Cât de tare a fost la Ziua Porților Deschise Kooperativa 2.0

by Daniela Bojincă
kooperativa 2.0

kooperativa 2.0

Ieri, 27 octombrie 2015, a fost zi istorică. Nu pentru lumea întreagă, ci strict pentru echipa Kooperativa 2.0. Ieri le-au trecut pragul peste 200 de oameni, în mai puțin de 12 ore. Iar asta nu poate spune despre ei decât că-s foarte simpatici. Altfel, dacă n-ar fi fost, n-ar fi trecut nici naiba. Ar fi stat acolo cu porțile deschise și ar fi bătut doar vântul pe la ușa lor.

Când am ajuns eu acolo, pe la ora 15:00, era câte un grup de oameni prin fiecare cameră. Era plin. Eram chiar eu șocată căci, sinceră să fiu, mă așteptam să fie oameni pe acolo, dar nu chiar atât de mulți. Apoi, cât am stat 2-3 ore, a fost un  continuu du-te-vino. Unii intrau pe ușă, alții ieșeau și tot așa. Adică, dacă n-am fost 100% convinsă că oamenii ăștia sunt cu adevărat faini, m-am convins acum. Au o grămadă de oameni la care li-s dragi, că doar de aia au venit. Bine… și pentru bere. Și mâncare (ahem, ahem, ahem).

Au un sediu tare drăguț (mulțumesc Bianca pentru tur). Colorat în culorile Kooperativa 2.0, cu canapele și o cameră de relaxare. Te simți chiar bine acolo la ei. Adică e un loc în care ți-ar plăcea și ție să lucrezi (e unul dintre locurile alea în care te duci de drag la muncă – se vede asta pe chipurile lor) și unde ți-ar plăcea mereu să revii. Așa că, oameni buni, mai faceți zile din astea cu porți deschise la Kooperativa 2.0. Doar ați văzut că și noi suntem deschiși invitațiilor și vă trecem cu drag pragul.

Apoi, eu chiar m-am distrat acolo. Am făcut poze în cabina Amelie (adică mi-am mai adăugat încă vreo două poze la colecția de pe frigider), m-am jucat fotbal, și am mâncat de am speriat pe toată lumea (atât cu cât mănânc, ci și cum mănânc – întruna și încet). Practic, am mâncat 3 chestii în 3 ore. Și, de fiecare dată când mă vedea cineva, eu mâncam. Însă, când mănânc câte ceva, eu iau o gură, mai vorbesc, mai iau peste alte 10 minute o gură, iar mai vorbesc și uite așa toată lumea a fost șocată de cât de mult stau eu să mănânc. Ideea e că-mi place să savurez mâncarea, nu de alta (#casastiti).

kooperativa 2.0

Însă, pe lângă faptul că mi-am savurat eu prânzul în 3 ore la Kooperativa 2.0, cel mai tare mi-a plăcut că am socializat și m-am reîntâlnit cu oameni/bloggeri/cum vreți voi să-i numiți. Asta mi se pare cea mai tare chestie când te duci undeva – interacționarea cu ceilalți. E partea cea mai distractivă. Așa că, dacă n-ați trecut pe acolo, să știți că ați pierdut multe chestii faine. Printre care și un concurs pe Instagram (dar nu-i bai, mai multe șanse de câștig pentru mine și poza mea inspirată).

Ahh, da! V-am zis că dragii de ei au avut și bomboane cu ciocolată? Doamne, o bunătate!!! Le-aș fi mâncat acolo pe toate, dacă n-ar fi fost atâta lume care să se uite strâmb la mine :D. Glumesc.

You may also like

8 comments

Cris octombrie 28, 2015 - 10:33

de ce ai scrie „ du-te-vin-o”? ce vrea să fie cratima aia?
și e diferență între „mănânci întruna” (continuu) și ”mănânci într-una din camere”. și cratima asta e în plus.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 28, 2015 - 22:12

Pentru că îmi place să-mi stimulez cititorii să fie vigilenți. Și pentru că nu mi-am corectat articolul, iar. Asta înseamnă că mi-ai citit cu atenție articolul și asta mă bucură. Mulțumesc!
Acum, să trecem la corectat. :D

Reply
Emil Calinescu octombrie 28, 2015 - 22:24

Si cand zic ca Minerva e DIvina nu sunt crezut…

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 30, 2015 - 09:50

Tu nu ești crezut de obicei :))

Reply
Emil Calinescu octombrie 28, 2015 - 11:11

Ce mancai in poza? shaorma?

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 28, 2015 - 22:10

Da. Șaorma mică. Foarte mică.

Reply
Cristian Florea octombrie 28, 2015 - 14:30

Hei, mulțumim mult pentru că ai venit! :D Te mai așteptăm și alte dăți. Ciocolată și bere avem mereu. :))

Reply
Daniela Bojincă - Pishky octombrie 28, 2015 - 22:10

Dacă aveți ciocolată, sigur mai vin!

Reply

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More