieți au trebuit să țină în brațe două fete. Și, pentru că Marius m-a ajutat la proba anterioară, l-am ajutat și eu la proba lui. Desigur, la greutatea mea de fulg, a câștigat detașat :)).

Dacă vreți să vedeți cum s-au desfășurat probele, am să vă las un video făcut de Lucian. Sigur o să vă distrați și voi privindu-l, așa cum ne-am distrat și noi participând la concurs.

The Hitman’s Bodyguard

Povestea filmului The Hitman’s Bodyguard

În rolurile principale îi avem pe Ryan Reynolds în rolul lui Michael Bryce și pe Samuel L. Jackson în rolul lui Darius Kinkaid. Cei doi, deși se urăsc până la moarte și dincolo de ea, sunt nevoiți să fie parteneri și să lupte împotriva unui inamic care, deși doar al unuia, devine comun.

Vladislav Dukhovich (Gary Oldman) este președintele dictator al Belarusului. Un președinte care comite o groază de crime împotriva propriului popor. Un individ care omoară pe oricine, fie ei oameni vinovați sau nevinovați, pentru binele propriu. Reclamat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, este judecat. Însă toți cei implicați în poveștile crimelor într-un fel sau altul, nu au decât vorbele la ei și nicio dovadă palpabilă. 

Darius Kinkaid (Samuel L. Jackson) este, însă, martorul cheie al procesului. Însă oamenii lui Vladislav Dukhovich (Gary Oldman) au grijă să facă tot posibilul ca Darius Kinkaid să nu fie transportat de Interpol la Haga. Le dau peste cap transportul strict secret. Iar aici intervine Michael Bryce (Ryan Reynolds), un fost bodyguard premium (avea grijă de unii dintre cei mai vizați oameni din lumea asta mafiotă și nu numai). Asta până când un japonez este împușcat în avionul său, chiar când îl escorta Bryce. Și așa ajunge el de la premium, la low cost pentru avocați de duzină. Își intră în rolul de bodyguard premium atunci când, printr-o conjunctură aproape nefericită aș putea spune, este nevoit să-l apere și să-l ducă cât mai în siguranță la Haga pe Kinkaid.

Dacă reușește sau nu, care sunt peripețiile prin care trec cei doi împreună și ce cuplu drăgălași fac, te invit să descoperi mergând la cinema și vizionând filmul.

Ce mi-a plăcut la filmul The Hitman’s Bodyguard

The Hitman’s Bodyguard are un scenariu foarte tare. Sunt unele scene previzibile. Spre exemplu a fost foarte previzibil cine făcea scurgerea de informații din Interpol. M-am prins efectiv din prima, iar apoi a fost o chestie de câteva scene până când mi s-a confirmat bănuiala. Dar, pe lângă scenele extrem de previzibile, are și unele extrem de geniale, dacă mi se permite formularea. Și are niște personaje construite foarte bine.

Dialogul din The Hitman’s Bodyguard este extraordinar de bun. Sunt niște replici savuroase între Michael Bryce (Ryan Reynolds) și Darius Kinkaid (Samuel L. Jackson). Atât de savuroase încât râzi cu lacrimi și, din când în când, mai auzi și niște aplauze prin sală. Atât de bune sunt! Zici că sunt un cuplu divorțat care se ceartă tot timpul pe câte ceva. Și ce mai certuri! Îți zic eu, o să râzi copios!

Iar apoi, pe locul doi după cei doi, vine partea de dialoguri pe care soția lui Kinkaid le are cu toți interlocutorii ei. Sonia Kinkaid (Salma Hayek) este extraordinară în rolul ei. E genul de femeie puternică pe care nu o poți călca în picioare și a corei dorință i se îndeplinește numaidecât, că de nu, vai de mama lor.

Pe lângă povestea filmului, mi-au plăcut cele 3 povești atașate acesteia. Prima este povestea de dragoste dintre Kinkaid și nevastă-sa. Absolut fermecătoare. E prima scenă romantică ieșită din tipare cu adevărat pe care am văzut-o vreodată. Apoi mi-a plăcut povestea lui Bryce despre cum ajunsese de fapt să își piardă afacerea. Și pe ultimul loc se află povestea de dragoste dintre Bryce și fosta lui viitoare iubită – Amelia Roussel (Elodie Yung). Altă scenă de romantism ieșită cu adevărat din toate tiparele.

