Home Blogging Leapșa Liebster – e cazul să scap de ea

Leapșa Liebster – e cazul să scap de ea

by Daniela Bojincă
leapsa

După patru nominalizări, mi-am zis că este cazul să scap de leapșa asta de-a dreptul enervantă ce, sincer vă spun, a început să-mi mănânce zilele și să mă roadă așa, încet, încet, pe interior.

Când am primit prima nominalizare, de la Xaara Novack, eram la Untold. Și, neavând timp, nici nu m-am uitat peste ea. Mă gândeam că-i o leapșă faină, dat fiind că în germană înseamnă „drag”. Apoi, am plecat la Summer Well și, când am ajuns acasă, m-am mai trezit cu încă trei nominalizări, la intervale scurte de timp.

Abia atunci mi-am zis să intru și eu să văd despre ce-i vorba. O provocare: să răspunzi la niște întrebări. După care să pui niște întrebări. Și să nominalizezi. Practic să-ți dai un interviu pe propriul blog și să nominalizezi alte persoane care să facă același lucru.

Fiecare trebuie să răspundă la 11 întrebări și să pună tot atâtea către nominalizați. Practic, eu am 44 de întrebări (câte 11 de la fiecare). N-am vrut să o fac. Mi-am zis că mă eschivez eu într-un fel și trec peste. Doar că m-am răzgândit ca să le pot mulțumi celor patru într-un mod mai special: așa că celor care m-au nominalizat, le doresc la fiecare atâția ani de GHINION câte întrebări mi-au pus ei mie. Pam Pam!

Dar să începem și leapșa asta, zic! Însă, înainte de toate, să vă spun cum m-am hotărât eu să fac leapșa asta, că doar n-am făcut insolație să mă apuc să răspund chiar la toate întrebările puse, așa că m-am hotărât să iau, în ordinea nominalizărilor, câte o întrebare de la fiecare, până ajung la 12 întrebări (ca să fie 4 de la fiecare). Și nu, n-am să le înșir pe toate și apoi să răspund, ci am să scriu întrebarea și răspunsul: scurt și la obiect.

Iar de nominalizat, n-am să nominalizez pe nimeni. Nu-mi place să fac asta. Dacă omul ăla nu vrea? În schimb, am să vă las pe voi, în caz că vreți, să preluați această leapșă și să răspundeți la aceleași întrebări la care am răspuns și eu.

 Î: 1. Piesa vestimentară favorită în vara aceasta. Ce ați purtat cel mai des? (Xaara Novack)
R: Vara asta mi s-a pus pata pe salopete cât mai colorate. Adică piese din alea vestimentare dintr-o singură piesă. Gen asta de mai jos.

https://www.facebook.com/3.14shky/posts/1002588339792810

Î: 2. Să presupunem că te-ai putea întoarce în timp și te-ai întâlni cu tine când aveai 16 ani. Ce sfaturi ți-ai da? (Rareș Manolache)
R: Nu mi-aș da niciun sfat. M-aș lăsa să trăiesc la fel căci, altfel, n-aș mai putea ajunge omul care sunt azi.

Î: 3. La ce vârstă ai câștigat primii tăi bani și ce ai făcut cu aceștia? (Marian Buzarnescu)
R: Sincer, nu mai știu cât aveam. Oricum, sub 10 ani. Am primit câțiva lei la adunat de prune și, din câte-mi aduc eu aminte, mi-am luat dulciuri. Mi-a plăcut de mică să fiu independentă și să câștig bani din ceea ce fac.

Î: 4. Care a fost obiectul de studiu preferat la școală? (Ioana Moldovanu)
R: Mă duceam cu drag și fără pic de groază la orice oră de informatică. Profa știa cum să-și predea materia.

Î: 5. Ce oraș ați dori să vizitați în viitorul apropriat? (Xaara Novack)
R: Mi-ar plăcea să vizitez multe orașe, doar că nu știu pe unde exact mă vor purta pașii în viitorul apropiat. Însă, cel mai tare, în momentul de față, mi-aș dori să vizitez Moscova. Dar știu că nu se va întâmpla asta în viitorul apropiat.

Î: 6. Ai un citat după care te ghidezi în viață? Care e acela? (Rareș Manolache)
R: Nu, n-am așa ceva. Nu mă ghidez după lucruri pe care alții le-au spus, ci doar după propriile mele experiențe.

Î: 7. Dacă ai câștiga la loto, ce ai face cu banii? (Marian Buzarnescu)
R: Nu joc la loto. Dar, dacă aș juca și-aș câștiga, în primul rând aș investi în ceva ca să-mi asigur viitorul, iar apoi m-aș plimba prin lume să o cunosc.

