Am văzut filmul Kong: Insula Craniilor și mi s-a părut interesant. Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul ăsta a fost mesajul transmis. Dar o să vorbesc mai pe larg despre asta în secțiunea aia cu lucrurile care mi-au plăcut (cu care cred că deja ești familiarizat dacă intri pe aici și mai citești câte ceva din când în când).
De obicei, după cum deja cred că ai observat dacă mi-ai mai citit și alte articole despre filme, nu prea zic ce nu mi-a plăcut pentru că sunt nesemnificative chestiile care, uneori, nu-mi plac iar apoi, dacă stau și mă gândesc mai bine, îmi dau seama că nu-i chiar așa de urâtă treaba pe cât o văzusem eu inițial.
De data asta nu o să fie la fel. Astăzi, o bună parte din zi am stat și am tot citit pe net despre treaba asta, să mă asigur că așa stă treaba cu ce mă irită pe mine în privința filmului Kong: Insula Craniilor. Geografic și științific mă irită, ca să zic așa. Iar dacă e să greșesc că poate n-am căutat suficient de bine, vă rog să mă corectați.
Povestea filmului Kong: Insula Craniilor
Acțiunea începe, practic, undeva la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial sare fix în mijlocul Războiului Rece, în momentul retragerii trupelor americane din Vietnam. Dar cele două se leagă foarte bine și o să înțelegi asta când o să vezi filmul.
Câțiva soldați, o fotografă de război și un colonel trebuie să-și schimbe direcția Vietnam-America cu direcția Vietnam-o insulă necunoscută până în prezent de undeva de prin Sudul Pacificului. Un loc din care s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată (scapi de Vietnam, dar de natură pare-se că nu).
Pe insulă ajung în urma nebuniei unui om de știință, Bill Randa (John Goodman) și a teoriilor sale bizare despre insula nou descoperită, cum că ar fi ceva acolo despre care ei, americanii, ar trebui să afle primii și nu rușii (și e interesantă legătura asta din film cu americanii și rușii care se luptă să afle sau să găsească unii dintre ei primii anumite lucruri sau informații). Problema e că, pentru anumite descoperiri, se folosesc de bombe detonate la nivelul solului. Ceea ce se dovedește a nu fi tocmai o idee foarte înțeleaptă.
Doar că acolo nu doar că se confirmă anumite teorii ale cercetătorului Randa, dar se descoperă și multe alte lucruri. Precum maimuța asta super drăgălașă de care m-am îndrăgostit de când sunt mică, Kong, cât și alte minunății, dar și oribilități pe care le ascunde frumusețea aia de insulă.
Acum, cum se descurcă ei cu descoperirile, rămâne să vezi din film. E interesantă abordarea.
Ce mi-a plăcut la filmul Kong: Insula Craniilor
Mi-a plăcut mult rolul lui John Goodman. E un personaj cheie în filmul Kong și are niște replici foarte interesante. Cum ar fi aia cu:„Domnule Senator, dacă nu vreți să găsească rușii primii ce ascunde acea insulă, sponsorizați-mă acum”. Adică e interesantă paralela asta dintre americani și ruși. Din nou. Și din nou. Și din nou. Pe mine mă fascinează chestiile astea așa, subtile.
Apoi, mi-a plăcut Samuel L. Jackson care joacă rolul colonelului. Are o relație specială cu Kong. Și, într-un fel, se găsesc foarte multe similarități între cei doi. Cum ar fi dorința asta de a-și apăra ce-i al lor sau ceea ce au în grijă.
Un alt personaj care din punctul meu de vedere face mare parte din film este Hank Marlow (John C. Reilly). Are un umor aparte și, desigur, este unul dintre personajele cheie ale filmului. Știe multe. Face multe. Și se dovedește a fi un om chinuit foarte util.
Tom Hiddleston în rolul lui James Conrad (căutător) pare să fie piesa aia de puzzle care îl întregește și îi dă forma finală. Știu. Sună poetic, dar așa mi se pare mie. Chiar dacă are un rol așa, clișeic, nu pot să spun că nu mi-a plăcut. Practic, era tipul care întotdeauna avea dreptate.