Finalul din The Hitman’s Bodyguard  este la fel de savuros ca replicile dintre Kinkaid și Bryce. E nutella pe pâine, nu alta. Și pre-finalul este savuros. Bomboana de pe colivă, ca să zic așa. Ce să mai zic, este excepțional de la început până la final. Râzi cu lacrimi. Aplauzi. Și apoi mai râzi iar cu lacrimi, că poate n-ai răs destul.

Hai și tu să vezi filmul The Hitman’s Bodyguard 

Dacă n-ai mai râs de mult la un film și n-ai văzut niște scene pline de romantism într-un context atipic, te invit să vizionezi filmul The Hitman’s Bodyguard. Apoi, te invit să faci asta pentru Ryan Reynolds. Este excepțional. Iar dialogurile dintre el și Samuel L. Jackson o să te ungă pe suflet la propriu.

Oh, și ca să rămâi mut de uimire când o să vezi cât de bine se potrivește melodia lui Whitney Houston într-un film cu pac-pac și bum-bum.

Filmul intră în cinematografe de 1 septembrie 2017 și este distribuit de cei de la Vertical Entertainment.

Sursă YouTube (user Zero Media)

august 30, 2017 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
game of thrones 7 season
Filme

Game of Thrones Sezonul 7: Impresii despre episoadele 6 și 7

by Daniela Bojincă august 29, 2017
written by Daniela Bojincă

Iar n-am apucat să fac un articol separat despre episodul 6 din Game of Thrones Sezonul 7. Așa că am să vorbesc despre el aici, odată cu 7-le.

Te anunț că o să ai parte de ceva spoilere, în caz că nu le-ai văzut – deși e cam puțin probabil. Iar aici găsești articolul despre episoadele 4 și 5.game of thrones sezonul 7

1. În epidosul 6 se dă totul peste cap în Game of Thrones Sezonul 7

Jon e căpos. Că mna. E o combinație fatală între casele Stark și Targaryen. E de o încăpățânare ieșită din comun. Așa că se duce dincolo de zid să captureze un White Walker. Ce mi s-a părut ciudat a fost faptul că, dacă s-au dus să prindă un White Walker, știau că ăla o să fie la un loc cu toți White Walkers, nu? Atunci, de ce au fost atât de surprinși când a apărut toată armata lor? Adică, unde se așteptau să găsească un White Walker? Plimbându-se singur, prin pustietate? WTF?!

2. Timpul e tare ciudat în Game of Thrones Sezonul 7

Cum trece el, e ciudat. Și mai ciudat decât atât e cum uneori se întâmplă o groază de lucruri într-un timp foarte scurt, iar alteori durează o eternitate să se întâmple o singură chestie.
Spre exemplu, Jon Are timp să se ducă la Dragonstone, să o convingă pe Daenerys, să se ducă dincolo de zid să captureze un monstru, să se întoarcă la Dragonstone, să ajungă și la Cersei, în timp ce să ajungă la Winterfell să afle adevărul de la Bran Stark îi ia ceva, din moment ce se termină episodul și nu mai ajunge acolo.

La fel și cum Samwell. Ăștia se plimbă de colo colo de la zid la Dragonstone și la Cersei, iar lui îi ia câteva episoade să ajungă din citadelă la Winterfell. E ciudat cât de repede se întâmplă unele lucruri și cât de greu altele. Și da, știu, așa e scenariul, așa e gândită oricum povestea, ca să creeze un suspans și așa mai departe. Doar că e cam ilogic. Sau cel puțin așa mi se pare mie.

3. Sfârșitul episodului 6 este de-a dreptul genial

Mie mi-a plăcut. Mi s-a părut interesantă ideea de a avea și Night King un dragon. Apoi, mi s-a părut ciudat cum l-au scos din apă. De unde au avut lanțurile alea? Apoi, White Walkers nu știu să înoate, cum au intrat să prindă lanțurile de dragon? Ciudățel. Totuși, mi s-a părut genial.

Mi se pare că puterea asta e într-o balanță ale cărei talere sunt într-o continuă mișcare. ba sunt unii mai puternici, ba ceilalți. De data asta White Walkers par să preia puterea.

4. White Walkers sunt geniali și în episodul 7

Dacă ai văzut episodul, știi deja că White Walkers ajung la zid la sfârșitul episodului 7 din Game of Thrones Sezonul 7. Dar asta nu e tot. Cea mai tare fază a fost când Night King a apărut călare pe dragon, ccare acum scuipă foc albastru și distruge toată frumusețea aia de zid. Și uite așa mărșăluiesc White Walkers în Westeros.

Da, deci e genial cum distruge el zidul ăla măreț. White Walkers par să preia aproape toată puterea și măreția. Și sunt tare curioasă cum o să se continue sezonul 8 din Game of Thrones anul viitor… sau peste 2 ani.