Î: 8. Care crezi că a fost cea mai mare invenție a omenirii? (Ioana Moldovanu)
R: Inventarea tehnologiei și dezvoltarea ei în absolut toate domeniile.

Î: 9. Un cântec preferat, care vă obsedează sau un earworm de care nu puteți scăpa? (Xaara Novack)
R: N-am cântece preferate. Dar mi se întâmplă ca, uneori, să devind obsedată de câte o melodie și să o ascult ore întregi, zile în șir. Momentan sunt obsedată de melodia asta:

Î: 10. Dacă banii nu pot cumpăra fericirea, crezi că vei putea fi vreodată cu adevărat fericit fără să ai niciun ban? (Rareș Manolache)
R: Știu că poate pare ciudat, dar există oameni care încă trăiesc fără niciun ban, din trocuri, sau oamenii din triburi și, cu siguranță, sunt fericiți acolo, în lumea lor. Pentru noi însă, fericirea s-a transformat în lucruri care pot fi cumpărate cu bani: ești fericit când cumperi un laptop, când pleci într-o vacanță și alte d-astea. În ziua de azi nu poți fi fericit fără bani, pentru că nu poți trăi fără ei. Însă, dacă s-ar schimba ceva, la nivel de societate, cu siguranță am putea trăi și fără existența banilor.

Î: 11. Cu barbă sau fără? (notă: la fete întrebarea se referă la preferințele pentru masculi, nu cum preferă ele să își poarte părul facial) (Marian Buzarnescu)
R: Cu barbă, conform studiilor, bărbații par mai sexy. Fără barbă, nu zgârie :)). Deci fără.

Î: 12. Când ai plâns ultima oară? (Ioana Moldovanu)
R: Când am văzut filmul Age of Adaline (adică acum câteva seri). Las trailer-ul aici, poate îi surâde cuiva.

 

The Age of Adaline Official Trailer – “Someone To Love”Love is worth waiting a lifetime for. Discover The Age of Adaline starring Blake Lively, in theaters 4/24!

Posted by Age of Adaline on Thursday, 12 February 2015

You may also like

8 comments

Diana Radu august 12, 2015 - 15:54

44 de întrebări care caută răspuns + alte 44 întrebări pentru leapşa. Te apuca noaptea.
11 întrebări pentru a împăca şi capra şi varzaaa. 😀
p.s: îţi ador răspunsurile.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 12, 2015 - 16:01

Hey, Diana! La asta mă gândeam și eu, că mă apucă noaptea cu 44 de întrebări, 44 de răspunsuri și încă unele pe care să le fac eu. NOOO WAAAY! Vorba ta, cu astea 11 am împăcat și capra și varza. Sau cel puțin sper că am făcut asta :)).
Mă bucur că-ți plac răspunsurile. Sunt curioasă ce ai răspunde tu :D.

Reply
Diana Radu august 12, 2015 - 16:17

Hm… Nu spun că nu aş încerca. 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 12, 2015 - 17:01

În caz că o să încerci atunci, aștept răspunsurile tale. 🙂

Reply
Barbosul august 12, 2015 - 16:47

Trisezi. Raspunde la intrebarea cu trenurile.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 12, 2015 - 17:02

N-am trișat. Ordinea a fost aia. O întrebare de la fiecare. La tine s-a nimerit să se sară aia cu trenurile :)).

Reply
xaaranovack august 12, 2015 - 22:43

Credeam ca doar mie imi place La Roux! Descopar gusturile tale foarte bune in materie de muzica si imi creste sufletelul :))
Arati foarte bine in salopeta aceea. Mi-as fi dorit si eu una, dar mi-am cheltuit banii pe alte prostii. 😛 Ma rog, nu chiar prostii.
Mi-au placut raspunsurile tale si la restul intrebarilor. Sper ca a fost cineva cu tine atunci cand ai vazut filmul. Daca nu sa te tina in brate macar sa iti dea servetele sa sufli nasul 😀 Cheers!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 13, 2015 - 00:54

1.Nu. Nu-mi place La Roux. Ador La Roux. M-am îndrăgostit efectiv de vocea ei, înțelegi? Adică sunt.. pfaaa, nici nu știu cum să-ți explic: topită, înnebunită, extaziată și alte din astea.
2. Mersi frumos. Nici nu a fost scumpă. Deloc. Chiar deloc. Un chilipir. Dar nu pot spune aici, parcă, că mă fac de râs și zice lumea că-s sărăntoacă :)). De fapt, ce-mi pasă. E luată de la chinezi, cu 20 de lei :)).
3. Mersi frumos, mă bucur. Și nu, n-a fost nimeni cu mine când am văzut filmul. Eu, singură, singurică. Și cu un ursuleț de pluș. :))

Reply

Dă-i un răspuns lui Diana Radu Cancel Reply