Și închei cu ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul Kong: Insula Craniilor – povestea. Povestea despre lupta asta pentru ceea ce-ți aparține. Pentru conservarea lucrurilor de care ești responsabil și pentru lupta asta cu toate forțele în momentul în care cineva vine la tine acasă și începe să arunce cu bombe. Kong pare să fie un adevărat conducător. Ține la ce i-a fost lăsat în grijă drept moștenire și-și apără vietățile și insula cu toate forțele sale.
Ohh.. cum era să uit de coloana sonoră? Foarte bună coloana sonoră. Da, da, da! Plus și pentru coloana sonoră. Și pentru peisaje.
Ce nu mi-a plăcut la filmul Kong: Insula Craniilor
Îmi cer scuze, dar am avut o problemă cu o scenă din film. Și anume scena aia când apar aurorele australe, în mijlocul Oceanului Pacific, ca și când ai fi fost la pol. Atât de intense se vedeau. Într-adevăr, ele apar și pe restul globului, uneori, când sunt explozii solare foarte puternice. Dar, în general, apar la poli, că de aia se numesc polare. Apoi, după că au apărut ca și când ar fi o frumusețe naturală a locului respectiv, așa cum întâlnim la poli, au mai apărut și o singură noapte din trei. Adică: au venit și au dispărut la fel de repede, fără o continuitate în peisajul nocturn, ca să zic așa. Da, e un film SF, dar să fie SF și geografic până la capăt.
În timp ce eu mă plâng de treaba asta prietenul meu râde cu gura până la urechi și-l citez: „Aaaa, tu nu ai o problemă că au apărut animale fantastice mai multe ca-n Fantastic Beasts și de dimensiuni colosale și inexistente, dar ai o problemă cu au adus niște aurore câteva grade mai la nord într-o noapte.”
Dar ca să înțelegi ce zic. Am să las poza asta mai jos.
Se vede diferența? Adică da, ele apar pe tot globul uneori, dar la o altă intensitate. Problema mea nu e că apar neapărat. Ci că apar ca și când, geografic vorbind, s-ar afla într-o cu totul altă parte față de cea în care am fost plasați la începutul filmului. Cred că mi-ar fi plăcut și mai mult filmul dacă și-ar fi asumat aurorele australe pe tot parcursul său, în fiecare noapte de pe insulă.
Și mai e o chestie care nu că nu mi-a plăcut neapărat, dar e amuzantă și, cred eu, aduce un plus filmului treaba asta. Adică nu știu dacă nu mi-a plăcut sau doar mi s-a părut amuzant, dar am să vă povestesc. Ziceam despre o tipă care făcea fotografii în război. Mno, tipa asta e prea tare. Indiferent de cât de nasoală e situația și ca mai are puțin și moare acolo, ea face poze. Chit că e posibil să nu le mai vadă nimeni, niciodată.
Și cam atât cu ce nu mi-a plăcut mie. Nu ține neapărat de povestea filmului pentru care chiar vă invit să mergeți să-l vizionați. Nu influențează în vreun fel povestea. Dar am avut eu un ghimpe frustrant pentru că ador aurorele și am observat acest mic detaliu poate chiar nesemnificant și pe car, probabil, alții nici nu l-ar fi băgat de seamă.
Hai și tu la filmul Kong: Insula Craniilor
Nu cred că mai trebuie să-ți spun de ce să vezi filmul Kong. Am zis deja. Povestea merită. Apoi, merită și efectele 3D care chiar mi-au plăcut și m-au făcut să tresar de câteva ori încât am impresia că l-am făcut pe Malaezu să se uite la două filme, nu la unu: cel de pe marele ecran și comedia cu mine care tresăream la fiecare chestie și mă speria fiecare efect 3D mai vizibil și mai real. Eu mai aveam puțin și făceam un infarct pe scaun din cauza sperieturilor, iar el mai avea puțin și făcea un infarct pe scaun de râs de mine.
Filmul apare în cinematografe din 10 martie 2017 și este distribuit de Freeman Entertainment.
Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)