De asemenea, sper să ne lămurească de ce vor exact să facă o comunitate numai de morți. Care e secretul să omoare pe toată lumea și să domnească doar morții pe pământ, la infinit. Că dacă o să fie numa morți, nu o să mai aibă cine să-i distrugă. Sunt curioasă ce o să se întâmple și de ce voiau să omoare pe toată lumea. Copii Pădurii îi creaseră ca să-i apere. Dar acum pe cine mai apărau de cine? Ce treabă mai aveau acum cu oamenii și de ce voiau să distrugă omenirea. Sunt curioasă dacă se va da, în sezonul următor, vreun răspuns asupra acțiunilor curente ale White Walkers.

5. Nu mi-a plăcut că Jon mai stă un sezon fără să afle cine e

Mi-a plăcut cum a încheiat Bran sezonul, cu explicațiile asupra existenței lui Jon. Dar mama ei de treabă, el de ce nu află încă?  Tot așteptam să se întâmple asta. Să afle. Să-i văd reacția. Să văd ce zice Daenerys când află că nu ea e moștenitoarea de drept a tronului. Dar meh. N-a fost să fie. Am rămas tristă. 1 an, sau 2 o să mă tot gândesc la cum o să afle Jon și cum o să înfrunte această veste despre întreaga lui existență.

6. E tare cum Bran află de la ce a pornit tot războiul și toată nefericirea

După cum bine cred că știi, totul a pornit când Robert Baratheon s-a răzvrătit în fața Casei Targaryen pentru că Rhaegar, fiul Regelui Nebun, i-ar fi răpit-o pe Lyanna Stark, care îi era promisă lui, sora lui Eddard Stark, mama biologică a lui Jon Snow, aka Aegon Targaryen după cum aflăm din episodul 7. Când, de fapt, n-a fost așa. Lyanna și Rhaegar s-au căsătorit, iar Jon Snow aka Aegon Targaryen este fiul lor legitim. Cei doi se iubeau, iar Lyanna n-ar fi vrut niciodată să se căsătorească cu Robert, așa că s-a căsătorit în secret cu Rhaegar. Ea nu a fost niciodată răpită. Totul a pornit de la o neînțelegere. Iar de la neînțelegerea aia au pornit toate chinurile posibile și imposibile din scenariul Game of Thrones. E așa de fascinantă chestia asta. Fără cuvinte. Prea bine gândit totul.

E unul dintre cele mai faine mesaje care apare după sezoane întregi: de la întâmplările mărunte pornesc cele mai mărețe lucruri. Unu s-a măritat cu una și uite așa s-a dus la distrugerea întregului ținut. Tadaaaaaam.

6. Era să uit: Am adorat scena cu Littlefinger

Și toate meme-urile aferente scenei respective. Fața lui când a aflat că el este, de fapt, trădătorul chemat să fie executat pe loc, este epică. E cea mai bună mimică facială din câte au existat în Game of Thrones. Mai că îmi pare și rău că a dispărut actorul din serial. Mie chiar o să-mi fie dor de el. De intrigile lui. Era chiar drăgălaș, așa.

Scena aia a fost de-a dreptul fabuloasă.

 

Trailer episod 6

Sursă YouTube (user GameofThrones)

Trailer episod 7

Sursă YouTube (user GameofThrones)

august 29, 2017 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
scoala de soferi
Școala de Șoferi

Școala de șoferi: Orele de condus

by Daniela Bojincă august 28, 2017
written by Daniela Bojincă

A trecut ceva timp de când am scris ultimul articol despre aventura mea cu școala de șoferi. Asta pentru că n-am mai avut mare lucru de spus. Eram ocupată cu orele de condus și cam în jurul meu se învârtea aventura cu școala de șoferi.

M-am gândit, la un moment dat, cam când eram pe la începutul orelor de condus, să scriu o impresie de început. Apoi m-am răzgândit și mi-am zis că cel mai bine e să povestesc despre ele după ce le termin. Și, cum le-am terminat de săptămâna trecută, iar azi am luat și sala cu 24 din 26 de puncte (Felicitări mie!), dar despre asta am să scriu altă dată, am zis că e timpul ca astăzi să vin pe blog cu un articol despre orele de condus. Cum mi s-au părut, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a plăcut, ce părere am despre toată experiența acumulată după fiecare oră de condus și așa mai departe.

scoala de soferi orele de condus

Cum mi s-au părut orele de condus

Mi-a plăcut să conduc încă de la prima oră. Mi-au plăcut mașinile de mică. Încă de pe când eram o mogâldeață să-mi petreceam copilăria printre mașinile din service-ul lu taică-miu, printre scule și alte din astea. Mi-au plăcut mașinile încă de când abia mergeam în picioare, dar mă luau ai mei cu ei pe la raliuri. Și abia am așteptat să fac școala de șoferi și să am parte de orele de condus.

