Home Personal Astăzi mi-am făcut sufrageria atelier de reparat calculatoare

Astăzi mi-am făcut sufrageria atelier de reparat calculatoare

by Daniela Bojincă
curatare laptop

M-am gândit ca, din când în când, să mai scriu aici și articole de zi cu zi. Din ce mai fac eu. Chiar dacă nu-i interesant. Parcă, pe un blog personal, nu-i ok să scrii numai despre evenimente și lucruri faine care se întâmplă peste tot.

Adică e ok să mai scrii, din când în când, și alte lucruri. Lucruri de genul, despre cum îți transformi sufrageria în atelier de reparat calculatoare. Sau mă rog, alte tâmpenii. Ce-ți trece prin cap. Sau ce-ai mai făcut în ziua aia.

Eu azi mi-am transformat sufrageria în atelier de reparat calculatoare. Nu singură, ce-i drept. Cu tata. Amândoi am transformat-o.

Ne-am luat măsurile de precauție. Adică am pus față de masă și față de masă de lucru peste fața de masă. Ca să nu murdărim și să nu zgâriem masa. Adică ca să nu dormim de azi înainte pe preș că am stricat mobila. Sau poate nici măcar pe preș n-am mai fi dormit.

Ne-am înarmat cu ustensile și ne-am pus pe desfăcut șurubele și scos mufe. Urmărind un tutorial, desigur. Laptopul ăla îi cel de-al doilea copil al lui taică-miu. Așa că totul a fost studiat în detaliu și abia apoi ne-am pus pe desfăcut.

Tipul din tutorial desfăcea două pe spate, două pe față. Două pe spate, două pe față. Ca la tricotat. I-am explicat că-i muncă inutilă să întoarcem la laptopul ăla. Așa că am desfăcut tot pe spate, iar apoi am trecut pe față. Șurubel cu șurubel, mufă cu mufă. Carcasă cu carcasă și placă cu placă.

Ca mai apoi să mă sperii de laptopul ăla. Plin de praf. Dar plin. Mă mir că încă mai mergeau componentele alea. Bine, făceau figuri. Se oprea laptopul din senin. Bârâia. Se încălzea de ziceai că-n momentul ăla ori face poc, ori ia foc. Din două una trebuia să fie sigur. N-a fost, spre fericirea lui.

Dezmembrat fiind, i-am oferit, gratuit, un moment de relaxare sub aerul din compresor. Ca un proces de întinerire, căci piesele alea arătau atât de curate, încât ziceai că atunci au fost făcute. :))

Săracul laptop, e patru ani e când îl are, n-a fost desfăcut și curățat deloc. Vă dați seama ce s-a strâns acolo, nu? Da, exact, e greu de explicat cum mai funcționa și cum mai făcea față când el nu reușea să se aerisească deloc.

Bine, eu acum fac pe lupul moralist, dar nici laptopul meu nu stă mai bine la capitolul ăsta. Tot de patru ani n-a fost niciodată desfăcut nici el, ca să fie curățat. Tocmai de aceea se află pe lista noastră ca următorul pacient ce va fi operat.

Și ca articolul ăsta să nu fie scris chiar degeaba și să prezinte un interes pentru cei care l-au citit până la capăt, am și un sfat: din când în când, mai desfaceți-vă laptopurile/calculatoarele și curățați pe acolo ce este de curățat. Altfel există posibilitatea nu doar să se încingă și să se oprească brusc, ci și să se ardă procesorul. Așa că da, desfaceți laptopul din când în când.

Ca să vedeți ce era acolo, las și niște poze de la locul de muncă. Drept dovadă că am muncit pe bune și am dezmembrat tot ce a fost de dezmembrat. Bucățele l-am făcut.

curatare laptop

curatare cooler laptop

ingrijire laptop

You may also like

22 comments

Alexandru Oprea iunie 16, 2015 - 22:18

Asta e parfum pe langa hp-u meu :)))

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 16, 2015 - 22:28

Să vedem cum arată și al meu. Al meu se comportă mult mai rău decât se comporta al lui. :))

Reply
Costin iunie 17, 2015 - 00:41

Ai grija cu pasta termica ca e vitala! Sa nu pui coolerul pana nu schimbi pasta, ca ramai fara procesor!
Citeste: http://www.epasystems.ro/pasta-termica-procesoare/

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 17, 2015 - 01:15

Ciudat. Am mai vorbit cu oameni care cu asta se ocupă și nu mi-au zis nimic de schimbatul pastei termice.

Reply
Costin iunie 17, 2015 - 01:29

Sorry, dar nu cred ca se ocupa cu asta! Sau sa le dam circumstante atenuante si sa zicem ca au omis! Tu citeste cu atentie articolul si asculta-ma ce ti-am spus daca vrei sa nu ramai fara procesor. In plus o sa mai muncesti inca o data sa-l desfaci, pentru ca daca nu pui pasta, asta se va intampla!

In alta ordine de idei, daca tot ai capatat curaj si experienta, repeta operatia si la tine! Mai ales ca au venit caldurile si laptopurile astea sunt niste mari porcarii din punct de vedere al airflow-ului!
Bafta!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 17, 2015 - 08:40

Tocmai, cu asta se ocupă. Au firme cu și despre asta și nu mi-au spus nimic.
Oricum va trebui să-l mai desfac iar, dacă va fi să-i fac asta. După cum bine am scris în articol, l-am terminat deja. L-am curățit și l-am asamblat la loc.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 17, 2015 - 08:42

Mulțumesc frumos pentru sfaturi :D!!!