La prima oră de condus, instructorul m-a dus într-o parcare mare, aproape goală, unde să învăț să pornesc de pe loc, să iau viraje, să pun frână, să schimb vitezele și așa mai departe. Și cred că m-am prins destul de repede de ele, din moment ce imediat după m-a și băgat prin oraș. Am avut parte de primul giratoriu, primele treceri de pietoni, primele schimbări de benzi și așa mai departe.

Mă simt bine în mașină, la volan. Îmi place să conduc. Și, când sunt lăsată efectiv în pace, să stau liniștită și să mă concentrez pe ceea ce fac, nu prea apar greșeli. Dar și când greșesc câte ceva, continui din greșeală în greșeală că mna, nu e ca și când aș avea experiență de-o viață (și ăia fac greșeli) și aș știi cum să gestionez efectiv fiecare caz în parte care îmi răsare în față în timp ce conduc. Și nu mă mai pot concentra absolut deloc când instructorul auto îmi înșiră absolut toate greșelile. Pentru că încerc să mă concentrez la ceea ce spune și nu mă mai pot concentra la volan, pedale, semnalizări și așa mai departe. Nu știu încă să gestionez atenția distributivă la volan.

La fel cum nu prea mă mai pot concentra nici dacă se pornește muzica prea tare. Îmi place în surdină, dar nu să mă disturbe, ca să zic așa.

Nu mi se pare greu să conduci. Nici complicat. Mi se pare interesant. Și frumos. E însă greu să te obișnuiești cu toate într-un timp destul de scurt. Și e greu să le corelezi pe toate. La început, desigur. Apoi îți dai ușor ușor drumul.

Per ansamblu, abia aștept să-mi iau permisul! Îmi place să fac asta!

Ce am detestat în cadrul orelor de condus

Sunt și lucruri care nu mi-au plăcut la orele de condus, din postura de om cu volanul în mână pe șoselele din oraș.

Am detestat prostia pietonilor. Pe mine maică-mea, încă de când eram mică, m-a învățat să nu mă arunc pe trecere. M-a învățat să stau pe trotuar (nu în stradă, nu pe bordură, nu gata să pun piciorul jos), să mă uit în stânga și în dreapta și să mă asigur că mașinile sunt suficient de departe astfel încât să nu le stânjenesc circulația și să nu-i forțez să pună frână ca să nu mă calce pe mine din prostia mea că nu sunt în stare să aștept. Apoi m-a mai învățat că ăia consumă benzină, eu nu consum nimic, pot să aștept să treacă o mașină și să trec eu. Sau să-l las pe el să-mi acorde prioritate în siguranță, nicidecum forțat de prostia mea să frâneze.

Dar nu. Pietonii pe care i-am întâlnit eu nu știu să facă asta. Ei consideră trecerea de pietoni un fel de prelungire a trotuarului pe care se aruncă efectiv ca niște animăluțe din alea tâmpe. Fără să se uite în stânga și în dreapta. Fără să aibă cea mai mică intenție de a se opri și de a se gândi: bă, poate șoferul ăsta nu are timp să mai frâneze, sau poate nu mă poate observa în ultima clipă, sau poate îl stânjenesc, sau poate îmi pun în pericol propria viață. Hai să stau frumos la trecere și să aștept să oprească el în siguranță. Nu. Ei sar pe trecere, ies de printre blocuri și hop pe trecere. Merg pe trotuar înainte și brusc fac stânga/dreapta și hop pe trecere. Așa dintr-o dată.

Mi se pare normal ca eu, ca șofer, să-i dau prioritate pietonului. Dar în condițiile în care el nu mă bruschează pe mine să frânez, că-mi sare în față, ci în condițiile în care el stă frumos la trecere și așteaptă. Și eu, ca pieton, urăsc când văd șoferii că trec și niciunul nu acordă prioritate, deși mă văd că stau acolo, la trecere și aștept să trec. Totuși, nu mă arunc în fața nimănui. Aștept să văd că-i foarte departe o mașină, sau că unul care are bun-simț și se oprește. Dar se oprește pentru că mă vede că aștept. Abia atunci trec.

Am detestat șoferii idioți. Șoferii ăia care nu pricep că tu nu ai voie să mergi cu mai mult de 30 km/h. Că n-ai voie. Și că nu stăpânești mașina. Și că da, trebuie să apari și prin oraș. Si prin aglomerație. Și prin mai multe locuri, ca să te obișnuiești cu ele. Să știi să conduci și în aglomerație. Să știi să conduci și prin oraș și așa mai departe. Ai nevoie să înveți să conduci în intersecții, pe străduțe înguste și așa mai departe. Nu să te trezești că ai stat toate orele pe drum drept în afara orașului și ești kamikază prin oraș.

Am detestat șoferii idioți care n-au răbdare și se bagă efectiv pe tine, care ești într-o mașină de școală. Îți taie calea. Nu așteaptă să treci, deși ai prioritate. Te depășesc pe dreapta, că mna, n-au citit legislația că depășirea se face pe stânga. Și da, obligația mea e să stau pe banda dreaptă. Dar mi se pare absurd să fac slalom de pe o bandă pe altă pentru că sunt mașini parcate pe banda dreaptă, cu spații relativ mici între ele. Când vedeam banda 1 liberă, pe o distanță mare, logic că mă băgam pe banda 1. Dar când era o distanță de 20 de m între ele, nu vedeam rostul. În fine.

Am detestat faptul că în majoritatea cazurilor, șoferii nu respectă legislația și nu se comportă civilizat în trafic. Și dacă într-un oraș mic cum este Târgu-Jiu se întâmplă asta, ce pretenții să mai am de la jungla din București, nu?

Mi se pare că e așa, o ipocrizie foarte mare. Adică eu învăț să dau prioritate, învăț să mă încadrez corect pe benzi, învăț să semnalizez corect și mă ceartă cineva în dreapta de fiecare dată când, pentru că mai uit de ele, nu corelez mereu toate comenzile pentru că sunt la început, în timp ce în jurul meu văd mașini care fac la stânga de pe banda 1, oameni care nu dau prioritate, oameni care îți taie calea și așa mai departe. Iar eu, dacă-i fac lu nenea polițistu câteva greșeli, mă pică. Mi se pare așa o ipocrizie. Gen: mă prefac în fața unui polițai că respect legislația și, apoi, după ce am carnetul, uit tot și nu mai fac nimic. Păi e fain așa? De ce nu se duce el la ăia care mă depășesc pe mine pe dreapta, că n-au răbdare și nu respectă legislația, să-i sancționeze și să nu mă pice pe mine pentru chestia asta, spre exemplu? De ce nu se duce el să sancționeze pietonul ăla care sare pe trecere de parcă a venit cu ea de acasă? Gata. Mi-am spus și oful ăsta.

Ce mi-a plăcut la instructorul auto la orele de condus

Atunci când m-am înscris la școala de șoferi, am avut o pretenție mare. Să mi se dea un instructor care să știe să îmi explice atunci când greșesc. Ce greșesc. Și cum trebuie să îndrept asta și așa mai departe. Mi-am dorit un instructor care să înțeleagă că e normal să greșești, când n-ai experiență, când nu știi cu ce se mănâncă toată treaba aia. Mi-am dorit un instructor calm. Și a fost, parțial. Că mna, fiecare om le mai are și pe ale lui.

Mi-a plăcut că a încercat mereu să-mi dea exemple cât mai concrete legate de greșelile pe care le fac, astfel încât să le îndrept și să nu le mai repet. Era mereu inspirat în a da exemple din astea care să mă facă pe mine să înțeleg la un moment dat ce am greșit și cum să nu mai greșesc.

Mi-a plăcut că la orele de condus mi-a explicat mereu pe înțelesul meu cum trebuie să fac lucrurile ca să-mi fie mie ușor. Ca să învăț să conduc corect. Și ca să învăț să mă feresc de greșelile celor din jurul meu. Și dacă m-am descurcat din prima și am învățat repede, dincolo de greșelile care-mi mai scapă, greșeli care le scapă și unora care conduc și de 30 de ani, e și meritul faptului că am avut un instructor auto bun la orele de condus. Felicitări! Acum sper să iau și examenul cu polițaiul din prima, așa cum am luat sala.

Click pe mașinuță pentru alte articole despre școala de șoferi

scoala de soferi orele de condus

august 28, 2017 2 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
Newer Posts
Older Posts
  • Facebook
  • Twitter

@2021 - All Right Reserved. Designed and Developed by PenciDesign


Back To Top
Daniela's Blog
  • Home