Reply
Damian Irimescu iunie 17, 2015 - 09:21

Vrei să vezi meniul de la McDonalds la un laptop aparținând unui suflețel?
https://www.facebook.com/Repar.Calculatoare.Craiova/posts/785615611519076

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 17, 2015 - 09:23

Maaaamăăăă!!!!! Săracul laptop! A lu tata era mai ok =)).

Reply
Costin iunie 17, 2015 - 11:07

Mda, de ce imi era frica nu ai scapat! Foloseste Arctic Silver 5, e cu particule de argint si una dintre cele mai bune de pe piata! Destul de scumpa, dar merita! Da o cautare pe Goagal! Eu am ceva asemanator, tot cu particule de argint, pusa de 5 ani de cand am schimbat coolerul stock (desktop, nu laptop) si pot sa-ti spun ca se prezinta impecabil si acum! Succes!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 17, 2015 - 12:30

Costin, mersi fain pentru toate informațiile! I-am dat comandă de la CEL. Acolo am găsit-o cel mai ieftin, gen cu vreo 10 lei mai ieftin decât prin alte părți 😀

Reply
Costin iunie 17, 2015 - 16:11

Bravo, foarte bine!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 17, 2015 - 16:21

Acum nu mai am decât să-ți urmăresc tutorialul din articol =)). Și să sper că fac ce trebuie pe acolo :)).

Reply
Marius iunie 17, 2015 - 16:45

Ce model e laptopul tau asus? Seamana izbitor cu al meu, model X55C si chiar trebuie sa il desfac si eu dar nu m-am incumetat inca. Se ajunge usor la ventilator sau trebuie demontat total si placa de baza?

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 17, 2015 - 16:57

Hey, Marius!
Asus-ul din imagine e nou și modelul X550L. Nu l-am desfăcut că abia a intrat în posesia maică-mii. Ș-am folosit ca să mă uit la tutoriale.
Dar găsești tutoriale cu el cum să-l desfaci și cum se ajunge la ventilator și toate cele. Dar, din câte am văzut la astea două ale mele, trebuie să demontezi tot la el ca să ajungi la ventilator ca să-l poți curăța :D.

Reply
Costin iunie 18, 2015 - 08:42

Sigur faci ca esti fata isteata! Ai grija cata pasta pui, vezi ca pastila de la procesorul tau e mai mica decat la procesorul care e prezentat in clip. Pui pasta cat gamalia unui chibrit in centru si nu scoti procesorul din soclu! Stergi bine pasta veche cu acetona de unghii daca nu ai alcool izopropilic, pentru ca e intarita! Ai grija cand stergi pasta veche de pe procesor si mai ales de pe langa pastila, pentru ca sunt niste condensatori ceramici si cateva rezistenta minuscule pe acolo, sa nu exfoliezi vreunul!

Spor la treaba!

Reply
Costin iunie 18, 2015 - 08:52

Si inca o chestie importanta pe care am uitat sa o mentionez! Incearca sa nu prea pui mana pe placa de baza pe oriunde! Incearca sa o manevrezi de margini, nu pune mana pe piese. Daca esti incarcata electrostatic, e belea mare! Inainte de manevre ar fi bine sa te descarci cumva, sa pui mana pe calorifer sau ceva care e pus la impamantare. Mare atentie! Circuitele integrate CMOS sunt extrem de sensibile la incarcari electrostatice, iar placa de baza e plina de asa ceva! 🙂
Spor!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 18, 2015 - 10:53

Mersi frumos! Am urmărit și tutorialul :D. Și am citit și articolul. De umblat am umblat și data trecută cu ea to de pe margini. Știu că nu trebuiesc atinse sau ceva :D.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 18, 2015 - 15:48

Hei! Când am desfăcut laptopul meu… era pastă și în jurul pastilei respective.. adică cam pe toată suprafața procesorului… eu când am pus.. am pus doarpe pastilă.. să se uniformizeze pe pastilă cum am văzut și în tutorial. Adică, mă întreb dacă era ok să fie pastă dinainte pe tot procesorul, nu doar pe pastilă…

Reply
Costin iunie 18, 2015 - 22:24

Evident ca nu e normal! Daca era pasta originala, nu ar fi trebuit sa se intample asta! Numai daca cineva a mai umblat la procesor si a pus pasta cum l-a taiat capul…
Am spus si in tutorial, sa nu depaseasca marginile pastilei! Trebuie putina experienta ca sa stii sa apreciezi. Daca ai pus cum ti-am spus, cat o gamalie de chibrit in mijloc, e ok!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 19, 2015 - 12:38

Din fabrică era așa. Nu a fost desfăcut niciodată și nu s-a umblat niciodată la procesor 😀
Și am apreciat bine din prima. Am pus cum trebuie :D. Am și verificat să văd dacă s-a pus bine acolo și cum trebuie, apoi am șters și am mai pus încă o dată :D.
Mulțumesc frumos pentru tot ajutorul.
P.S: Mai am o nelămurire la alcoolul izopropilic și la acetonă. Cică, de fapt, ar dăuna chipsetului și l-ar ataca :D.

Reply
Costin iunie 19, 2015 - 13:53

Nu ai pentru ce! Nu are nimic alcoolul, stai linistita! Cu ce crezi ca se spala placile electronice in fabrica de sacaz si flux…
Cand mai ai probleme, mai bagi un ochi aici: http://www.epasystems.ro/asistenta-it-online/
Bafta pe mai departe!

Reply

Dă-i un răspuns lui Alexandru Oprea Cancel Reply